Defecțiune la o conductă de gaze în Sectorul 3. Distrigaz a oprit alimentarea pe mai multe străzi

62587414

Alimentarea cu gaze a fost întreruptă temporar, duminică dimineaţa, pe mai multe străzi din sectorul 3 al Capitalei, din cauza unui defect la o conductă din zona intersecţiei Drumul între Tarlale – Şoseaua Industriilor, informează Distrigaz Sud Reţele.

"Ca urmare a unui defect înregistrat la o conductă, aparţinând reţelei de distribuţie a gazelor naturale amplasate la intersecţia străzii Drumul între Tarlale cu Şoseaua Industriilor, din sectorul 3 al municipiului Bucureşti, pentru a pune consumatorii în siguranţă, Distrigaz Sud Reţele a sistat alimentarea cu gaze naturale în zona respectivă astăzi, 9 noiembrie 2025, începând cu ora 10:00. În urma acestei întreruperi neplanificate, sunt afectaţi 120 de clienţi casnici şi non casnici situaţi pe străzile Drumul între Tarlale, Gara Căţelul şi Peleş, din sectorul 3 al municipiului Bucureşti. Echipele Distrigaz Sud se află la faţa locului pentru remedierea defectului", precizează compania.

Potrivit sursei citate, reluarea alimentării cu gaze naturale a clienţilor afectaţi se va face în cursul zilei de duminică, 9 noiembrie, în jurul orei 14:00.

"După reluarea alimentării cu gaze naturale, în cazul în care clienţii simt miros de gaze, sunt rugaţi să apeleze Centrul de Apeluri şi Depanaj Urgenţe Gaze la numerele de telefon: 021/9281, 031/9031 sau 0800.877.778, să aerisească imediat încăperea, să nu provoace scântei, să nu acţioneze întrerupătoarele electrice, să nu folosească aparatele electrocasnice şi, dacă este posibil, să închidă robinetul de alimentare cu gaze naturale", transmite distribuitorul de gaze.

Distrigaz Sud Reţele este lider în distribuţia de gaze naturale în România, cu o expertiză de 50 de ani în acest domeniu şi un portofoliu de 2,270 milioane de clienţi, circa 23.800 km reţea şi 2.842 de angajaţi.

Compania operează reţeaua de distribuţie de gaze naturale în 1.398 de localităţi, pe raza a 20 judeţe din sudul şi centrul României: Argeş, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Tulcea, Vâlcea, Vrancea, Teleorman şi în Municipiul Bucureşti. 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62589855
Exercițiu NATO în România: militarii români, francezi și portughezi au construit în timp record un pod plutitor peste Mureș

Militari români şi ai altor state NATO prezenţi în România au continuat, în acest weekend, antrenamentele în cadrul exerciţiului multinaţional DACIAN FALL 2025 (DAFA 25), unele dintre acestea fiind deschise şi permiţând participarea presei.

62589851
Percheziții în Poienile de sub Munte, Maramureș. Doi frați reținuți pentru trafic de migranți ucraineni. FOTO

Doi fraţi din Maramureş, în vârstă de 24 şi 25 de ani, au fost arestaţi preventiv pentru trafic de migranţi, după ce au ajutat trei cetăţeni ucraineni să treacă ilegal frontiera de stat, contra unor sume de bani.

62588013
INS: 65% dintre români s-au confruntat în 2024 cu lipsuri economice – dificultăți majore în acoperirea cheltuielilor de bază

Aproximativ cinci milioane de persoane, respectiv 26,5% din populaţia României, s-au aflat, în 2024, în condiţii de deprivare materială şi socială, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.