Din cauza inundatiilor, zeci de case se vor darama. "Nu se mai pot repara, sunt facute din lut, din pamant"

×
Publicitate

Evaluarile arata ca aproape cincizeci de case se vor darama, din cauza peretilor imbibati de apa. Sunt locuintele din lut, cu structura de rezistenta subrezita.

Dureros este ca familiile lovite acum atat de greu sunt aceleasi care in 2013 au mai fost loviti de o nenorocire similara.

Liliana Neagu, sinistrata: "Ne-a distrus cu totul. Ne-a luat de la capat, iar. Peste o zi, doua, iar vine apa. Si-n 2013 ne-a distrus si acuma ne-a distrus iar."

In comuna Slobozia Conachi e jale. Sute de case au fost inundate si de cateva zile se poate vedea cu ochiul liber cum acoperisurile catorva dintre ele se apleaca pe o parte.

Alexandru Neagu, sinistrat:  „A venit valul de peste doi metri jumate, deasupra gardului cu juma de metru. Casa parinteasca, unde locuieste un frate de-al meu, s-a aplecat pe spate, nu mai este nimic, cade. Prin vecini dorm."

Cele mai afectate au fost locuintele din chirpici sau din lut, care stau sa se darame. Prima evaluare arata ca in cele trei comune afectate de inundatii sunt peste 30 de case in care, cel mai probabil, nu se va mai putea locui.

Este si cazul familiei Neagu, una dintre cele care au avut de suferit si in 2013, cand aceeasi parte a comunei a fost inundata.

Cu greu, oamenii au reusit sa isi puna lucrurile in ordine si sa isi refaca vietile. Totul pentru a face fata, acum, unei incercari si mai grele.

Alexandru Neagu, sinistrat : „Suntem spalati de-o saptamana. Nu ne-am mai spalat, nimica - uite asa, ca cainii vagabonzi suntem. Mai rau ca ei."

La fel se intampla si in Pechea, si in Cuza Voda, alte doua comune cu zeci de case in care nu se va mai putea locui.

Danut Codrescu, primar comuna Cuza Voda: „In foarte scurt timp vor cadea".

Reporter: "Cam cate sunt?"

Danut Codrescu, primar comuna Cuza Voda: "Cam 13 foarte grav afectate, dar de tote sunt 130"

Reporter: "Nu se mai pot repara astea 13, sunteti sigur ca o sa cada?" 

Danut Codrescu, primar comuna Cuza Voda: "O sa cada si mai mult de 13. Pentru ca la noi casele sunt facute din lut, din pamant."

Intre timp, din toata tara, continua sa vina ajutoare. Oamenii au primit luni apa, alimente, roabe, lopeti si maturi.

Cea mai mare „bataie" a fost insa pe saltele. Oamenii nu au avut incredere ca primarii le vor distribui in functie de nevoi si si-au luat singuri saltelele direct din camion.

Femeie: „Asa au facut si data trecuta. Ne-au dat si noua ce le-a curs printre degete, restul au mancat toti care n-au avut apa.

Reporter: "E usor sa ai apa-n casa?"

Femeie: "Nu-i usor."

Peste patru mii de pompieri din Galati si din judetele limitrofe raman in stare de alerta, in conditiile in care prognozele meteorologice si hidrologice inca anunta posibile situatii de urgenta.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61840812
George Ivanescu, unul dintre actionarii firmei Murfatlar, a fost adus cu mandat la DNA. De ce este suspectat omul de afaceri

Omul de afaceri George Ivanescu, unul dintre actionarii firmei Murfatlar, a fost adus cu mandat la DNA.

61819848
Arhiepiscopul Tomisului, pus sub control judiciar de DNA. Teodosie Petrescu este cercetat pentru doua infractiuni

Biserica Ortodoxa Romana este zguduita de un scandal de coruptie, izbucnit la cel mai inalt nivel. Arhiepiscopul Teodosie, al Tomisului a fost plasat sub control judiciar, pentru 60 de zile.

61840773
A izbit alt autoturism, dupa care s-a oprit in stalp. Ce au descoperit politistii despre sofer

Un tanar de 29 de ani, din Satu Mare, a scapat cu viata dintr-un accident cumplit, petrecut pe un bulevard intens circulat din Satu Mare.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.