Efectele cazului Alexandra Măceșanu. Ce se întâmplă acum cu cei care sună la 112

×
Publicitate

În timp ce apelul disperat al Alexandrei Măceșanu la 112 a fost expediat de funcţionarii statului pe motiv că mai sunt şi alte telefoane în aşteptare, aflăm acum după tragedie că numărul apelurilor false sau care nu reprezintă o urgenţă a scăzut.

Serviciul de telecomunicaţii speciale anunţa că este chiar o premieră care se datorează cetăţenilor.

Reprezentanţii STS spun că numărul apelurilor non-urgente a scăzut acum sub 50% din totalul apelurilor primite. O situaţie îmbucurătoare dacă ne gândim că apelurile non-urgente sunt cele care se dovedesc a fi false sau care anunţa situaţii ce nu pun viaţa în pericol.

Practic, potrivit STS, din cele peste 5,7 milioane de apeluri primite la 112 de la începutul anului până la 31 iulie, puţin peste 2,7 milioane au fost non-urgente adică sub 50%. Iar asta se întâmplă pentru prima dată de la înfiinţarea serviciului.

Trendul de scădere se menţine şi în perioada 20-31 iulie, perioada în care ţară a fost îngrozită de tragedia de la Caracal şi de reacţia extrem de înceată a autorităţilor după ce victima monstrului din Caracal a sunat disperată la numărul unic. Astfel, în acest interval au fost puţin peste 400.000 de apeluri iar din acestea sub 200.000 au fost false.

Pe de altă parte, cu ocazia nenorocirii de la Caracal a aflat lumea în sfârşit şi de aplicaţia pentru telefon 112. Prin urmare, aplicaţia a fost descărcată de peste 145.000 de ori până acum. Cele mai multe asemenea descărcări, adică 122 de mii, au fost în perioada 26-31 iulie.

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62067459
Directorul DGASPC Galați, despre minora plină de sânge: „S-a întâlnit cu un băiat de 15 ani”

Scene şocante în Galaţi unde o tânără de 15 ani a fost văzută pe stradă plină de sânge de la brâu în jos. Speriaţi, trecătorii au încercat să o ajute crezând că este victima unui viol.

62058865
Comisia de dialog vrea ca școala să înceapă în acest an pe 9 septembrie

Şcoala va începe în acest an pe 9 septembrie şi nu o săptămână mai târziu, aşa cum i-a cerut Viorica Dăncilă fostului ministru al Educaţiei.

62067434
Cazul copilului român din Canada care a sunat la 911: ”În câteva minute poliția a venit”

Cazul angajaților STS, al polițiștilor și procurorilor din Caracal care au acționat foarte târziu pentru salvarea Alexandrei a provocat reacții de indignare inclusiv peste hotare.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.