Pe lângă materia opțională de dezbatere, în unele școli sunt organizate astfel de activități unde tinerii exersează tocmai aceste abilități. Iar adulții pot participa la evenimente în care să se contrazică.
Participanții învață să-și susțină opiniile cu argumente
În sală, participanții par să se contrazică de la un capăt la altul. Dar nu este o simplă discuție în contradictoriu. Trebuie să își aleagă tabăra - dacă sunt de acord cu o afirmație sau nu. Și să își susțină punctul de vedere cu argumente, să răspundă ideilor celorlalți și să respecte regulile dezbaterii.
Tânăr: „Orice consumați, emisiuni, produse, afectează societatea sau nu. Da, eu cred că afectează, dar într-o manieră mai subtilă.”
Așa arată un exercițiu de dezbatere, în care câștigă cei care reușesc să își construiască cele mai convingătoare argumente.
Bărbat: „M-am implicat în activitatea asta la recomandarea soției mele. În familie probabil ajută să nu te impui foarte mult, să nu enervezi partenerul.”
De sărbători, de exemplu, multe discuții în familie se pot transforma în dispute despre politică, bani sau societate.
Vlad Nistor, organizator eveniment: „O dezbatere autentică asta încearcă să facă, să te pună pe tine într-un context diferit. De regulă, noi venim cu preconcepțiile noastre, credem că până în ultima clipă avem dreptate.”
Cluburile de dezbateri atrag tot mai mulți tineri
Iar pentru unii tineri, acest exercițiu a devenit deja o activitate constantă.
În România funcționează peste 100 de cluburi de dezbateri, inclusiv în unele licee. Mara și Vladimir sunt înscriși în astfel de cluburi și participă inclusiv la competiții.
Mara Fințescu, elevă: „Pe mine m-a ajutat să socializez, e o comunitate extrem de deschisă și prietenoasă, m-a ajutat să-mi dezvolt cultura generală, faptul că dezbați într-un loc care te obligă să fii respectuos te ajută să te calmezi și în alte situații.”
Vladimir Brezniceanu, student: „Ai mai multă precizie în cuvintele pe care le folosești și ai o mai mare capacitate critică. Analizezi probleme, știri, informații pe care le vezi într-o manieră mult mai cizelată, mai critică.”
Dezbaterile dezvoltă gândirea critică a elevilor
Theo Simion este antrenoarea principală a lotului național de dezbateri.
Theo Simion, antrenoarea principală a lotului național de dezbateri: „Începând și de la generală, dar mai ales în liceu, copiii ar învăța să își expună punctele de vedere, ceea ce este o abilitate pe care noi în România n-o cultivăm atât de mult pentru că nu ni se pare atât de important.”
În România, „Dezbatere, oratorie și retorică” este o disciplină opțională pentru liceeni. Însă fiecare școală decide dacă o include în oferta sa de cursuri la alegerea elevilor.