Diplomat român, acuzat de implicare într-un transport ilegal de 1,5 milioane € de solzi de pangolin

×
Publicitate

Autoritățile române anchetează posibila implicare a unui diplomat român, dintr-o țară africană, într-un caz de trafic cu solzi de pangolin.

Ministerul Afacerilor Externe a transmis un comunicat, în care pricizează că "la nivelul Centralei MAE, al Ambasadei României la Luanda (care asigură reprezentarea diplomatică și consulară a României în Republica Democratică Congo) și al Consulatului General al României la Istanbul nu a fost primită, până la acest moment, nicio comunicare oficială din partea autorităților Republicii Democratice Congo sau Republicii Turcia referitoare la incidentul menționat".

"De asemenea, MAE precizează că la nivelul misiunii diplomatice a României la Luanda nu s-a solicitat și nici nu s-a autentificat vreun document de însoțire a unui transport de acest tip", se mai arată în comunicat.

Transportul de 1,5 milioane de euro, interceptat în Turcia

Pangolinul, un animal acoperit de o platoșă cu solzi, a devenit în ultimii ani cel mai braconat mamifer din lume, pentru solzii folosiți în medicină asiatică și considerați vindecători pentru multe afecțiuni.

Transportul ilegal, în valoare de 1,5 milioane de euro, a fost interceptat în noiembrie 2019 pe aeroportul din Istanbul, iar traficanții ar fi prezentat documente care arătau că au un transport de mobilă, cu destinația România. Documentele, ar fi fost semnat de un diplomat de la Ambasada României din Angola, potrivit jurnaliștilor de la Radio France Internationale.

Citește și
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge

Poliţiştii turci au descoperit şi reţinut un transport de 1,2 tone de solzi de pangolini, în valoare de 1,5 milioane de euro.

Încărcătura plecase din Congo de pe aeroportul din Kinshasa şi urma să ajungă în România. Pe aeroportul din Istanbul a fost găsită camuflată într-un transport trecut în acte drept mobilă, potrivit jurnaliştilor de la Radio France Internationale. Conform anchetei internaţionale, România ar fi fost doar un paravan. Adevărata destinaţie erau ţările asiatice, a explicat pentru Ştirile Pro TV doctorul Colman, specialist al unei organizaţii care lupta pentru protecţia acestor mamifere.

Dr. Colman O Criodain, WWF: "Au fost cazuri în care traficanţii vietnamezi şi-au folosit legăturile strânse cu ţările est-europene pentru a tranzita aceste zone. Aşa că e posibil că marfa să fi fost ridicată şi apoi un broker să o trimită spre Vietnam".

Potrivit celor de la RFI, expeditorul mărfii ar fi un bărbat care lucra pentru o agenţie de turism, şi care a pretins că acţionează în numele unui presupus diplomat român din Ambasada României în Angola. Diplomatul ar fi şi semnat documentele vamale.

Cercetări la Ministerul Afacerilor Externe

 

Potrivit unor surse, există deja o anchetă în desfăşurare, iar vizaţi sunt diplomaţii României în capitala Angolei, Luanda. Dacă se va dovedi că în acest caz de trafic cu solzi de pangolin exista semnătura unul diplomat roman atunci ar putea izbucni un scandal internaţional.

Şi asta pentru că pangolinul este o specie protejată, pe cale de dispariţie, începând din 2016. A ajuns să fie cel mai braconat mamifer din lume, întrecând în ultimii ani elefanţii şi rinocerii, vânaţi pentru fildeş. Pangolinii sunt vânaţi pentru carne şi solzi. În timp ce carnea de pangolin este considerată o delicatesă, solzii se folosesc în medicină tradiţională chineza pentru tratarea unor afecţiuni, printre care astm, artrita, dar şi cancer sau probleme de fertilitate.

Cazul, relatat în presa internațională

 

Jurnaliştii CNN au relatat şi ei despre acest subiect:

CNN: "Deşi este o piaţă neagră, nu este tocmai una ascunsă. Iată, în acest meniu de restaurant, pangolin"

Pe piaţa neagră, preţurile cele mai mari sunt în China, unde un kilogram de solzi costa până la 1.400 de dolari. În Vietnam , Indonezia şi Thailanda, tari în care creşte pangolinul asiatic, au preţuri mai mici.

Singurul loc din România unde poate fi văzut un pangolin, atât cel african, cât şi cel asiatic este muzeul Antipa din Capitală. Evident, exemplarele sunt naturalizate. Acesta este un pangolin de copac, un exemplar mai mic, atinge cam un metru cu tot cu coada. Nu are dinţi, ci doar o limbă lipicioasă cu care mănâncă termite şi furnici. I se mai spune şi furnicarul solzos"

Anchetatorii ajutaţi de Interpol au reţinut în acest caz mai mulţi agenţi vamali congolezi. Autorităţile române nu au comunicat până acum dacă există vreo implicare românească în acest caz.

Articol recomandat de sport.ro
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Cătălina Nițu a dezvăluit cu ce echipă ține: ”Mamă, e ceva incredibil”
Citește și...
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge
Șofer prins atât de beat încât polițiștii nu au putut să îi pună etilotestul. Cât alcool avea în sânge

Un şofer de 37 de ani a fost reţinut, luni, pentru 24 de ore, după ce i-a fost depistată o concentraţie de 3,23 g/l alcool pur în sânge. Din cauza stării avansate de ebrietate, nu a putut fi testat cu etilotestul.


România va interzice fumatul pentru cei sub 18 ani. Nici dispozitivele electronice cu tutun nu vor mai fi perimse
România va interzice fumatul pentru cei sub 18 ani. Nici dispozitivele electronice cu tutun nu vor mai fi perimse

Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede că persoanelor care au vârsta sub 18 ani le va fi strict interzis fumatul. Camera Deputaţilor este decizională.

Bucureștenii s-au reorientat spre transportul public după scumpirea carburanților. Traseele unde sunt creșteri
Bucureștenii s-au reorientat spre transportul public după scumpirea carburanților. Traseele unde sunt creșteri

Scumpirea carburanților i-a făcut pe mulți să îşi lase maşinile acasă. În Bucureşti, societatea de transport a înregistrat creșteri semnificative în vânzarea de bilete şi abonamente.

Recomandări
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare
Radiografia completă a războiului din Orientul Mijlociu explicată pas cu pas. Arma Iranului care stârnește marea îngrijorare

Mii de militari americani au fost mobilizați suplimentar în zona Golfului Persic. Aici a ajuns zilele trecute și nava anfibie USS Tripoli, care s-a alăturat altor două grupări de portavioane. 

Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei
Cât ar putea costa benzina și motorina, conform celor cinci scenarii ale Guvernului. Planul pentru tăierea accizei

Liderii coaliției de guvernare au decis reducerea accizelor la carburanți. Mecanismul propus prevede o scădere treptată, în funcție de evoluția prețurilor, cu evaluări periodice.

Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit
Unde dispăruseră Rebeca și Melisa, fetele de 4 și 5 ani din Târnăveni. Reacția pădurarului care le-a găsit

A fost mobilizare de forțe în județul Mureș, unde Rebeca și Melisa, două copile de 4 și 5 ani, dispărute duminică seară, au fost găsite după 24 de ore, care au părut ani.