Fenomen rar la Marea Neagră. Ce culoare are apa mării și care este explicația

×
Publicitate

Fericiți vor fi cei care își vor petrece vacanța de Paște pe litoral: se vor bucura de marea turqoise.

Fenomenul rar a apărut în ultimele zile călduroase, iar apa mării are nuanțe azurii, așa cum se întâmplă, de pildă, în Mediterana. Responsabile sunt algele verzi, benefice pentru apă, care s-au dezvoltat exploziv în apropierea țărmului și capătă o culoare minunată când valurile sunt dezmierdate de soare.

Marea turcoaz poate fi admirată la noi câteva săptămâni. Fenomenul este opera unor microorganisme, alge microscopice, a căror prezenţă în Marea Neagră a fost semnalat[a în urmă cu mai mulţi ani ani de sateliţii NASA. Potrivit specialiştilor, algele absorb calcarul din apă şi, în prezenţa razelor soarelui, se colorează în verde albăstrui.

Dan Vasiliu, director la Institutul Geoecomar Constanța: „Având în vedere că fitoplanctonul, clorofila, are culoarea verde şi absoarbe lumina din spectrul roşu şi albastru, este reflectată lumina verde”.

Adrian Balba, biolog: „Sunt explozii ale unor populaţii algale. De data asta, este vorba despre cocolitofore, nişte alge care acumulează carbonatul de calciu. Se apăra de crustaceele care le mănâncă, formând nişte solzi care dau culoarea azurie. Fiindcă este carbonatul albicios, împreună cu clorofila verde dau povestea asta azurie”.

Explozia de culori începe pe litoralul românesc şi cuprinde şi zonele de coastă ale Mării Negre din Bulgăria şi Turcia. Însă, pentru că acolo ţărmurile sunt mai stâncoase, fără mult nisip, iar marea nu primeşte apă dulce în cantităţi mari ca la noi, prin gurile Dunării, apa este mult mai limpede.

Fenomenul mării turcoaz a fost observat şi de pescarii profesionişti.

Sorin Mănăilă, pescar: „Dacă vântul bate de la sud, împinge apele de suprafaţă, lăsând loc apelor sărate, care au această culoare. Ar mai fi şi algele, ar mai fi şi midiile care filtrează apa”.

Spectacolul i-a uimit chiar şi pe constănţeni.

Tânăr, pe plajă: „Nu am mai văzut, chiar mă miram mai devreme”.

Tânără, pe plajă: „Culoarea rar o găsiţi aşa cum e acum, super-plăcut faţă de vară”.

Marea azurie, asemănătoare zonelor de coastă din Grecia sau Turcia, va putea fi admirată şi în perioada vacanţei de Paşte şi 1 Mai, când înmulţirea acestor alge va atinge apogeul.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62185349
Tot mai mulți urși se avântă noaptea în orașele aflate lângă păduri. Ce spun specialiștii
De când au fost impuse noile restricții, iar oamenii circulă mai puțin seara, după ora 20, pe străzile pustii din orașele aflate lângă păduri își fac apariția urșii.
62181844
Din 1 iunie am putea merge din nou la spectacole și concerte. Ce variante sunt
De la 1 iunie am putea merge din nou la spectacole, concerte și festivaluri. Restricțiile nu dispar de tot, masca va rămâne obligatorie, dar adeverința de vaccinare, de exemplu, ar putea deveni principalul bilet la spectacol.
62185335
Medicul Emilian Imbri: Bătălia cu virusul am pierdut-o. Ce se întâmplă acum e triumful virusului
Medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului ”Victor Babeş” din Capitală, a tras un semnal de alarmă privind relaxarea oamenilor în faţa coronavirusului şi este de părere că urmează valul patru al pandemiei deoarece lumea nu merge să se vaccineze.