Detalii șocante în cazul copilului mort și ascuns într-un sac de plastic. Tatăl ar fi vrut să ia în continuare îndemnizația

×
Publicitate

Descoperirea macabră făcută, marți, în Sighetu Marmației a stârnit un val de revoltă printre localnici. Vecinii cred că trupul copilului de 14 ani, găsit într-un sac de plastic, a fost ascuns de mai multe săptămâni chiar de tatăl acestuia.

Și medicii legiști spun că baiatul a fost lipsit de îngrijire și hrană. În tot acest timp, autoritățile fac declarații halucinante. Susțin că familia nu prezenta un risc social și de aceea nu au monitorizat atent situația.

Într-o locuință degradată, în încăperi mici, pline cu diverse obiecte depozitate și adevărate focare de infecție, locuiau cei doi copi, de 14 respectiv 16 ani împreună cu tatăl și partenera lui. Abia după tragedie, cei de la Protecția Copilului au decis ca minorul de 16 ani, fratele celui mort în condiții îngrozitoare, să fie luat într-un centru, în regim de urgență. Specialiștii de la Protecția Copilului Maramureș susțin că familia era în evidență asistenților sociali. Ca de obicei, după ce se întâmplă o nenorocire, ridică din umeri.

Adrian Mândru, purt. cuv. DGASPC MM:
„Din informațiile noastre, noi așa știam, că este în evidențele Direcției Asistenței Sociale Sighetu Marmației. M-ați întrebat la un moment dat de anchetele sociale. Ei trebuie să știe și când a fost făcută ultima anchetă socială acolo”.

În schimb, asistenții sociali din Sighetu Marmației susțin că familia nu era văzută ca un caz deosebit și că nu le-a atras atenția.

Marius Gabriel Volcovinschi - Directorul Direcției de Asistență Socială Sighetu Marmației: “Familia nu era luată în evidență ca și caz social, datorită faptului că veniturile cumulate ale familiei depășeau 4 mii 4 sute de lei. Venituri compuse din indemnizația pentru însoțitor, pentru copilul bolnav, alocația dublă, bugetul complementar și pensia alimentară de care beneficiau cei doi însoțitori. R: Dar nu a fost nimeni de la primărie curios să vadă, cum trăiesc acei copii? Se cunoaște, dar atât timp cât nu există risc social, nu putem să intervenim cu absolut nimic. Autoritățile nu pot sta lângă fiecare persoană încadrată cu grad de handicap”.

Principalul suspect în acest caz rămâne tatăl

Principalul suspect în acest caz rămâne tatăl copiilor care urmează să fie evaluat psihiatric.

Deși autoritățile susțin că veniturile familiei erau peste 4 mii de lei, cei doi minori locuiau în condiții inumane.

Vecinii spun că în ultima perioadă dormeau și într-o mașină din curte, iar cei mai apropiați duceau frecvent mâncare copiilor. Cel găsit fără viață avea mai multe afecțiuni și un handicap sever, motiv pentru care avea nevoie de îngrijire și hrană corespunzătoare.

Potrivit localnicilor, tatăl celor doi ar fi ascuns trupul copilului pentru a beneficia în continuare de indemnizația de handicap a acestuia. Acesta a fost internat pentru evaluare psihiatrică, iar partenera acestuia a fost audiată, dar lăsată în libertate.

Polițiștii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă și profanare de cadavre.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62261834
Cadavrul unei tinere a fost găsit pe un câmp din Bihor. Încă nu a fost identificată

Trupul unei tinere - despre care există informații că ar fi fost ucisă - a fost găsit pe un câmp din Bihor, la granița cu județul Cluj.

62252825
Udrea, mesaj pentru Predoiu: Românii abuzaţi de justiţia pe care o păstoriţi îşi caută dreptatea în Europa

Elena Udrea a publicat miercuri, pe Facebook, un mesaj adresat ministrului Cătălin Predoiu, în care susţine că românii "abuzaţi" de justiţia din România îşi caută "dreptatea" în Europa.

62261826
Peste 100.000 de șoferi cu polițe RCA expirate la CITY Insurance sunt în continuare pe șosele

Până acum aproape 80% din deţinătorii auto care aveau poliţe RCA CITY Insurance cu valabilitatea până după data de 11 mai 2022 şi-au reînnoit asigurarea, a anunţat Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România - (BAAR).

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.