GALERIE FOTO. Mormânt colectiv din vremea ciumei, în care erau așezate mai multe schelete, descoperit la Timişoara

62123536

Un mormânt colectiv, din vremea ciumei, în care erau aşezate şase schelete umane de adulţi şi unul de copil, a fost găsit de arheologi, pe un şantier din Timişoara, în apropierea centrului oraşului, scrie News.ro.

Ciuma şi tifosul au fost două epidemii care au existat, în Timişoara, în două epoci diferite, iar un mormânt din vremea ciumei a fost descoperit pe un şantier arheologic din zona centrală a oraşului. În acelaşi mormânt au mai fost descoperite şi alte obiecte, dar şi mai mulţi plumbi despre care arheologii cred că le-a curmat viaţa unora infectaţi cu ciumă, dar care nu au respectat restricţiile impuse de autorităţile de la acea vreme.

"Nu este pentru prima dată când locuitorii Timişoarei experimentează consecinţele nefaste ale unei epidemii. Tifosul sau ciuma sunt molime care s-au abătut frecvent asupra oraşului, atât în perioada stăpânirii otomane (1552-1716), dar şi ulterior, în timpul celei habsburgice (1716-1860). Este posibil ca mormântul colectiv cercetat pe şantierul arheologic din zona străzii Oituz să documenteze un astfel de episod nefericit din istoria oraşului. Mai multe sunt elementele care sugerează acest fapt. În primul rând se remarcă numărul mare al defuncţilor aflaţi în acelaşi mormânt, şase adulţi şi un copil. Pe de altă parte crucea dublă şi pandantivul, găsite la gâtul copilului, vin să completeze, în acest sens, povestea complexului arheologic", spune arheologul Andrei Stavilă. 

Crucea, spune arheologul, este asemănătoare cu cea de Lorena şi are şi unele reprezentări.

"Crucea se aseamănă, prin formă, cu cea de Lorena, aceasta având analogii şi utilizări multiple de-a lungul vremii în Europa de Apus. Mult mai interesant este, însă, pandantivul care ilustrează, pe avers şi revers, sfinţi ai Ordinului Franciscan Terţiar: Sfânta Delphina şi Sfântul Elzear. Acesta este singurul cuplu franciscan canonizat sau beatificat formal, ei fiind patroni ai tinerilor căsătoriţi, ai săracilor şi leproşilor. Pandantivul care îi ilustrează este important pentru descoperirea noastră. Asta fiindcă mormântul nu poate data de dinaintea anului 1694, care este ştiut ca fiind cel al beatificării Delphinei, iar informaţia conform căreia cei doi sunt patroni ai leproşilor este importantă pentru ipoteza noastră", mai explica arheologul Andrei Stavila.
 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62121427
Orban, despre decizia în cazul Kovesi: CCR s-a compromis. PSD - vinovat de condamnarea României la CEDO

Preşedintele PNL, premierul Ludovic Orban a transmis, marţi, că decizia CEDO în cazul Laurei codruţa Kovesi ”este dovada compromiterii actualei Curţi Constituţionale de către PSD”.

61991478
CTP, după victoria lui Kovesi: Justiția din România a fost ”batjocorită de homunculul Toader”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a comentat, marți, decizia CEDO prin care România a fost condamnată pentru decizia de revocare a Laurei Codruța Kovesi din funcția de procuror șef al DNA 

62024448
Prima reacție a lui Kovesi după victoria la CEDO împotriva României: ”Să nu abandonăm!”

Procurorul-șef european Laura Codruța Kovesi a avut, marți, o primă reacție după victoria înregistrată la CEDO împotriva României, în procesul în care a contestat decizia de revocare a sa din funcția de șef al DNA.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.