Familia tânărului mort la SJU Buzău a depus plângere penală. Procurorii au deschis dosar pentru ucidere din culpă

62604560

Familia tânărului de 25 de ani, decedat pe Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean Buzău, a depus plângere la Parchet împotriva personalului medical al unităţii medicale unde acesta era internat la momentul decesului.

Procurorii au înregistrat plângerea şi au deschis un nou dosar penal, pe lângă cel deschis în cazul accidentului în care tânărul a fost implicat.

„La nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău sunt înregistrate două dosare penale. Unul în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă privind evenimentul rutier produs în data de 2 ianuarie 2026 iar cel de-al doilea constituit ca urmare a plângerii penale formulate de rudele defunctului faţă de personalul medical al SJU Buzău şi în care se efectuează cercetări sub aspectul infacţiunii de ucidere din culpă”, a declarat Alin Atanasie, procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău.

Gabriel Bumbăcea, un tânăr în vârstă de 25 de ani, era pasager într-un autoturism condus de un alt tânăr de 20 de ani. Accidentul s-a produs în 2 ianuarie, pe DN 10, în localitatea Verneşti, după ce maşina s-a ciocnit frontal cu un alt autoturism care circula din sens opus.

S-a efectuat necropsia tânărului 

Tânărul de 25 de ani fusese imobilizat în urma unei fracturi de femur suferite într-un accident rutier petrecut pe 2 ianuarie.

Cauza morţii a fost un tromboembolism pulmonar, o complicaţie severă care poate apărea în cazul pacienţilor imobilizaţi, potrivit concluziilor medico-legale. În fapt, un cheag de sânge s-a format şi a migrat, provocând o hemoragie şi blocând arterele pulmonare.

Surse medicale precizează că tromboembolismul pulmonar este un risc cunoscut în astfel de situaţii, iar pe durata spitalizării pacientului i-ar fi fost administrat tratament anticoagulant, tocmai pentru a preveni apariţia unei asemenea complicaţii.

Tratamentul ar fi trebuit să îi menţină starea sub control până luni dimineaţă, când era programată intervenţia chirurgicală pentru fractura de femur.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62604567
Mașină „parcată” pe acoperișul unei pensiuni din Predeal, după ce șoferul a derapat și a rupt parapetul | VIDEO
Un șofer a pierdut controlul mașinii, a derapat şi a rămas blocat pe acoperişul unei pensiuni din Predeal.
62604542
Femeia din Sibiu acuzată că și-a ucis mama a contestat arestul. Ce a decis Curtea de Apel Alba Iulia
Femeia de 38 de ani din Sibiu, acuzată că, în 2024, și-a ucis mama cu substanțe sedative, a contestat arestul preventiv.
62604556
Tânărul care a murit în Spitalul din Buzău avea un cheag de sânge care a ajuns în arterele pulmonare, până să fie operat
Continuă ancheta la Spitalul Județean din Buzău după ce un tânăr de 25 de ani cu o fractură la femur a murit după câteva zile de la internare.