În urma testelor făcute de inspectorii sanitari, au fost găsite bacterii asociate contaminării alimentare în ciulamaua de pui și în piureul de cartofi. În plus, unul dintre angajați are stafilococ auriu. Operatorul economic a fost amendat cu 6.000 de lei.
Direcția de Sănătate Publică din Constanța a informat Ministerul Sănătății cu privire la finalizarea anchetei epidemiologice derulate în urma apariției unui focar probabil de toxiinfecție alimentară la un hotel din stațiunea Saturn. S-au recoltat probe de apă potabilă, de alimente și de la personalul din blocul alimentar, iar rezultatele au arătat Enterobacteriaceae, cu valori peste limitele admise, în ciulamaua de pui și piureul de cartofi, dar și stafilococ auriu la una dintre angajatele din bucătărie.
Pentru nerespectarea regulilor de igienă individuală în timpul programului de lucru, autoritățile au dat o amendă de 6.000 de lei și au lăsat indicații pentru triajul epidemiologic zilnic al personalului, respectarea strictă a regulilor de igienă, igienizarea spațiilor și verificarea condițiilor de depozitare a alimentelor.
Pe 1 septembrie, autoritățile din Constanța au activat Planul Roșu de Intervenție după ce zeci de persoane au acuzat stări de rău. În total, 58 de turiști, inclusiv 11 copii, au fost asistați medical. Șase persoane, între care o femeie însărcinată și o mamă cu doi copii, au fost transportate la spital. Hotelul a fost amendat cu 17.000 de lei de ANSVSA și cu 100.000 de lei de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor, care a decis și închiderea temporară a blocului alimentar.