Ciucă: Noile măsuri de sprijin la energia electrică şi gaze se vor aplica un an, după data de 1 aprilie

62234427
Agerpres

Comitetul interministerial pentru energie a decis noile măsuri de sprijin pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale.

Acestea urmează să fie aplicate pe o perioadă de un an, a declarat, joi, prim-ministrul Nicolae Ciucă.

Am decis noile măsuri pentru protejarea populaţiei şi economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale. Aceste măsuri vor fi aplicate timp de un an de zile, vor garanta predictibilitatea şi stabilitatea de care cetăţenii şi mediul de afaceri au nevoie. Astfel, la electricitate pentru clienţii casnici am stabilit următoarele: introducerea unui tarif social de 0,68 lei/kw cu TVA inclus pentru gospodăriile cu un consum lunar până în 100 de kw. Sunt peste 4 milioane de gospodării care se încadrează la acest tip de consum", a precizat Ciucă, la Palatul Victoria.

El a adăugat că alte 4 milioane de gospodării care au un consum lunar de energie electrică între 100 şi 300 de kwh vor beneficia de un tarif de 0,80 lei/kwh cu TVA inclus.

 

„Impactul acestui pachet de sprijin este estimat la 3,62 miliarde de lei", a explicat premierul.

 

Potrivit acestuia, pentru clienţii noncasnici - IMM-uri, instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri, precum şi alte astfel de instituţii - va fi un tarif unic de un leu/kwh, cu TVA inclus.

Impactul estimat pentru măsurile de sprijin al acestor categorii de beneficiari este de 5,54 miliarde de lei", a evidenţiat Ciucă.

Premierul a explicat că pentru marii consumatori de energie se vor aplica scheme de ajutor de stat care vor asigura reducerea costurilor până la 20%.

În total, impactul estimat al măsurilor de sprijin pentru consumatorii casnici şi noncasnici este pentru electricitate în valoare de 9,16 miliarde de lei până la sfârşitul acestui an, a completat Nicolae Ciucă.

La gaze naturale, clienţii casnici care vor avea un consum anual de până la 1.200 mc vor beneficia de un tarif de 0,31 lei/kw. Impactul estimat, 2,8 miliarde lei până la sfârşitul anului. Pentru consumatorii noncasnici costul gazului natural va fi de 0,37 lei/kw şi aici ne referim la IMM-uri, (...) instituţii publice, spitale, şcoli, grădiniţe, lăcaşuri de cult, primării, universităţi, ONG-uri şi, de asemenea, instituţii similare, excluzând marii consumatori care vor beneficia de scheme separate. Impactul estimat - 2,5 miliarde de lei până la sfârşitul anului. Total impact estimat pentru măsurile de sprijin pentru plata facturilor la gaze naturale este de 5,3 miliarde de lei", a declarat prim-ministrul.

El a completat că, împreună, măsurile pentru energie electrică şi pentru gazele naturale vor avea un impact total estimat de aproape 14,5 miliarde de lei până la finele acestui an.

 

Totodată, premierul a anunţat că, la reuniunea Comitetului interministerial pentru energie, au fost decise şi o serie de măsuri suplimentare pentru a tempera volatilitatea preţurilor, fără a încălca regulile europene, care ar expune România unor proceduri de infringement, astfel:

 

- introducerea unui impozit suplimentar pentru activitatea de trading pe piaţa din România, pentru a descuraja tranzacţiile repetate care pot conduce la creşterea preţurilor;

- suspendarea certificatelor verzi până la sfârşitul anului 2022 şi prelungirea valabilităţii lor cu perioada suspendată, măsură ce va reduce temporar presiunea fiscală asupra bugetului, care va putea astfel suporta mai bine măsurile de protejare a populaţiei şi economiei;

- rata profitului pe costul de furnizare va fi de maxim 5% pentru furnizori.

Conform prim-ministrului, implementarea noilor măsuri anunţate după data de 1 aprilie va permite continuarea "sustenabilă" a eforturilor statului de a oferi protecţie populaţiei şi mediului afaceri, care, timp, de un an, vor avea o stabilitate a preţurilor cu respectarea pieţei libere.

În acest fel, vom fi pregătiţi, când situaţia va reveni la normal, cu o piaţă funcţională şi, extrem de important, cu investiţii semnificative în capacitatea noastră de a creşte producţia energetică. (...) Lansăm în cursul lunii martie apel de proiect în valoare de 460.000.000 de euro pentru o capacitate instalată de 950 MW, din finanţările PNRR destinate consumatorilor industriali energointensivi, IMM-urilor şi operatorilor economici din sectorul agricol. De asemenea, avem la dispoziţie fondul de modernizare în valoare totală de 16 miliarde de euro, din care am lansat deja la începutul acestui an proiecte în valoare de peste 2 miliarde de euro. Vom continua în toamna acestui an cu alte proiecte în valoare totală de 2,8 miliarde de euro, care vor merge către producătorii de energie, consumatorii industriali, agricultură, HoReCa, (...) autorităţi publice şi persoane fizice. Vom şti astfel să ne folosim resursele naturale şi noile tehnologii pentru ca cetăţenii şi economia să traverseze cu bine această perioadă dificilă", a indicat Nicolae Ciucă.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Situația este tensionată și în Marea Neagră. O navă militară rusească deviază sau oprește vasele care merg către Ucraina

Situația este tensionată și în Marea Neagră. O nava militară rusească, aflată în apele internaționale la limita de nord a „Zonei Economice Exclusive a României”, deviază sau oprește vasele comerciale care merg către Ucraina.

Este o zi amară pentru noi toți. După zeci de ani de pace a început războiul în Europa

Războiul este chiar aici, la granițele României. Rusia a intrat în Ucraina vecină, iar zeci de explozii au adus teroare și moarte.

Cartele prepay gratuite și nelimitate pentru refugiații ucraineni, la granița cu Republica Moldova. Anunțul Moldtelecom

Refugiații ucraineni vor primi cartele SIM gratuite, cu minute nelimitate, pentru a ține legătura cu apropiații. Cartele prepay vor fi oferite în punctele de trecere ale frontierei din Ucraina spre Republica Moldova.

Recomandări
Telefoanele mobile ar fi contribuit la rezultatele slabe ale elevilor la PISA. Ce reguli au fost introduse în România

Telefoanele mobile și alte instrumente digitale, folosite excesiv, ar putea fi de vină pentru rezultatele proaste ale elevilor la testele internaționale PISA.

Câștigă 7.000 de lei pe lună, dar cumpără mâncare dintr-un magazin social. „Suntem patru membri. Traiul este tot mai greu”

Impulsionate de legea împotriva risipei alimentare magazinele și restaurantele donează tot mai des mâncarea și produsele care nu se vând. 

Război pentru apa din Dunăre. Austria acuză Ungaria că ia prea mult din fluviu pentru centrala nucleară de la Paks

Austria acuză Ungaria că a construit ilegal barajul de pe Dunăre, menit să devieze mai multă apă către centrala nucleară de la Paks. Viena a reclamat lucrările la Bruxelles, în timp ce Budapesta îi transmite să fie mai atentă cu ”problema azbestului”.