Draga Olteanu Matei: „E prea frumoasă viaţa pe pământ, dacă ştii să ţi-o faci”

62159166

Actriţa Draga Olteanu Matei, memorabilă în teatrul şi filmul românesc, iubită de public şi respectată de colegi, a murit la vârsta de 87 de ani.

A jucat în peste 90 de producţii cinematografice, 50 de piese de teatru şi 100 de producţii de televiziune.

„Nu trebuie să plângem, cine ajunge la capăt, scapă, deşi ne dorim să mai fie ceva, e prea frumosă viaţa pe pământ, dacă ştii să ţi-o faci, ca să mai fie ceva de trăit după…. Am scris în unul din caietele mele…m-am rugat lui D-zeu dacă e să ne reîncarnăm, pentru nimic în lume să n-o facă, sunt în stare să fac orice să nu mă mai nasc din cauză că iubesc viaţa foarte mult. Mă bucur de fiecare lucru, că suntem aici, că stăm de vorbă, că aţi trecut să mă vedeţi…”, spunea Draga Olteanu Matei într-un interviu la TVR.

Draga Olteanu Matei a împlinit vârsta de 87 de ani pe data de 24 octombrie.

Actriţa Draga Olteanu Matei s-a născut la Bucureşti, la 24 octombrie 1933, potrivit volumului ''Cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, 1996).

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ''I.L. Caragiale'' în 1956. În septembrie, acelaşi an, a debutat în piesa ''Ziariştii'' de Alexandru Mirodan, potrivit www.cinemagia.ro. În perioada 1957-1990, a jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.

Membră a Generaţiei de Aur a teatrului românesc şi cu o carieră care se întinde de-a lungul a 55 de ani, actriţa Draga Olteanu Matei a încântat spectatorii români interpretând zeci de personaje în filme, spectacole de teatru şi scenete TV.

După pensionarea sa din Teatrul Naţional (1992), marea actriţă a înfiinţat, la Piatra-Neamţ, compania teatrală pentru actori neprofesionişti ''Teatrul Vostru''. A devenit oficial pietreancă la începutul lunii septembrie 2007, când a obţinut buletin de Piatra-Neamţ. La 25 octombrie 2007, i-a fost acordat titlul de Cetăţean de onoare al municipiului Piatra-Neamţ.

Contribuţia adusă teatrului şi cinematografiei româneşti a fost recunoscută prin numeroasele premii, titluri, diplome, pe care le-a primit de-a lungul carierei, printre care: Premiul ACIN 1975 (''Ilustrate cu flori de câmp'', ''Filip cel Bun''), Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2004), Premiul TVR şi PTWB (Prime Time World Broadcast) pentru Cea mai iubită actriţă (2003), Premiul Gopo pentru întreaga carieră (2010), Premiul pentru întreaga activitate oferit în cadrul Festivalului Internaţional de Film Comedy Cluj (2011).

În 2002, i-a fost acordată distincţia Ordinul Naţional ''Steaua României'' de către Preşedinţie, pentru dăruirea cu care a servit scena şi cultura românească.

Începând din data de 29 octombrie 2011, Draga Olteanu Matei are o stea pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti. Prezentă la eveniment, îndrăgita actriţă a declarat: "După Dumnezeu, vă mulţumesc tuturor, cei care aţi venit aici şi cei care nu sunt aici, pentru că datorită dumneavoastră eu am fost actriţă, m-am străduit din toată inima să vă bucur şi să vă susţin starea de bine".

În 2014, i-a fost înmânat, de către principesa Margareta, Ordinul "Coroana României" în grad de Ofiţer, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Holul de Onoare al Castelului Peleş din Sinaia. În acelaşi an, soţul său, dr. Ion Matei, care i-a fost alături 44 de ani, a murit.

Draga Olteanu Matei s-a numărat printre personalităţile culturale ajunse la senectute care au fost omagiate cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, pe 15 ianuarie 2018, la Ateneul Român, eveniment organizat la iniţiativa Ministerului Culturii.

Pe 3 mai 2018, actriţa a fost internată în secţia de Chirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ, unde a fost supusă mai multor investigaţii medicale.

Articol recomandat de sport.ro
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Iubita lui Jude Bellingham a dat peste cap internetul cu ultima postare
Citește și...
Draga Olteanu Matei a murit în spital. Era internată la terapie intensivă

Actrița Draga Olteanu Matei a murit în noaptea de marți spre miercuri. Aceasta era internată de câteva zile la la terapia intensivă a Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului "Sf Spiridon" din Iaşi.

Polițiști obligați de șefi să aplice amenzi abuzive. Cum au fost amenințați agenții

Sindicatul Europol susţine că şefi ai Poliţiei Judeţene Tulcea le-au transmis poliţiştilor "care nu vor să aplice amenzi abuziv" că trebuie să îndeplinească "planul de amenzi" și dacă nu o vor face, "vor răspunde cu capul în faţa şefului IPJ".

41 de migranți, printre care 6 minori, descoperiți la Vama Nădlac. Unde se ascundeau

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat  marți patruzeci şi unu de cetăţeni străini ascunşi într-un automarfar încarcat cu piese pentru utilaje mecanice.

Recomandări
Cum a ajuns Siegfried Mureșan să fie singurul român din topul celor mai importanți oameni din politica Europei: „Un moderat”

În decembrie 2025, publicația POLITICO a realizat un clasament în ceea ce privește personaje marcante din politica Europei, iar în acea ierarhie a fost inclus și Siegfried Mureșan, a treia propunere de premier a lui Nicușor Dan.

Explicația Casei de Pensii privind cele 2,2 milioane de pensii care ar fi fost calculate greșit. „Fiecare va fi analizată”

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a reacționat vineri la valul de informații apărute în spațiul public, potrivit cărora aproximativ 2,2 milioane de pensii ar fi fost calculate eronat.  

Ce s-a întâmplat cu moneda națională după desemnarea lui Siegfried Mureșan ca premier. Cursul BNR

Leul a scăzut vineri nesemnificativ față de euro și s-a întărit într-un procent neglijabil în fața dolarului american, cursul valutar anunțat de BNR nefiind astfel infuențat în niciun fel de desemnarea noului premier Siegfried Mureșan.