Doi bărbați au fost prinși după ce au furat 6.000 de lei de la bătrâni. Modul ingenios pe care l-au folosit

62548607
Shutterstock

Doi bărbaţi au fost depistaţi în urma percheziţiilor şi duşi la audieri într-un dosar penal de furt calificat şi tentativă la furt calificat, după ce au sustras sume de bani din casele unor bătrâni unde intrau sub pretextul că sunt medici.

"Doi bănuiţi, sub pretextul oferirii unor cadouri şi folosind calitatea mincinoasă de medic, ar fi pătruns în locuinţele victimelor - persoane în vârstă - şi ar fi sustras 6.000 de lei, respectiv ar fi încercat să sustragă sume de bani.

Din cercetări s-a stabilit că faptele ar fi fost comise în data de 2 mai, respectiv 8 mai", informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB), transmis, miercuri, AGERPRES.

În vederea administrării materialului probator, miercuri a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară.

"Bănuiţii au fost depistaţi şi conduşi la audieri, faţă de aceştia urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun", arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Secţiei 12 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat (două acte materiale) şi tentativă la infracţiunea de furt.

Articol recomandat de sport.ro
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Mihaela Evi a devenit supereroină! Costumul cu care a aruncat internetul în aer: „Fabuloasă! Chiar ești Femeia Fantastică” | GALERIE FOTO
Citește și...
62549107
Președintele Nicușor Dan avertizează asupra deficitului bugetar: „Nu este sustenabil”
Președintele Nicușor Dan a declarat, miercuri, că „România are un deficit care nu este sustenabil” și a garantat seriozitate pentru români și mediul financiar.
62437182
Ce se întâmplă cu „vânzarea” Hidroelectrica. Poziție oficială
Compania Veolia a emis miercuri o poziție oficială prin care respinge categoric orice implicare într-un eventual proces de achiziție vizând Hidroelectrica, calificând drept false informațiile apărute în acest sens în spațiul public.
62520122
Caz șocant la Roman: Trei persoane reținute pentru exploatarea copiilor la cerșit. 14 minori erau exploatați
Trei persoane din municipiul Roman au fost reținute pentru 24 de ore, fiind suspectate că și-au folosit copiii la cerșit. În paralel, 14 copii, dintre care trei sub șapte ani, au fost preluați de autorități și plasați în regim de urgență.