Într-un interviu realizat de jurnalistul Cristian Leonte pentru ȘtirileProTV.ro, filozoful și scriitorul Gabriel Liiceanu a vorbit despre situația politică actuală a României — un blocaj guvernamental, o clasă politică pe care o consideră de „calitate mizerabilă" și un popor pe care îl vede prins între obediența moștenită din comunism și speranța că lucrurile se pot schimba.
„Trăim o nevroză planetară și locală"
Gabriel Liiceanu nu se prezintă drept analist politic, dar spune că nu poate rămâne indiferent față de ce se întâmplă în jurul său. Seara, mărturisește el, aruncă un ochi la știri — iar ce vede ... îl frământă.
„Mă lămuresc în două clipe că se bate apa în piuă enorm, că trăim o nevroză planetară și locală. Astea sunt lucrurile pe care le rețin. Sigur că da, trec în revistă deopotrivă istoria acestui popor, care e poporul meu și pe care îl... mi-e foarte drag și nu-mi indiferent, adică, și mă întreb de ce a ajuns el aici? Cum se face că ocupăm locul ăsta teribil, primul loc în ultimele locuri ale parametrilor civilizați din Europa", spune Gabriel Liiceanu.
Filozoful respinge tentația retragerii în ”turnul de fildeș”. Spune că un intelectual care lucrează cu cuvintele nu poate întoarce spatele realității, pentru că „urâtul lumii, când crește și este lăsat în indiferența oamenilor care îl acceptă ca neputând să-l schimbe, ajunge, intră peste ei". Pe lângă meseria de gânditor, crede el, orice intelectual trebuie să practice și „meseria de cetățean".
Românii nu cer socoteală puterii — o lecție neinvățată din democrație
Una dintre ideile principale ale lui Liiceanu este că românii nu știu să folosească democrația între alegeri. Votul dat o dată la patru ani nu este suficient, iar societatea civilă rămâne prea puțin activă.
„Oamenii uită că între două alegeri, în acei 4 ani, societatea nu stă și așteaptă să treacă cei 4 ani și să vadă și ce mai inventează puterea. Noi nu avem conștiința destul de limpede a ceea ce înseamnă societate civilă, faptul că fiecare român din această țară poate să devină activ ca membru al societății civile", a spus Liiceanu.
El amintește momentele în care românii au arătat că știu ce pot face: Revoluția din decembrie 1989 și protestele din 2017 față de celebra ordonanță de urgență care a scos 600.000 de oameni în stradă și l-a trimis acasă pe premierul de la acea vreme (Sorin Grindeanu, n. red.). „Atunci s-a văzut care este puterea unui popor într-o democrație", spune filozoful.
Problema mai adâncă, însă, este istorică. Liiceanu crede că obediența față de putere a fost „perfect instilată" în români în deceniile de comunism, sub Gheorghiu-Dej și Ceaușescu. Iar după 1990, Ion Iliescu a preluat acest popor și, prin intermediul instituțiilor moștenite din vechiul regim, a pus bazele unui „partid al corupției" — PSD — care a dominat viața politică românească timp de 35 de ani.
„Noi am ieșit după Gheorghiu-Dej și Ceaușescu, am devenit un popor în care frica fusese perfect instilată. Ceea ce a preluat Iliescu a fost acest popor. Și în clipa în care a trecut pe celălalt mal al istoriei după el, cu malefica instituție, cea care a fost instituția reprimării, Securitatea, atunci aliindu-și în continuare instituțiile de represiune ale statului comunist și adaptându-le la noua perioadă, a dat România pe mâna unui partid al corupției", a explicat Liiceanu.
Lipsa educației, marea boală a României
Liiceanu consideră că la rădăcina tuturor problemelor stă lipsa de educație. Democrația funcționează, citează el din clasicii liberalismului politic — Alexis de Tocqueville și Benjamin Constant —, doar dacă poporul care alege are „cultura alegerii". Or, tocmai aceasta lipsește.
„România este bolnavă mai presus de orice la raportul ei cu educația, cu cartea, cu nenorocita asta de carte. N-ai cum să educi un popor decât preluând cele mai mari valori pe care generații de-a lungul mileniilor le-au adus în lume", a declarat filozoful.
El descrie o ruptură profundă: România s-a „decuplat de la firul educației", iar consecința directă este că cetățenii votează oameni nepotriviți. Parlamentarii care au votat împotriva guvernului Bolojan, sugerează Liiceanu, sunt „rezultatul acelui vot al personajelor care au fost deliberat ținute în incultura alegerii".
„Ilie Bolojan a căzut în sus"
Gabriel Liiceanu găsește, totuși, un motiv de optimism: existența unor oameni politici, cum este cazul premierulului demis Ilie Bolojan. El subliniază faptul că nu spune asta ca un admirator ”îndrăgostit” — „dragostea mi-o păstrez pentru persoane private" —, ci ca un observator care recunoaște competența și onestitatea acolo unde le vede.
„A spus cineva o vorbă nemaipomenită: Ilie Bolojan a căzut cu ocazia guvernului, dar Ilie Bolojan a căzut în sus. Este o formulă care vă spun, am invidiat pe acel jurnalist care a scos-o, pentru că este o formulă pur speculativă, rafinată. Căderea în sus a lui este formidabilă, pe fondul celor care credeau că îi aplică lovitura de grație. L-au aruncat în sus. Atât au fost de idioți", a afirmat Liiceanu.
Filozoful anticipează că presiunea externă — inclusiv o eventuală intervenție a FMI, dacă România ajunge în situație de „junk" financiar — îi va readuce pe oamenii competenți la conducere. „O să ne oblige să facem, să reluăm reformele pe care le-au început aceștia. Și ei vor fi chemați atunci să redreseze situația", crede el.
Purgatoriul prin care vom trece
Liiceanu nu se ferește să spună lucrurilor pe nume: urmează o perioadă grea. Datoriile acumulate iresponsabil de politicieni vor fi plătite de cetățenii de azi și de copiii lor. Iar negocierile politice se duc în spatele ușilor închise, fără ca cetățenii să știe nimic.
Întrebat direct ce ne așteaptă, filozoful răspunde fără ezitare: „Absolut sigur" vom trece printr-un purgatoriu. „Vai de cei care vor trăi cei 2, 3, 5 ani de dat peste cap. Poate chiar noi. Dar în mod sigur copiii noștri vor plăti ce au făcut indivizii când au angajat România în datorii pe care le făceau și luau banii ca să-i folosească pentru ei", spune Liiceanu.
Speranța: istoria nu e închisă
Și totuși, Liiceanu nu cade în pesimism total. El amintește de gânditoarea Hannah Arendt, autoarea unor lucrări fundamentale despre totalitarism, care scria că atâta timp cât se nasc oameni noi în lume, există posibilitatea ca lucrurile să se schimbe. Chiar și cel mai cumplit regim totalitar poate dispărea, spunea Arendt, de pe o zi pe alta.
„Istoria României nu poate fi închisă. E puțin probabil că din acești 36 de ani pe care i-am trăit să nu se petreacă ceva în viscerele societății noastre", crede Liiceanu.
„Splendoarea este că omenirea fiind muritoare, cum vă spuneam, poate să nască înăuntrul infernului un punct al paradisului.", mai spune el.
Interviul integral cu Gabriel Liiceanu poate fi urmărit în înregistrarea VIDEO!
