Florentina a murit la 33 de ani, după ce a consumat ciuperci halucinogene împreună cu iubitul ei, în apartamentul din Sibiu

×
Publicitate

O femeie de 33 de ani, din Sibiu, a murit după ce potrivit familiei ar fi consumat împreună cu iubitul ei ciuperci halucinogene.

Bărbatul respectiv a fost găsit de medici, confuz și dezorientat, iar acum este internat la psihiatrie. Polițiștii fac cercetări pentru ucidere din culpă și au cerut analize toxicologice complexe.

Florentina Aurelia a fost găsită moartă în apartamentul iubitului ei din Sibiu. Rudele spun că după ce s-a stins a zăcut acolo două zile fără ca bărbatul să alerteze pe nimeni.

Florin Ungureanu, fratele Florentinei: „A spus numai că erau drogați amândoi.”

Pe certificatul constatator al decesului Florentinei scrie că aceasta a suferit o insuficiență cardio-respiratorie. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și așteaptă un raport detaliat de la laboratorul de medicină legală. Au fost cerute mai multe teste toxicologice.

Florin Ungureanu, fratele Florentinei: „Doctorii mi-au spus că au găsit ciuperca neagră, un drog numit ciuperca neagră. În analizele făcute surorii mele.”

Rudele Florentinei spun că atât ea, cât și bărbatul cu care trăia, obișnuiau să consume droguri. În relația pe care cei doi o aveau, scenele de tandrețe alternau cu certuri și bătăi.

„Noi am încercat să-i spunem că la un moment dat băiatul ăsta o va băga în pământ. O bătea, o scoatea afară, vedeam că este ceva în neregulă cu ea, era schimbată, nu mai era cum o știam noi”, spune nepoata Florentinei.

Medicii spun că ciupercile halucinogene pot fi letale, în cazul unor persoane cu afecțiuni pre-existente. Conțin o substanță care se numeşte psilocibină.

Roxana Dascălu, medic specialist Psihiatrie: „Printre efectele psilocibinei se numără halucinații vizuale, halucinații auditive, senzație de distorsiune a timpului, distorsiune a sunetului, senzație de pierdere a egoului, sinestezii. Ar putea să ducă la deces în doze foarte mari și la persoane vulnerabile.”

Bărbatul suspectat de rude că a inițiat consumul de substanțe interzise a mai fost condamnat pentru fapte de violență și a stat 5 ani la închisoare. Acum este internat la psihiatrie.

Consumul de ciuperci halucinogene este interzis în România.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62364954
Un azil din Argeș care nu avea autorizaţie sanitară, închis temporar după cele 12 controale efectuate

Activitatea unui centru pentru vârstnici din judeţul Argeş, care nu avea autorizaţie sanitară, a fost suspendată temporar, a anunţat, miercuri, prefectul Radu Perianu.

62308323
Europarlamentarul Victor Negrescu cere invalidarea veto-ului Austriei şi sancţionarea unui eventual nou refuz

Europarlamentarul Victor Negrescu solicită, în plenul Parlamentului European, invalidarea juridică a veto-ului Austriei și compensarea financiară a blocajului.

62347756
Tranzacţii ilegale cu imobile şi terenuri aflate în patrimoniul unei instituţii publice. Suspecții au obținut 6.000.000 euro

Zeci de percheziţii au loc miercuri în Bucureşti şi în Ilfov, într-un dosar vizând tranzacţii succesive de vânzare-cumpărare pentru imobile şi terenuri aflate în patrimoniul unei instituţii publice.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.