„Condamnă pe inculpatul G. E. (trimis în judecată în lipsă), recidivist postcondamnatoriu, cetăţenie română, fără ocupaţie la pedeapsa detenţiunii pe viaţă pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat comisă în dauna victimei G. A. M. În baza art. 65 alin. 2 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor (...) respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a alege şi dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme şi dreptul de a se apropia la o distanţă mai mică de 100 de metri de părţile civile (...) precum şi dreptul de a comunica cu aceste persoane şi interzicerea dreptului inculpatului de a se afla în comuna Miheşu de Câmpie, jud. Mureş de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale”, se arată pe portalul instanţei.
De asemenea, instanţa l-a condamnat pe inculpat, la 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere şi interzicerea unor drepturi, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre şi interzicerea unor drepturi, la 3 ani de închisoare pentru violare de domiciliu şi la alţi 5 ani de închisoare pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.
„În baza art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 39 alin. 1 lit. a Cod penal contropeşte pedepsele principale aplicate în prezenta cauză şi aplică inculpatului G. E., pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Constată că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie prin raportare la pedeapsa de 2 ani şi 1867 de zile stabilit prin sentinţa penală nr. 124/30.04.2025 a Judecătoriei Luduş, definitivă prin neapelare la data de 4.06.2025. În baza art. 104 alin. 2 Cod penal menţine dispoziţia de revocare a liberării condiţionate dispuse faţă de inculpatul Gânj Emil prin sentinţa penală nr. 124/30.04.2025 a Judecătoriei Luduş, definitivă prin neapelare la data de 4.06.2025 cu privire la restul de pedeapsă de 1867 de zile. În baza art. 43 alin. 1 şi 4 Cod penal adăugă pedeapsa detenţiunii pe viaţă aplicată prin prezenta la restul de 2 ani şi 1867 de zile închisoare stabilit prin sentinţa penală nr. 124/30.04.2025 a Judecătoriei Luduş, definitivă prin neapelare la data de 4.06.2025, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă a detenţiunii pe viaţă", se menţionează în minuta instanţei.
Instanţa a mai dispus prelevarea de probe biologice de la Emil Gânj, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, în măsura în care nu sunt încălcate alte drepturi.
"În conformitate cu art. 5 alin. 5 din Legea nr. 76/2008, aduce la cunoştinţa inculpatului ca probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic", precizează hotărârea.
De asemenea, instanţa l-a obligat pe Emil Gânj la plata a peste 500.000 de euro către câteva părţi civile din dosar şi a dispus instituirea sechestrului asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile care se află şi care vor intra în patrimoniul acestuia , precum şi a măsurii popririi până la concurenţa sumei de 510.000 euro, reprezentând valoarea globală a prejudiciului cauzat părţilor civile din prezenta cauză.
Hotărârea pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul numărul 4826/102/2025 nu este definitivă.
Bărbatul, cunoscut ca un om violent
Emil Gânj a fost condamnat în trecut pentru uciderea unui bărbat. El a mers la locuința fostei partenere înarmat cu un topor, la locuinţa femeii şi a distrus mai multe geamuri şi uşa de la intrare, după care a lovit-o în cap de mai multe ori, provocându-i decesul. Ulterior, a stropit cadavrul cu benzină şi i-a dat foc, incendiind astfel şi locuinţa.
La mijlocul lunii iulie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş a înaintat Tribunalului Mureş propunere de arestare în lipsă în cazul lui enil Gânj, propunere acceptată de către magistraţi.
Presupusul criminal a fost căutat săptămâni în şir de forţe impresionante de poliţişti.
Până acum, au fost audiaţi mai mulţi apropiaţi ai acestuia şi au avut loc mai multe descinderi la rude sau prieteni ai săi.
Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, este cunoscut ca o persoană violentă, are dosare de violenţă în familie şi a făcut închisoare pentru omor, fiind eliberat în urmă cu peste cinci ani, înainte de termen. El a fost condamnat pentru că a omorât un bărbat, acum fiind suspectat că şi-a ucis partenera în vârstă de 23 de ani şi că a dat foc casei în care se afla cadavrul acesteia.
În vară, Poliţia a anunţat că a pregătit şi o recompensă de 5000 de euro pentru persoanele care dau informaţii ce ar putea duce la prinderea lui Emil Gânj, însă demersul nu a avut succesul scontat, în schimb, poliţiştii fiind puşi uneori pe piste false.
Familia victimei, amenințată
Fratele lui Emil Gânj este acuzat că ameninţă membrii familiei victimei. Acesta s-ar fi apropiat de ei şi le-a cerut să aibă grijă ce declaraţii fac în timpul procesului.
„La data de 27 aprilie 2026, o femeie de 38 de ani, membră a familiei victimei şi beneficiară a unor măsuri de protecţie, a informat poliţiştii că, în timp ce se afla în proximitatea unui magazin din localitate, ar fi fost abordată de fratele persoanei urmărite, care i-ar fi adresat afirmaţii referitoare la declaraţiile pe care aceasta urma să le ofere în cadrul procesului penal”, a transmis Poliţia Mureş.