Prima solicitare oficială de autorizare a unui vaccin anti-Covid, făcută de Pfizer și BioNTech

62158054
Getty

La numai zece luni după secvenţierea noului coronavirus, grupul farmaceutic american Pfizer şi partenerul său german BioNTech au cerut Agenţiei americane pentru medicamente (FDA) să îi autorizeze vaccinul împotriva COVID-19.

Pfizer și BioNTech au devenit astfel primii producători din SUA sau Europa care fac acest demers, conform AFP.

Înaintarea acestei cereri era aşteptată de câteva zile, în urma publicării rezultatelor studiului clinic efectuat începând din iulie asupra a 44.000 de voluntari din mai multe ţări, conform cărora vaccinul ar fi eficient în proporţie de 95% în prevenirea COVID-19 şi fără efecte secundare importante.

Pfizer a confirmat pentru AFP că a depus oficial vineri dosarul la FDA.

SUA şi Europa ar putea autoriza vaccinul chiar în decembrie: în primele două săptămâni în cazul FDA şi în ultimele două în cazul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA), conform preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Un alt vaccin, realizat de compania americană Moderna, la fel de eficient, este pe urmele Pfizer.

Administraţia Trump intenţionează să vaccineze 20 de milioane de persoane expuse riscului în decembrie, apoi între 25 şi 30 de milioane lunar. În Europa, Spania doreşte să vaccineze "o parte foarte importantă a populaţiei" în primul semestru.

Viteza acestor evoluţii este fără precedent în istoria vaccinurilor. În ultimul deceniu, în SUA a fost nevoie de o medie de opt ani pentru a dezvolta vaccinuri autorizate.

În martie, BioNTech a propus Pfizer tehnologia inovatoare a ARN-ului mesager. Primul voluntar a primit vaccinul pe 23 aprilie în Germania, în prima fază a studiilor. Faza a treia, şi ultima, a început pe 27 iulie şi pentru ea au fost recrutaţi 44.000 de participanţi de pe mai multe continente.

Jumătate din aceşti voluntari au primit un placebo, cealaltă jumătate vaccinul experimental, fără ca niciunul să ştie ce a primit. Voluntarii participanţi şi-au dus viaţa în mod normal, urmând aceleaşi sfaturi de precauţie ca restul populaţiei.

Treptat, odată cu izbucnirea pandemiei în SUA în toamnă, numărul cazurilor de COVID-19 a crescut în grupul placebo, dar nu şi în cel al voluntarilor vaccinaţi.

Din 170 de cazuri de contaminare recenzate, 162 au fost din grupul celor cărora li s-a administrat placebo, iar 8 din grupul celor vaccinaţi, conform declaraţiilor producătorilor. Statistica este clară: sunt cu 95% mai puţine şanse ca o persoană vaccinată să se îmbolnăvească de COVID-19.

Mai mult, vaccinul pare eficient în prevenirea formelor severe ale bolii şi ar fi la fel de eficient la tineri ca şi pentru cei cu vârsta de peste 65 de ani.

Un alt aspect liniştitor: efectele secundare s-au limitat la oboseală în cazul a 3.8% din participanţi, după cea de-a doua doză, şi la dureri de cap (2%), neplăceri care au fost depăşite. Aşadar, nu există efecte secundare grave, susţin cele două companii.

Persoanele în cauză au fost supravegheate pe parcursul a două luni, perioadă care face posibilă identificarea marii majorităţi a efectelor secundare: experienţa arată că 90% din efectele secundare apar în decurs de 40 de zile, potrivit Moncef Slaoui, senior manager al operaţiunii "Warp Speed" lansată de Donald Trump.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62159770
Canibal prins în Germania de către câinii polițiști. Cum și-a racolat victima pe care a mâncat-o

Poliţia germană a arestat un bărbat suspectat de crimă și acte de canibalism. În urmă cu câteva zile, câţiva trecători au găsit într-un parc din Berlin oasele unei victime.

62153985
Donald Trump Jr., fiul președintelui american, infectat cu Covid-19. În ce stare este

Fiul preşedintelui american, Donald Trump Jr, a fost testat pozitiv pentru COVID-19 săptămâna aceasta, deşi nu prezintă simptome, potrivit purtătorului său de cuvânt, informează Reuters.

62159765
Luminiţe de Crăciun controversate, într-un oraş din Belgia. "Am vrut să nu arate a lumânări"

Primarul oraşului belgian Oudenburg şi-a cerut scuze după ce locuitorii au spus că luminile de Crăciun arătau ca nişte penisuri atunci când au fost aprinse.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.