ŞTIRILEPROTV.RO conduc topul brandurilor online. Românii au tot mai multă încredere în media

×
Publicitate

Încrederea românilor în presă a crescut față de anul trecut, potrivit celui mai recent studiu de media, realizat de ''Reuters Institute'' în 40 de țări din întreaga lume.

Principalele surse de informații, rămân televiziunea și mediul online, însă ambele sunt în scădere. Același raport arată că oamenii sunt tot mai îngrijorați de dezinformarea de pe internet și consideră că principala sursă sunt politicienii locali. 

Evoluția principalelor surse de informare la români este în ușoară scădere, dar există o tendință din ce în ce mai clară: mediul online începe să se detașeze de toate celelalte. Televiziunea rămâne însă a doua cea mai căutată sursă de informații.

Tinerii se informează pe internet

 

Cei sub 45 de ani preferă mediul online, în vreme ce persoanele peste 45 de ani își iau știrile din presa traditională adică televizor, radio și ziare. Peste 60% dintre tinerii între 18 și 24 de ani își iau informația din online.

De altfel, unul din trei tineri, cu vârstă intre 18 și 24 de ani, se informează din social media. De cealaltă parte, procentul este net superior în cazul celor de peste 35 de ani care află știrile de la TV. Practic 69% dintre ei, adică doi din trei, se informează de la televizor.

Pentru că tot mai mulți se informează de pe rețelele sociale, studiul ne arată și un top al acestor platforme în care observam că Facebook conduce detașat și rămâne principala sursă de informații, urmată de Youtube și Whatsapp.

Informația falsă, o îngrijorare pentru 58% din români

Ce-i îngrijorează însă foarte tare pe oameni este informația falsă care circulă pe internet. 58% dintre români cred că asta este o problema.

Pornind de la această îngrijorare, studiul a identificat în țările analizate și care sunt sursele de informații false. 40% dintre respondentii din toată lumea spun că politicienii sunt principalii furnizorii de știri false iar acest procent este mult mai mare în România, de 54%.

Chiar și în aceste condiții, încrederea în presa din România a crescut ușor, potrivit acestui sondaj, și este în aceeași tendință cu majoritatea celor 40 de țări analizate. România este la jumătatea acestui clasament cu un procent de 38% dintre intervievați care spun că au încredere în mass-media.

PRO TV, cel mai puternic brand media

Cel mai puternic brand media în Romania rămâne PRO TV, iar pentru asta vă mulțumim. Postul nostru este în continuare lider absolut cu unul din doi oameni care a declarat că s-a uitat de mai mult de ori ori la PRO TV în săptămâna de dinaintea intervievării pentru acest sondaj. La capitolul încredere, proporția este și mai mare, cu 76% dintre respondenti care au spus că au încredere în PRO TV.

Și în mediul online, stirileprotv.ro s-au bucurat de încrederea celor mai multor repondenti și se afla în fruntea topului.

Sondajul în Romania a fost făcut de Reuters Institute de la Universitatea Oxford în parteneriat cu Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării București, în ianuarie-februarie 2020, pe un eșantion de 2017 persoane, cu o distribuție mai mult urbană, public cu acces mai mare la tehnologie și mai bogat. Marja de eroare este de plus sau minus 2,18%.

Articol recomandat de sport.ro
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Câți bani au scos românii din buzunar pentru cea mai bine vândută mașină electrică
Citește și...
62131594
Ploaia, pentru unii mumă, pentru alții ciumă. Alimentele s-ar putea scumpi la toamnă

După o periodă lungă în care pământul a tânjit după apă, ploile torențiale i-au salvat pe unii dintre agricultori. Cei care au decis să planteze porumb, soia sau chiar floarea soarelui vor avea producții mari anul acesta.

62131593
Avertismentul lui Arafat: "Există semne că am putea avea o situaţie mai grea în următoarea perioadă"

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a explicat, marți, motivul deciziei Guvernului de a se prelungi cu 30 de zile starea de alertă.

62131572
Pe cine ar fi turnat Isărescu la Securitate. Explicaţia BNR: "Scria cât de buni sunt"

Guvernatorul Băncii Naționale Mugur Isărescu ar fi fost colaborator al fostei Securități.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 22 19h26m35s181
Breșă masivă de securitate pe internet. Site-urile Poliției Române și ale altor instituții din România, oprite temporar

Alertă de securitate cibernetică la nivel mondial! Numeroase site-uri, inclusiv din România, au fost închise preventiv în ultimele ore de teama atacurilor informatice.

Calin georgescu inquam photos codrin unici
Călin Georgescu riscă o pedeapsă de până la 3 ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru saluturile legionare

Călin Georgescu a aflat că mai are un dosar penal. Fostul candidat la alegerile prezidențiale este acuzat de polițiștii din Ilfov de îndemn legionar pentru un gest făcut în octombrie 2025. Anchetatorii l-au vizitat în arestul central pentru audieri.

Vlcsnap 2026 10 22 19h51m32s495
Mii de muncitori străini vor să-și aducă familiile în România. „Nu e atât de scump ca în alte țări, ca Italia sau Germania”

Străinii care muncesc în România și au reușit să se integreze în comunitate își aduc și rudele în țară. Datele Inspectoratului General pentru Imigrări arată că, în unele județe, numărul cererilor de reîntregire a familiei s-a dublat în ultimii ani.