Cum arată Centrul național de stocare a vaccinului Covid-19. FOTO

×
Publicitate

Institutul Cantacuzino și-a deschis porțile și a prezentat camerele frigorifice, în care vor fi depozitate serurile, dar și centrele de vaccinare.

Institutul Cantacuzino și-a deschis porțile și a prezentat camerele frigorifice, în care vor fi depozitate serurile, dar și centrele de vaccinare.

Centrul național de stocare a vaccinului Covid-19 are o capacitate de 1 milion 500 de mii de doze. Vaccinul va fi dus la subsol, unde va fi ținut în condiții speciale la o temperatură de minus 80 de grade, iar de aici dozele vor pleca mai departe în centrele din restul țării.

A fost făcută o sală nouă și au fost cumpărate congelatoare speciale pentru depozitarea vaccinului în cele mai bune condiții. Starea exterioră a clădirii arată însă ce înseamnă lipsa investițiilor într-o instituție strategică pentru sănătatea populației.

Reporter: „Această clădire, Centrul național de depozitare, este încadrată într-o clasă de risc seismic?”

Valeriu Gheorghiță, medic primar boli infecțioase: „Din câte știu eu, nu. Are toate avizele necesare, încât să nu existe nicio problemă din acest punct de vedere, inclusiv risc de incendiu și toate celelalte riscuri aferente.”

Potrivit lui Klaus Iohannis, publicul larg se va vaccina în lunile martie, aprilie și mai.

Klaus Iohannis, președintele României: „Vom avea diferite tipuri de vaccin. Toate sunt foarte bune, toate sunt eficiente își fac efectul. Toate sunt sigure. În acest fel, vom putea, dacă ne mobilizăm și mergem la vaccinare, până în vară să scăpăm de această pandemie. Vaccinarea este voluntară, nu-i nimeni obligat. În timpul sărbătorilor de Crăciun, de Anul Nou, dacă vreți să vă fie bine, stați acasă cu familia!. Toate restricțiile care sunt acum în vigoare rămân în vigoare.” 

Pentru campania de vaccinare au fost făcute containere, care vor fi duse până în cele mai îndepărtate colțuri ale țării.

La intrare în centru se face înregistrarea și triajul. Apoi veți ajunge pe un pat unde se aplică vaccinul. Ulterior, veți fi trimiși în zona de monitorizare post-vaccinare veți aștepta 15-20, chiar și jumătate de oră, astfel încât medicii să se asigure că nu există nicio reacție alergică. Dacă va exista vreo reacție alergică, medicii vor avea la dispoziție toate echipamentele medicale necesare pentru a interveni.

Patriarhia a anunțat că salută apariția vaccinului, dar nu dă sfaturi medicale în cazul unui vaccin recent, despre care specialiștii în domeniu se pronunță gradual sau diferit.

Biserica precizează totuși că este necesar consimțământul informat al fiecărei persoane și trebuie descrise clar beneficiile și riscurile.

În România au fost înregistrate în ultimele 24 de ore 5.340 de noi îmbolnăviri de Covid-19 și 188 de decese. 1.270 de pacienți luptă pentru viața lor în secțiile de terapie intensivă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62164789
România, pe ultimul loc din Europa la competențele digitale. Generația viitoare riscă să-și găsească greu de lucru

400.000 de elevi nu au internet acasă anunță Ministerul Educației. Din această cauză, România riscă să aibă o generație de tineri fără competențe digitale, care își vor găsi cu greu un loc de muncă, într-o lume complet tehnologizată.

62164764
Cum vor petrece sărbătorile românii, în comparație cu restul europenilor. Restricții în străinătate, recomandări la noi

Pentru sărbătoarea Crăciunului, care vine peste o săptămână, autoritățile ne recomandă să rămânem acasă cu familia, fără musafiri și vizite. 8 din 10 români spun că vor urma acest sfat.

62163995
Romprest anunţă că va colecta depozitele de deşeuri necontrolate din Sectorul 1. Ce spune Clotilde Armand

Departe de a fi încheiat, scandalul gunoaielor din cel mai bogat sector al Capitalei s-a oprit, totuși, pentru moment.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.