DNA investighează defășurarea votului din diaspora la europarlamentare

×
Publicitate

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) are în lucru un dosar cu peste 50 de plângeri penale în care sunt semnalate carenţele privind votul în diaspora la alegerile europarlamentare din 26 mai, informează surse judiciare pentru Agerpres.

Potrivit surselor, procurorii DNA au primit aceste plângeri de la Parchetul General.

Sursele citate afirmă că, imediat după procesul de votare, la Parchetul Tribunalului Bucureşti au început să se înregistreze numeroase plângeri ale mai multor persoane nemulţumite de modalitatea în care a fost organizat scrutinul în afara graniţelor ţării.

În total s-ar fi înregistrat între 52 şi 54 de astfel de plângeri penale, iar toate acestea au fost transmise de procurorii bucureşteni Parchetului General.

PÎCCJ a analizat pretinsele fapte prezentate în plângeri şi competenţa de cercetare a acestora şi a stabilit declinarea tuturor acestor plângeri către procurorii DNA.

Miercuri, președintele Klaus Iohannis a declarat că „politicienii sunt obligaţi să creeze condiţiile pentru ca toţi românii să voteze”.

"Trebuie să creeze efectiv, nu doar teoretic posibilitatea unui vot. Tot ceea ce s-a întâmplat în străinătate se numeşte îngrădirea dreptului la vot şi este inacceptabil aşa ceva", a susţinut Iohannis.

Din peste 700.000 de români înregistraţi pe listele electorale cu domiciliu în străinătate, au reuşit să voteze în jur de 370.000.

Procurorii DNA au mai cercetat acest gen de fapte într-un alt dosar ce viza modalitatea de derulare a scrutinului electoral din 2014 în afara graniţelor ţării, pentru alegerea preşedintelui. În acest caz, la finalul anului 2018 anchetatorii au decis clasarea cercetărilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon!   

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61989862
Legea senatorului PSD Șerban Nicolae privind paradisuri fiscale, desființată de CCR
CCR a admis, în unanimitate, sesizarea USR şi PNL şi cea a preşedintelui Iohannis asupra Legii privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate.
62051867
Șansă unică pentru Anastasia, fetița născută fără iris. Cum poate fi ajutată
Anastasia, o fetiţă de doi ani din Botoşani, s-a născut cu grave probleme de vedere şi are totuşi o şansă unică, de a privi cu adevărat frumuseţea lumii, printr-o intervenţie chirurgicală.
62051866
Acţiune inedită la Sibiu. Localnicii au putut da la schimb plasticul reciclabil pe răsaduri de legume
Localnicii au putut da la schimb plasticul reciclabil pe răsaduri de legume şi monede de colecţie Sibcoin, ce amintesc de faptul că oraşul a fost desemnat regiune gastronomică europeană.