DIICOT: Bugetul pe 2019 pune în pericol finalizarea cauzelor penale în curs

61921242
Pro TV

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a transmis o reacție cu privire la bugetul alocat instituției pentru 2019.

Conform DIICOT, bugetul nu este suficient pentru desfășurarea activității și pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs.

”Fondurile alocate în proiectul curent de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs”, precizează DIICOT într-un comunicat dat publicității joi.

De asemenea, DIICOT transmite că bugetul încasat la 31 ianuarie 2019 ajunge doar pentru 6 luni.

Comunicatul integral DIICOT:

”Având în vedere proiectul de buget pentru anul 2019 din care rezultă creditele bugetare aprobate pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism în anul în curs şi in conformitate cu prevederile art.1 al.2 lit b şi art.7 al.6 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, aducem la cunoştinţa opiniei publice, următoarele:

Fondurile alocate în proiectul curent de buget nu permit desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi pun în pericol finalizarea cauzelor penale aflate în curs.

În proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul II “Bunuri si servicii” publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, suma alocată pentru D.I.I.C.O.T. este în cuantum de 14.500.000 lei, din care 2.000.000 lei reprezintă fondul de flagrant, conform art. 20 din OUG 78/2016, sumă ce nu poate fi utilizată pentru plăţi de bunuri si servicii.

Având în vedere faptul că pentru buna desfășurare a activității D.I.I.C.O.T. sunt necesare credite bugetare in sumă de aproximativ 1.500.000 -1.600.000 lei/luna, rezultă faptul că, într-un an, sunt necesare credite în sumă de 18.000.000 -19.000.000lei.

Menţionăm că, la data de 31.01.2019, D.I.I.C.O.T. înregistrează debite în sumă de 3.595.374,59 lei, astfel că, după achitarea acestora, creditele rămase vor asigura funcționarea instituției pentru o perioadă de cel mult 6 luni.

Datorii semnificative se înregistrează şi la plata serviciilor poştale, de telefonie fixă şi mobilă, servicii de curățenie, service-uri auto si întreținerea si funcționarea echipamentelor.

Un alt aspect pe care îl aducem in atenție este acela că societățile care furnizează utilități (energie electrică, gaze naturale, apă, canal şi salubrizare) au emis somații pentru debranșare de la aceste utilități, în condițiile în care activitatea D.I.I.C.O.T. se defăşoară în 42 de locații.

Pentru a nu fi debranșate de la utilități, la unele dintre sedii, datoriile au fost achitate de către personalul angajat, din fonduri proprii, iar în unele cazuri, tot din fonduri proprii s-au achiziționat materiale necesare desfășurării activității.

O altă cauză care conduce la blocarea activităţii instituţiei o reprezintă faptul că, până la data de 06.02.2019, nu au fost efectuate deschiderile de credite pentru luna ianuarie, deşi DIICOT a transmis numeroase solicitări atât ordonatorului principal de credite cât şi Ministerului Finanțelor Publice. Ca şi consecinţă, instituţia se află în imposibilitatea achitării la timp a facturilor curente, precum si a celor restante.

Totodată, creditele cuprinse in proiectul de buget pe anul 2019 la Titlul I „Cheltuieli de personal” si Titlul II „Bunuri si servicii” nu cuprind sumele necesare pentru asigurarea salariilor şi a dotărilor cu mijloacele necesare desfășurării activității celor 50 de polițiști judiciari prevăzuți la art. 18 alin 1 din OUG 78/2016, aprobată prin Legea 120/2018.

Precizăm că, încadrarea în structura D.I.I.C.O.T. a acestor polițiști este necesară şi utilă din perspectiva asigurării deplinei funcționari operaționale a instituției şi pentru o apărare socială eficientă împotriva unor fenomene infracţionale grave şi chiar flagelare sub anumite aspecte (spre exemplu, traficul şi consumul ilicit de droguri, traficul de substanţe psihoactive şi traficul de precursori).”

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62020030
Trei tineri prinşi de poliţişti când încercau să fure bunuri dintr-un apartament din Sectorul 6

Trei tineri au fost prinşi de poliţiştii din Capitală când încercau să intre într-un apartament situat la parterul unui bloc din Sectorul 6, pentru a fura bunuri, relatează News.ro.

62020027
Iohannis a respins din nou numirea Liei Olguţa Vasilescu: ”Nu are pregătirea necesară”

Klaus Iohannis o respinge a patra oară pe Lia Olguța Vasilescu, propusă ca ministru al Dezvoltării. Preşedintele României spune, de data aceasta, într-o scrisoare adresată premierului, că are ca argument principal lipsa de experienţă.

62011223
Un bărbat din Neamț a fost lovit pe trotuar de un TIR ieşit de pe carosabil

Un pieton a fost rănit joi dimineaţă, în Neamț, pe DN15B, după ce un TIR scăpat de sub control a ieşit de pe șosea şi a intrat într-un gard, potrivit informaţiilor furnizate Agerpres de purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.

Recomandări
Yara j getty
Navă lovită de dronă în apele teritoriale românești. Ce a raportat echipajul către Căpitănia Sulina

O navă a fost lovită, miercuri seară, de o dronă, în apropiere de Sulina, în apele teritoriale ale României. Un atac similar a avut loc, marți, în largul coastei bulgare.

Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Congres psd noiembrie 2025 inquam photos octav ganea
Stenograme din ședința în care PSD a decis intrarea la guvernare: „Eu am doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm pierderile”

După ședința în care PSD a decis să facă parte din guvernul Luca Niculescu, surse din cadrul formațiunii au oferit o serie de stenograme din cadrul discuțiilor.