A fost efectuată necropsia în cazul tânărului de 25 de ani din Buzău. Care a fost, de fapt, motivul decesului

62237493
Pro TV

Medicii legişti au finalizat necropsia în cazul tânărului de 25 de ani care a murit în Secţia de Ortopedie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în timp ce se afla internat în aşteptarea unei intervenţii chirurgicale la femur.

Cauza morţii a fost un tromboembolism pulmonar, o complicaţie severă care poate apărea în cazul pacienţilor imobilizaţi, potrivit concluziilor medico-legale.

Decesul a generat un val de reacţii în spaţiul public, dar şi proteste din partea membrilor comunităţii din care acesta făcea parte.

Necropsia a confirmat cauza decesului

Necropsia a fost efectuată la solicitarea familiei, în prezenţa unui expert-parte, ca măsură de precauţie, pentru a clarifica circumstanţele decesului şi pentru a elimina eventualele suspiciuni privind posibile erori medicale.

Cauza morţii a fost un tromboembolism pulmonar, o complicaţie severă care poate apărea în cazul pacienţilor imobilizaţi, potrivit concluziilor medico-legale. În fapt, un cheag de sânge s-a format şi a migrat, provocând o hemoragie şi blocând arterele pulmonare.

Tânărul de 25 de ani fusese imobilizat în urma unei fracturi de femur suferite într-un accident rutier petrecut pe 2 ianuarie.

Surse medicale precizează că tromboembolismul pulmonar este un risc cunoscut în astfel de situaţii, iar pe durata spitalizării pacientului i-ar fi fost administrat tratament anticoagulant, tocmai pentru a preveni apariţia unei asemenea complicaţii. Tratamentul ar fi trebuit să îi menţină starea sub control până luni dimineaţă, când era programată intervenţia chirurgicală pentru fractura de femur.

Spitalul este așteptat cu explicații

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău este aşteptată, în continuare, să vină cu lămuriri în legătură cu motivele pentru care operaţia nu a fost realizată mai devreme.

Motivul amânării intervenţiei ar fi lipsa tijei necesare pentru stabilizarea fracturii, însă această informaţie nu a fost confirmată oficial de reprezentanţii SJU Buzău, potrivit unor surse medicale.

Cazul rămâne în atenţia opiniei publice, iar familia tânărului aşteaptă clarificări suplimentare privind modul în care a fost gestionată situaţia medicală înainte de producerea decesului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62582939
Ministrul Energiei: „România este în siguranță energetică. Depozitele de gaze sunt umplute în proporţie de aproape 70%”
Ministrul Energiei Bogdan Ivan afirmă că România e în siguranţă din punct de vedere energetic şi că există stocuri de cărbune, iar depozitele de gaze sunt umplute în proporţie de aproape 70%, peste media UE.
62520946
Peste 3.500 de blocuri din Capitală au încă probleme cu căldura și apa caldă, deși avaria la CET Sud a fost remediată
Peste 3.500 de blocuri se confruntă în continuare cu deficiențe privind furnizarea căldurii și apei calde, după o avarie produsă pe 4 ianuarie la un cazan al CET Sud.
62588733
Cod galben de ninsori și polei. Duminică se anunță temperaturi de -13 grade
Municipiul Oradea şi restul localităţilor din judeţul Bihor se află, începând de miercuri, sub o avertizare de cod galben ce vizează ninsori moderate şi formarea poleiului.