Gestul stupid pe care l-ar fi făcut bărbatul de 35 de ani, ucis de urs

62032334
Pro TV

Tânărul ucis vineri de un urs, în apropierea localităţii Crişeni, s-ar fi apropiat de bârlogul animalului şi ar fi aruncat cu lemne şi alte obiecte, arată cercetările făcute în acest caz de IPJ Harghita.

"Din cercetări rezultă că ei s-ar fi oprit într-o zonă, la 1.5 km distanţă de satul Crişeni, ar fi coborât din căruţă, iar la circa 15 metri de locul unde s-au oprit, victima a găsit bârlogul unui animal sălbatic. (...) şi ar fi aruncat cu bucăţi de material lemnos şi alte obiecte în direcţia bârlogului (...) şi văzând că nu se întâmplă nimic, s-a îndreptat spre bârlog, moment în care a fost întâmpinat de urs şi s-a întâmplat tragedia", a declarat pentru Agerpres Incze Miklos, de la Biroul de Presă al IPJ Harghita.

Informaţiile furnizate de poliţie au fost confirmate şi de directorul Asociaţiei de Vânătoare din Cristuru Secuiesc, Fazakas Attila, care a spus că omul a făcut "o greşeală fatală" că nu a luat în considerare că este vorba de un pericol foarte mare.

"Săracul, nu a respectat regulile, fiind gonaci, a fost şi puţin pilit, am înţeles, şi mai îndrăzneţ, că el umblă la vânătoare şi s-a întâlnit de mai multe ori cu ursul şi nu a luat în considerare că ăsta e un pericol foarte mare", a spus Fazakas Attila.

Acesta a punctat, însă, că de vineri, de când s-a întâmplat evenimentul, comportamentul ursoaicei, care era cunoscută de vânători şi nu a creat probleme până acum, s-a schimbat, este agresivă şi chiar a atacat vânătorii care monitorizau zona.

"Este foarte agresivă, ieri ne-a atacat, abia am putut să scăpăm, să nu împuşcăm din autoapărare. Şi aşteptăm derogare de la minister cât de repede, pentru că va face probleme, cine mai trece prin zonă precis va fi atacat, s-a făcut foarte agresivă. (...) Comportamentul s-a schimbat total de când a atacat şi a omorât omul. Patrulează în jurul bârlogului şi cum ne-a văzut, imediat să sară pe noi. Adică, acum când vede omul e foarte agresivă şi atacă, după evenimentul respectiv", a declarat pentru AGERPRES Fazakas Attila.

Reprezentantul asociaţiei de vânătoare a mai spus că în ultimele zile s-au analizat toate posibilităţile în acest caz, considerând că soluţia cea mai bună este împuşcarea ursoaicei şi transportarea puilor la Centrul de Reabilitare din zona Bălan.

Potrivit lui Fazakas Attila, s-a analizat şi posibilitatea tranchilizării şi relocării ursoaicei şi a puilor într-un loc mai liniştit, dar experţii sunt de părere că va fi şi mai agresivă dacă nu se va trezi în locul unde are bârlogul.

"În aceste două zile am analizat toate posibilităţile, noi suntem vânători şi respectăm şi etica vânătorească, dar să ştiţi că e un mare pericol. Dacă cineva, din neatenţie sau nu cunoaşte, va trece în zonă, va fi atacat precis şi va păţi ca omul omorât", a arătat directorul Asociaţiei de Vânătoare Hubertus.

Fazakas Attila a precizat că toate aceste concluzii au fost trimise Ministerului Mediului, inclusiv soluţia privind împuşcarea ursoaicei şi transportarea ursuleţilor la orfelinat şi se aşteaptă o aprobare în acest sens. El a negat informaţiile că anul trecut s-a cerut de la Ministerul Mediului aprobare de împuşcare pentru acest exemplar, susţinând că vânătorii cunoşteau ursoaica şi nu au avut niciodată probleme cu ea.

"Pentru acest exemplar nu s-a cerut împuşcarea, s-a cerut pentru alte exemplare din fondul respectiv. Dar niciodată până acum nu am cerut pentru o ursoiacă, pentru că nu am avut probleme. Am cerut pentru masculi, tineret, care intrau în gospodăria oamenilor, au făcut pagube", a mai spus Fazakas Attila.

Un tânăr de 35 de ani a fost atacat de urs vineri, într-o zonă împădurită din apropierea localităţii Crişeni şi, din cauza leziunilor suferie, a murit în timp ce era transportat cu ambulanţa la spital. Primele informaţii arătau că bărbatul a mers, alături de alte trei persoane în pădure, să aducă pământ de flori şi, la întoarcere, a coborât din căruţă şi ar fi fost atacat din senin de un urs.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cvadruplul campion rus, pus pe lista neagră: este acuzat de subminarea suveranității
Cvadruplul campion rus, pus pe lista neagră: este acuzat de subminarea suveranității
Citește și...
Pădurar şi paznic de vânătoare, arestați în Alba. Ce au găsit polițiștii în mașina lor

Un pădurar şi un paznic de vânătoare din judeţul Alba au fost reţinuţi pentru 24 de ore după ce poliţiştii i-au prins cu un căprior în maşină.

A vrut să-și convingă soția să se împace, dar a ajuns la închisoare. Greșeala bărbatului

Un bărbat de 39 de ani, din judeţul Argeş, şi-a petrecut noaptea în arest, după ce a ameninţat-o pe fosta lui soţie.

Și-a riscat viața după ce a fost prins la furat. Ce a făcut de frica polițiștilor

Operaţiune de salvare spectaculoasă deasupra râului Mureş, în localitatea Gheja. Un adolescent de 15 ani şi tatăl său au fost scoşi cu un elicopter SMURD din mijlocul curenţilor.

Recomandări
Ce urmează după oprirea centralei de la Cernavodă. Măsurile anunțate de Guvern pentru următorii ani

În plină criză energetică, cu centrala de la Cernavodă deconectată din cauza secetei, Guvernul anunță noi măsuri pentru a evita pe viitor astfel de situații.

Sute de turiști și localnici, salvați cu bărcile de pe o plajă din Halkidiki. Flăcările au ajuns aproape de hoteluri

Un incendiu uriaș izbucnit în peninsula grecească Halkidiki, atât de iubită de români, a semănat groaza în rândul turiștilor și localnicilor. 

David Popovici, campion european la 200 m liber. Românul a reușit o performanță unică în istoria Campionatelor Europene

David Popovici a câștigat medalia de aur în proba de 200 m liber la Campionatele Europene de natație de la Paris. Românul a devenit astfel primul înotător din istorie care reușește dubla 100 m - 200 m liber la trei ediții ale Europenelor.