Grav accident rutier in Harghita. Doua persoane au murit si alta a fost ranita, dupa ce masina in care se aflau s-a rasturnat

61588045

Doua persoane, sot si sotie, au decedat, iar fiica acestora a fost transportata la spital, in noaptea de sambata spre duminica, in urma unui accident produs pe drumul european 578, in municipiul Toplita.

Accidentul a avut loc dupa ce masina in care se aflau s-a izbit de un cap de pod, apoi s-a rasturnat.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Harghita, Gheorghe Filip, a declarat, duminica dimineata, ca accidentul s-a produs pe drumul european E578, in fata Manastirii ”Sfantul Ilie” din municipiul Toplita, dupa ce un sofer a pierdut controlul volanului intr-o curba pe fondul vitezei si a carosabilului umed, iar autoturismul s-a rasturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

”Soferul a ajuns cu masina in santul de pe marginea drumului, unde a mai rulat circa 20 de metri, dupa care s-a izbit violent de un cap de pod si apoi s-a rasturnat”, a precizat Filip.

In urma accidentului, soferul si sotia acestuia, aflata pe scaunul din dreapta masinii, au ramas incarcerati, fiind nevoie de interventia echiajului specializat de la Garda de interventie Toplita.

Seful Centrului Operational al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Harghita, Ovidiu Dudu, a declarat ca soferul in varsta de in varsta de 47 de ani a decedat pe loc, iar la scurt timp a murit si sotia acestuia, de 49 de ani.

Fiica lor, in varsta de 18 ani, aflata pe bancheta din spate, a fost ranita grav, fiind scoasa din masina de pompieri, preluata de o ambulanta si transportata la Spitalul Municipal Toplita.

In urma investigatiilor, medicii au stabilit ca fata are o fractura dislocata de femur drept si au hotarat ca aceasta sa fie transferata la Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Mures, unde a fost internata la sectia ortopedie.

Incepand de joi, de la ora 23.00, Administratia Nationala de Meteorologie a emis mai multe avertizari cod galben de polei si ninsori pentru judetul Harghita, ultima informare transmisa fiind valabila pana duminica la ora 10.00.

Articol recomandat de sport.ro
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Cine este fotbalistul român care a jucat ultimele 10 minute din Atletico Madrid - Manchester United 3-0
Citește și...
61595927
Doi tineri au murit si altul a fost ranit, in Suceava, dupa ce masina lor s-a lovit de un pod din beton. Cauzele accidentului

Doi tineri in varsta de 21 si 29 de ani au murit si altul a fost ranit grav, duminica dimineata, in urma unui accident produs in judetul Suceava, dupa ce masina in care se aflau a lovit un podet din beton, apoi s-a rasturnat.

61604273
Alexandru Arsinel, pradat, din nou, de hoti. Vila artistului din 2 Mai a fost sparta de doua ori intr-o singura saptamana

Alexandru Arsinel a fost din nou pradat de hoti. Vila artistului, aflata la malul marii, in localitatea 2 Mai, a fost sparta de doua ori intr-o saptamana.

61602417
Explozie puternica intr-un restaurant din Campulung Moldovenesc. Doua persoane au murit, iar altele sunt ranite grav

Explozie puternica duminica dimineata, intr-un restaurant de la intrarea in orasul Campul lung Moldovenesc, din judetul Suceava. Doua persoane au murit, iar altele au ajuns cu arsuri grave la spital.

Recomandări
Donald trump vladimir putin gettyimages 2229471059
ANALIZĂ. Cum se explică decizia uimitoare a lui Donald Trump de a cumpăra motorină din Rusia: „A primit în plic de la Putin”

Istoricul și analistul Armand Goșu a explicat într-un interviu pentru Știrile Pro TV care ar fi miza acordului economic anunțat de Donald Trump pentru motorina din Rusia. Decizia nu va schimba prețurile din SUA, dar va pune o presiune uriașă pe Zelenski.

Screenshot 2026 10 14 101014
Șase județe din România, premiate de Comisia Europeană. Cum a ajuns cea mai săracă regiune a țării un model de inovare

Cea mai săracă regiune a României este premiată miercuri la Bruxelles. Partea de nord-est a țării este desemnată „Regiune Europeană Antreprenorială”, pe anul 2027, pentru felul inovator în care sprijină dezvoltarea IMM-urilor.

Perchezitii diicot 1
42 de percheziții într-un dosar cu mașini de lux importate din SUA. DIICOT anchetează o grupare suspectată de fraudă vamală. FOTO

Procurorii DIICOT și polițiștii au făcut 42 de percheziții în București și în trei județe, într-un dosar privind o grupare suspectată că a folosit documente falsificate pentru a reduce taxele vamale la importul mașinilor de lux din SUA.