Gazul rusesc s-a scumpit cu 40% pe bursa din România

62240158
Shutterstock

Gazul rusesc s-a scumpit cu 40% pe Bursa Română de Mărfuri în tranzacțiile de luni cu livrare în ziua următoare, respectiv marți, 1 martie. Un motiv este schimbare rutei de livrare, Gazprom exportând acum gazul prin Ungaria.

Gazul tranzacționat luni cu livrare în ziua următoare (PZU), marți, 1 martie, s-a scumpit cu 40% pe Bursa Română de Mărfuri (BRM), având o ascensiune mult mai accentuată decât cea a gazului tranzacționat tot luni, însă cu livrare în aceeași zi, care s-a apreciat cu doar 14%, scrie Profit.

De obicei, cele 2 prețuri spot evoluau în tandem, ecartul înregistrat în cadrul licitațiilor de luni arătând că în ziua de marți urmează să apară o schimbare importantă, fie pe partea de cerere, fie pe cea de ofertă.

În ședința de tranzacționare de luni s-au comercializat 28,5 GWh cu furnizare a doua zi, marți, la un preț mediu de 578,77 lei/MWh (aproximativ 116.97 euro/MWh). 500 MWh au fost cumpărați la un preț maxim de 612 lei/MWh. Prețul mediu înregistrat în ședința precedentă a fost cu aproape 160 de lei mai redus, de 410 lei/MWh.

Gazprom a modificat ruta de export

Cea mai pertinentă explicație a ecartului mare de preț este cea privind mutarea, începând cu 1 martie, de către Gazprom a rutei prin care trimite gazul în România.

În ultima perioadă, gazul rusesc a fost trimis în România prin Isaccea (pe granița cu Ucraina) și prin Negru Vodă (pe granița cu Bulgaria).

Începând cu 1 martie, potrivit Transgaz, intrările din Ungaria sunt similare celor din Ucraina (aproximativ 4,5 milioane mc sau 50 GWh), cele din Bulgaria fiind practic zero.

Articol recomandat de sport.ro
Jose Mourinho, într-o nouă controversă! Ea e reportera care i-a ”furat ochii”
Jose Mourinho, într-o nouă controversă! Ea e reportera care i-a ”furat ochii”
Citește și...
62244218
Klaus Iohannis: ”Uniunea Europeană demonstrează din nou că este o mare familie”
Șeful statului a făcut declarații după ședința CSAT convocată cu privire la măsurile de susținere luate de România în contextul războiului din Ucraina.  
62237575
Reuniune CSAT la Cotroceni. România ar putea deveni țară de tranzit pentru convoaiele armate
Consiliul Suprem de Apărare a Țării s-a întrunit marți, al doilea de la începutul războiului din Ucraina.
62245223
Patru ucrainieni au reușit să intre în România prin apele râului Tisa. Au fugit din Ucraina ca să nu fie trimiși la război
Bărbații au ajuns la aproximativ un kilometru de punctul de frontieră de la Sighet și au fost preluați de polițiști.