De ce va purta mască şi după vaccin primul român vaccinat anti-COVID în SUA

×
Publicitate

Peste Ocean, la americani a început deja vaccinarea masivă a medicilor, ocazie cu care a fost vaccinat și primul român din America, un doctor din Constanța, stabilit de mulți ani, la New York.

Theo Trandafirescu este pneumolog și lucrează la secția ATI a unuia dintre cele mai mari spitale din New York. Are în grijă pacienți cu COVID 19 și pe 17 decembrie a primit prima doză de vaccin.

Theo Trandafirescu, medic terapie intensivă: „Am făcut prima doză acum două zile, următoarea doză la 21 de zile de la prima. Mă simt bine, nu am simptome, e vaccin sigur. O treime dintre cadre nu au fost vaccinate. Dacă noi vom prezenta reacții adverse, să poată interveni ei, să nu existe o problemă."

Theo Trandafirescu spune că a fost primul român vaccinat anti-COVID în Statele Unite. Este președintele Societății Române de Medicină de la New York și declară că autoritățile americane impun purtatul măști în public și măsurile de igienă și siguranță și celor care se vaccinează, adică societatea nu s-a relaxat, odată cu introducerea celor două vaccinuri, de la companiile Pfizer, și mai nou, Moderna.

Theo Trandafirescu, medic terapie intensivă: „Noi și vaccinați tot putem să fim purtători. Există o mică probabilitate, putem duce virusul mai departe, celor apropiați, familiei.”

Reporter: „Asta înseamnă că și după vaccin veți purta mască?”

Theo Trandafirescu: „Da."

Și la noi, autoritățile anunță că cele 10.000 de doze de vaccin care vor ajunge în România după Crăciun vor fi alocate celor 10 spitale COVID, aflate în linia întâi, unde aceleași autorități spun că 95% din personalul medical a acceptat vaccinarea.  Pentru spitalele suport COVID, procentul celor care acceptă vaccinul scade la 75% la medici și 50% la asistente, în timp ce pentru medicii de familie, procentul ajunge la 85%.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62164933
Coronavirus în Europa. Carantină în Germania, Olanda, Italia, Austria, Belgia, Elveţia şi Suedia

Speranțele într-un Crăciun cât de cât normal sunt spulberate în toate țările Europei. După Germania și Olanda, intră din nou în carantină Italia, Austria, Belgia, Elveția și Suedia. Ar putea urma Spania și Regatul Britanic.

62164915
Secretul cârnaților de Crăciun "de colecţie". Cât costă un kilogram

Cârnații au locul lor pe masa de Crăciun. Dar, alături de cei românești, cu carne de porc, slănină, usturoi şi condimente, găsim mai nou și cârnați pregătiți după rețete europene.

62164910
Primul român din SUA vaccinat împotriva Covid-19. Ce a spus după vaccin

Cu peste 5.000 de cazuri noi, la 25.000 de teste, în ultimele 24 de ore, România are aproape 1.300 de persoane internate la Terapie Intensivă.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.