Zece ţări s-au calificat în prima semifinală de marţi, în timp ce cinci au fost eliminate în urma voturilor publicului şi ale juriilor profesionale, conform AFP.

Lista definitivă a finaliştilor a fost completată după a doua semifinală, de joi, în cursul căreia alte zece ţări s-au calificat, iar cinci au fost eliminate.

Principalii finanţatori ai celui mai mare concurs muzical din lume, Franţa, Germania, Italia şi Regatul Unit, au locul garantat în finală, ca şi ţara-gazdă, Austria.

Ordinea finaliștilor

Iată ordinea în care vor urca pe scenă cei 25 de artişti şi titlurile melodiilor pe care aceştia le vor interpreta în încercarea de a câştiga ediţia din acest an a concursului Eurovision şi trofeul în formă de microfon:

Citește și
Cine este femeia misterioasă din show-ul Alexandrei Căpitănescu de la semifinala Eurovision 2026
  1. Danemarca: Soren Torpegaard Lund, "For Vi Gar Hjem"
  2. Germania: Sarah Engels, "Fire"
  3. Israel: Noam Bettan, "Michelle"
  4. Belgia: Essyla, "Dancing on the Ice"
  5. Albania: Alis, "Nan"
  6. Grecia: Akylas, "Ferto"
  7. Ucraina: Leleka, "Ridnym"
  8. Australia: Delta Goodrem, "Eclipse"
  9. Serbia: Lavina, "Kraj mene"
  10. Malta: Aidan, "Bella"
  11. Republica Cehă: Daniel Zizka, "Crossroads"
  12. Bulgaria: Dara, "Bangaranga"
  13. Croaţia: Lelek, "Andromeda"
  14. Regatul Unit: Look Mum No Computer, "Eins, Zwei, Drei"
  15. Franţa: Monroe, "Regarde!"
  16. Moldova: Satoshi, "Viva, Moldova!"
  17. Finlanda: Linda Lampenius & Pete Parkkonen, "Liekinheitin"
  18. Polonia: Alicja, "Pray"
  19. Lituania: Lion Ceccah, "Solo quiero mas"
  20. Suedia: Felicia, "My System"
  21. Cipru: Antigoni, "Jalla"
  22. Italia: Sal Da Vinci, "Per sempre si"
  23. Norvegia: Jonas Lovv, "Ya Ya Ya"
  24. România: Alexandra Căpitănescu, "Choke Me"
  25. Austria: Cosmo, "Tanzschein"

Finala Eurovision 2026 va putea fi urmărită de publicul din România începând de la ora 22:00. Este transmisă în direct de Televiziunea Română, pe TVR 1. Emisiunea poate fi urmărită și în mediul online, pe canalul oficial Eurovision Song Contest de pe YouTube, unde transmisiunea live este gratuită.

Românii din diaspora aflați în țări care nu participă la ediția din 2026 pot vota prin opțiunea 'Rest of the World', disponibilă pe platforma oficială ESC Vote (www.esc.vote). Această opțiune permite votul online, contra cost, înainte și în timpul fiecărei emisiuni. Voturile din această categorie sunt agregate într-un scor unic, prezentat alături de rezultatele celorlalte țări.