Fost premier al Republicii Moldova: "Unicul scenariu pentru protejarea țării este unirea cu România"

62256294

Situația tensionată din Transnistria l-a făcut pe Iurie Leancă, fostul premier al Republicii Moldova, să afirme că unirea cu România reprezintă soluția pentru protejarea țării conduse de Maia Sandu.

"În momentul în care rușii ar ajunge în Tiraspol vom avea parte de sfârșitul nostru, mă tem eu, sfârșitul Republicii Moldova. (Asta) în cazul în care Bucureștiul și Chișinău, cum vă spuneam, nu pun în acțiune anumite scenarii. După mine, unicul scenariu este unirea, fiindcă în momentul în care România face acest pas, împreună cu Chișinăul, imediat intrăm sub umbrela securității NATO și a Uniunii Europene", a afirmat Iurie Leancă, potrivit publicației Timpul.

Acesta a dezvăluit că în urmă cu opt ani a avut acest scenariu pe masă și reușise să ajungă la o înțelegere cu Traian Băsescu și cu Victor Ponta:

"Poate unii ar spune că e imposibil. Vreau să vă spun că am fost prim-ministru, am fost în situație similară, dar nu la fel de dramatică în 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea și a invadat Donbas-ul, am avut astfel de înțelegeri cu cei de la București, cu prim-ministrul, cu președintele".

"Deci, încă o dată, nu zic că e simplu, dar nu este imposibil și dacă nu ne punem puțin mințile în mișcare, atunci pr și simplu suntem sortiți pieirii", a adăugat Iurie Leancă.

"Avem o armată într-o stare precară"

În opinia lui Iurie Leancă, Republica Moldova nu are nicio șansă în fața Rusiei, în cazul izbucnirii unui conflict militar.

"Chișinăul nu poate face prea multe pentru a se proteja în cazul în care apare o situație de conflict armat. Resursele armatei trebuiau să fie investite până acum. Astăzi avem o armată într-o stare precară, nefinanțată, cu echipamente învechite și oricum numeric nu putem face față".

"Momentul critic pentru Republica Moldova ar interveni în momentul în care rușii ar începe un atac asupra Odesei, nu doar prin bombardamente, cum au făcut deja (prin alte regiuni), ucigând inclusiv populație civilă. Iar atunci pentru noi se va pune problema existențială iar Bucureștiul și Chișinăul, în mod special, ar trebui să analizeze diverse scenarii și ce se întâmplă în cazul în care rușii încep această luptă pe teritoriul Odesei și a regiunii și apare șansa ca ei să facă această enclavă separatistă", a mai spus fostul premier al Republicii Moldova.

"Bucureștiul ar trebui să spună de acum, să se gândească, dacă va proceda așa cum a procedat în 1940 când a primit ultimatulul din partea Uniunii Sovietice și a plecat din Basarabia. Pentru mine există anumite paralele… în cazul în care apare această amenințare directă, ce va face Bucureștiul? Care va fi soluția? Iată, asta ar trebui să fie problema numărul 1 pe agenda Chișinăului și a Bucureștiului", a încheiat Leancă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62234168
Ședință de guvern. Pe agendă: noile plaje de la Marea Neagră și fonduri europene

Guvernul urmează să adopte, în şedinţa de joi, mai multe proiecte, unele vizând egalitatea de şanse în privinţa concediilor, atribuirea plajelor de la Marea Neagră nou create sau măsuri în domeniul fondurilor europene.

62256283
Șoferul care a lovit telescaunul din vatra Dornei, amendat cu 6.000 de lei. Cum s-a produs incidentul

Șoferul care a provocat blocarea telescaunului din Vatra Dornei, în prima zi de Paşte, s-a ales cu două amenzi usturătoare.

62255296
Ciucă: În acest moment, noi extragem mai mult gaz decât consumăm. România este o ţară norocoasă

Premierul Nicolae CIucă a afirmat, miercuri seară, că România nu este afectată decizia Rusiei de a nu mai furniza gaze Poloniei şi Bulgariei, iar în acest moment România extrage mai mult gaz decât consumă.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.