Un nou prag psihologic atins de COVID-19. Peste 8 milioane de infectări la nivel global

×
Publicitate

Numărul de cazuri de coronavirus a depăşit pragul de 8 milioane la nivel mondial.

 

Iar în Beijing au fost închise alte şapte cartiere, după ce zilele trecute au fost luate aceleaşi măsuri pentru 11 cartiere cu peste 2 milioane de locuitori.

 

De asemenea, autorităţile chineze au impus restricţii dure de circulaţie spre şi dinspre Beijing. Şi Nouă Zeelandă, ţară care nu mai avea nici un caz săptămâna trecută, a înregistrat două infectări: două turiste din Marea Britanie.

Beijingul are 100 de cazuri noi de Covid-19, potrivit datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, după ce timp de două luni a fost semnalat un singur pacient infectat, iar acela era venit din afară Chinei.

Autorităţile de la Beijing încearcă să sugereze că virusul a fost importat din străinătate, o ipoteză greu de crezut, dat fiind că virusul a apărut tot în pieţe de carne.

Epidemiologul şef al Chinei a evitat să dea un răspuns clar referitor la provenienţa virusului, mai ales că acesta a reapărut şi la Wuhan, focarul iniţial al pandemiei.

Şi Noua Zeelandă, ţară care se declarase liberă de Covid-19 săptămâna trecută, a înregistrat două noi cazuri de coronavirus.

Ashley Bloomfield, director general de Sănătate din cadrul Ministerului Sănătății din Noua Zeelandă: „Avem două cazuri. Sunt două femei din aceeaşi familie, una de aproximativ 30 de ani, iar cealaltă, de 40, care au ajuns recent aici din Marea Britanie”.

Controalele sanitare stricte rămân în vigoare pe aeroporturi, iar cei care nu sunt cetăţeni ai Noii Zeelande sunt obligaţi să stea 14 zile în izolare.

Între timp, în Statele Unite, autorităţile sanitare au retras autorizaţia pentru două medicamente - hidroxiclorochia şi clorochina - prescrise iniţial contra malariei şi care au fost utilizate şi în tratarea Covid-19.

Cele două medicamente nu ar fi adus nici o îmbunătăţire a stării de sănătate a pacienţilor şi nici nu ar fi redus perioada de infectare sau riscul de deces.

Dr. Steven E. Nissen, cercetător în cadrul Cleveland Clinic și consilier în cadrul Agenției pentru Medicamente din SUA: „Agenţia pentru Medicamente (FDA) a retras ceea ce este cunoscută drept autorizaţie în caz de urgenţă. A fost politica lor de a le spune medicilor că a fost OK să folosească hidroxychlorochina pentru a trata pacienţii de coronavirus în anumite circumstanţe de urgenţă. Cred că FDA a luat o decizie proastă, în primul rând când a acordat autorizaţia de folosire în caz de urgenţă”.

Cele două medicamente au fost lăudate şi promovate chiar de către preşedintele Donald Trump, deşi nu existau date oficiale că acestea chiar ar vindeca pacienţii de Covid-19.

Acum, liderul de la Casă Albă s-a aplecat asupra situaţiei testărilor.

Donald Trump, preşedintele SUA: „Dacă nu faci teste, nu ai nici un caz. Dacă oprim testările acum, vom avea foarte puţine cazuri, poate niciunul”.

În Statele Unite sunt peste două milioane de cazuri de coronavirus şi peste 115.000 de decese.

 

"Clasamentul" celor mai afectate țări

 

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul lor deces legat de coronavirus, sunt ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 115.896 de decese pentru 2.103.750 de cazuri. Cel puţin 561.816 persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 43.332 de morţi pentru 867.624 de cazuri, Regatul Unit cu 41.736 morţi (296.857 de cazuri), Italia cu 34.371 de morţi (237.290 de cazuri) şi Franţa cu 29.436 de morţi (194.175 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 83 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (61), Spania (58), Italia (57) şi Suedia (48).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao), unde s-a declanşat pandemia la sfârşitul lui decembrie, a raportat oficial 83.181 de cazuri (49 de cazuri noi de duminică până luni), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.370 de vindecări.

Europa totaliza luni, la orele 19.00 GMT, 188.085 de decese pentru 2.417.902 cazuri, SUA şi Canada 124.114 decese (2.202.820 de cazuri), America Latină şi Caraibe 79.877 de decese (1.660.695 de cazuri), Asia 23.503 de decese (865.000 de cazuri), Orientul Mijlociu 11.950 de decese (569.347 de cazuri), Africa 6.554 de decese (245.692 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.731 de cazuri).

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
FOTO Dana Scîntei se iubește cu un portar din Serie A!
Citește și...
Vestea dramatică primită de părinții lui Madeleine McCann, la scurt timp după găsirea primului suspect

Procurorii germani le-au trimis o scrisoare părinților lui Madeleine McCann, dispărută în 2007, în care le-au comunicat că fetița lor de 3 ani este moartă, scrie DailyMail

Tensiuni la cote maxime. Coreea de Nord a aruncat în aer un birou de legătură cu Coreea de Sud

Autoritățile din Coreea de Nord au demolat, marți, un birou de legătură din orașul Kaesong, situat la frontiera cu Coreea de Sud, după ce armata nord-coreeană a amenințat că este pregătită să intre în zona demilitarizată care o separă de Sud.

Celebra țestoasă care a reușit să-și salveze specia de la dispariție se pensionează

Eroul unei insule din Galapagos este o broască ţestoasă. Un mascul. Motivul? A salvat de la dispariţie întreaga specie, pe această insulă.

Recomandări
Ultima săptămână de PNRR. România a primit 13 miliarde de euro și mai are sute de ținte și jaloane de îndeplinit

România intră în ultima săptămână de implementare a PNRR, programul urmând să se încheie oficial la 31 august. Țara noastră are la dispoziție un buget de aproximativ 21 de miliarde de euro, format din granturi și împrumuturi.

Șase state europene vor să taxeze profiturile „excesive” ale companiilor petroliere

Şase ţări din Uniunea Europeană solicită o taxă comunitară excepţională aplicată companiilor petroliere, profiturile acestora explodând graţie războiului din Orientul Mijlociu, potrivit unei scrisori consultate sâmbătă de AFP.

Sindicatele, nemulțumite și de noua formă a legii salarizării. Proiectul reduce valoarea de referință la 4.000 de lei

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative la nivel naţional resping șinoua formă a proiectului Legii salarizării şi atrag atenţia că documentul este o nouă sursă de inechităţi, discriminări şi tensiuni sociale.