Director Spitalul "Victor Babeş" Bucureşti: Este o nouă tendinţă la pacienți, de a-şi nega propriile simptome

62142974

Directorul medical al Spitalului "Victor Babeş" din Capitală, Simin Florescu, atrage atenţia asupra faptului că există tendinţa unor pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 de a ignora semnele de boală, scrie News.ro. 

"Este atât de evident cât de gravă poate să fie această boală încât e bine să nu mai neglijeze ideea de boală, să nu mai neglijeze ideea de transmisibilitate. Să se adreseze medicilor de familie măcar în situaţia în care au bănuiala că s-au infectat şi să nu neglijeze aspectul transmiterii mai departe”.


”Pentru că aceasta este o nouă tendinţă, de a-şi nega propriile simptome, de a zice «nu mă testez că nu am eu» sau «nu vreau să cred că am», şi, din păcate, în loc să se izoleze şi să încerce să prevină să transmită mai departe face exact invers şi continuă activitatea în comunitate ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, chiar şi fără mască, ceea ce înseamnă negarea bolii. Acestea sunt cazurile cele mai suspecte de a transmite mai departe”, a declarat medicul Simin Florescu. 

Ea a spus că în spitale în ultimele săptămâni a fost atins "apogeul” în ceea ce priveşte numărul de bolnavi.

"În ultimele săptămâni am atins apogeul. Practic, suntem într-o agitaţie permanentă pentru a găsi locuri pentru pacienţii care au necesar mare de oxigen, în a interna pacienţii care vin la camerele de gardă cu stare generală gravă, singuri sau aduşi de ambulanţe, astfel încât în afară de faptul că toate paturile sunt ocupate, inclusiv secţia exterioară de la Pipera, avem inclusiv canapele de consultaţii din camerele de gardă pline de pacienţi pe care îi ţinem în aşteptare cu oxigenul din camera de consultaţii până când le găsim un loc în spital”, a precizat medicul.

În ceea ce priveşte cazurile de infectare în rândul personalului medical, Simin Florescu a explicat că astfel de cazuri s-au produs la nivelul Spitalului "Victor Babeş", mai ales în primele două luni ale epidemiei, martie-aprilie, când după ce terminau de tratat pacienţii, cadrele medicale "socializau, fără a realiza că virusul se poate transmite foarte uşor şi în afara spitalului".

Aceasta a precizat că nu a fost vorba despre cazuri grave de infectare în rândul personalului de la acest spital.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62158807
Carantina Coronavirus. Restricţiile propuse de autorități pentru localitățile carantinate
Muncipiul Constanţa a intrat în carantină de vineri, 20 noiembrie, ora 20. Rata de infectare a depăşit 9 la mia de locuitori, conform datelor oficiale comunicate de autorități.
62157237
Declaraţia pe proprie răspundere valabilă de luni. Restricțiile care intră în vigoare pe 9 noiembrie
Circulația pe teritoriul României va fi interzisă între orele 23.00 și 05.00, cu câteva excepții, începând de luni, 9 noiembrie. Persoanele care sunt nevoite să se deplaseze în acest interval vor trebui să completeze o declarație pe propria răspundere.
62157239
Adeverința de angajator valabilă de luni, 9 noiembrie. Descarcă aici documentul
Circulația pe întreg teritoriul României va fi interzisă între orele 23.00 și 05.00, cu câteva excepții, începând de luni, 9 noiembrie. Persoanele care sunt nevoite să se deplaseze la locurile de muncă vor trebui să completeze o adeverință de angajator.