Experiment de stimulare a precipitațiilor, la Iași. Soluție pentru combaterea secetei

×
Publicitate

Un experiment de stimulare a precipitațiilor are loc în aceste zile, în judeţul Iaşi.

 

Cu ajutorul unor baloane cu heliu lansate spre nori, cantitatea de precipitații poate crește și de cinci ori, fie că vorbim despre  ploaie sau ninsoare.

Metoda a fost folosită cu succes în Franţa împotriva secetei. Același sistem poate combate însă și grindina.

Baloanele meteorologice au fost instalate în containere speciale, în cinci puncte din județul Iași. Odată umplute cu heliu sunt lansate spre nori.

Balonul cară o torţă pirotehnică ce conţine iodură de argint sau clorură de natriu la înălţimi cuprinse între 1.100 şi 5.500 de metri înălţime.

Odată ce străpunge norii, substanţele chimice sunt eliberate în atmosferă şi atrag picăturile de apă pe care apoi le multiplică.

Daniel Florea, manager de proiect: „În acest caz folosim o torță pirotehnică de clorură de natriu - sare. Sarea normală măcinată foarte fin are rolul de substanță hiroscopică. Fiind foarte maruntă când este împrăștiată printr-o metodă pirotehnică, aceasta joacă rolul de nucleu de condensare și adună umiditatea în atmosferă".

Primele încercări au dat roade, spun cercetătorii

Din norii încărcaţi cât pentru 2-3 litri de precipitații pe metrul pătrat, după însămânţare s-au obținut între 10 şi 15 litri.

Traseele pe care le parcurg baloanele nu sunt deloc întâmplătoare. Oamenii de știință pot stabili traiectoria aproximativă în funcție de circulația curenților de aer.

Tehnologia este brevetată în Franţa şi a fost adoptată şi în alte ţări, precum Italia sau Polonia.

Gheorghe Căunei Florescu, director general AASNACP: „Este o tehnologie de ultimă generație. Este indigenă cu mediul, cu oamenii şi răspunde la cerinţele noastre”.

În paralel, au mai fost făcute alte trei experimente de stimulare a ploii, utilizând avioane, rachete încărcate cu substanţe chimice sau generatoare terestre.

Dacă vor avea randamentul dorit, toate vor fi implementate cu bani europeni. Astfel, ar urma să fie protejate de secetă şi grindină peste 11 milioane de hectare, adică aproape toată suprafaţa agricolă a României.

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62304437
Bărbat de 36 de ani, înjunghiat mortal de iubita sa după o ceartă. Copiii acestora au asistat la scandal

Un scandal în cuplu s-a încheiat tragic, sâmbătă seara, într-un sat din Maramureș.  

62274524
O nouă campanie de sterilizare gratuită pentru câini de rasă comună a început în București. Ce obligații au stăpânii

O campanie amplă de sterilizare gratuită a câinilor de rasă comună a început în București, iar cabinetele mobile în care se realizează operațiile se vor muta pe parcursul următoarelor luni în mai multe zone din oraș.

62304390
Ministerul Sănătății vrea să schimbe regulile în spitale. Familiile ar putea primi mai multe informații despre pacienți

După o mulțime de plângeri venite din partea pacienților și a rudelor celor internați în spitale, Ministerul Sănătății vrea să schimbe regulile.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.