ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum s-a produs explozia care a aruncat în aer 4 mașini, la Galați

×
Publicitate

După explozia produsă luni la o fostă benzinărie din Galaţi, autorităţile nu îşi explică unde a dispărut, din acte, staţia de alimentare cu produse petroliere şi GPL.

Procedurile legale încâlcite şi incoerente i-au ajutat pe proprietari să închidă afacerea fără să aibă nicio autorizaţie la mână, fără vreun control al celor care ar fi trebuit să se asigure că rezervoarele nu pot pune în pericol siguranţa oamenilor. Aşa se face că nişte muncitori care tăiau o ţeavă s-au trezit că au aruncat în aer un bazin care a conţinut benzină şi au zguduit un cartier întreg.

Locul unde a avut loc explozia arată că după bombardament. Maşinile aruncate una peste cealaltă nu au fost încă ridicate, nici bucăţile de ciment care au fost proiectate de suflu la zeci de metri distanţă. Traficul este în continuare întrerupt în zonă.

De altfel, tramvaiele nu mai circulă în tot oraşul Galaţi. Autorităţile încearcă să se lămurească dacă există un risc de surpare în locul unde s-a produs deflagraţia şi, de asemenea, să înţeleagă unde a dispărut din acte benzinăria care, din 2014, nu mai apare în evidenţele nicunei autorităţi.

Marian Mocanu, comisar-șef Garda de Mediu Galaţi: "Ulterior, administratorul societăţii a decedat. În momentul în care a fost vândută de către lichidator către societăţile care sunt acum proprietare pe spaţiu, au fost vândute fără acele rezervoare."

Fostul proprietar a cerut atunci înnoirea autorizaţiei de funcţionare pentru hotel, restaurant şi spălătoria auto, dar nu şi pentru staţia de alimentare cu carburanţi.

Eugen Oatu, purtător de cuvânt Agenţia pentru Protecţia Mediului Galaţi: "Niciun titular nu a solicitat un act de reglementare pentru lucrări de dezafectare în acea zonă."

În acest fel, nimeni nu a mai ştiut de benzinărie şi, ulterior, cei care au cumpărat afacerea au achiziţionat-o fără să plătească şi pentru rezervoarele de combustibil aflate sub parcarea hotelului.

Departamentul pentru Disciplina în Construcţii a făcut ultima verificare la firma respectivă în 2013, când a fost aplicată o amendă de 3.000 de lei. Şi aceasta a fost contestată şi anulată de instanţă, 4 ani mai târziu.

Ovidiu Matache, Primăria Galaţi: "Niciuna dintre autorizaţii nu a fost respectată şi nu s-a soldat cu recepţie la terminarea lucrărilor, ba, mai mult, poliţia locală a dispus, în urma amenzilor aplicate, măsura intrării în legalitate."

Diana Cursaru, prodecan Facultatea de Tehnologie a Petrolului şi Petrochimie: "Dumnealor trebuiau să golească aceste rezervoare şi după aceea să preleveze probe să vadă dacă mai sunt vapori de produs petrolier."

Dar astfel de benzinării abandonate întâlnim în multe oraşe. La marginea Ploiestiului, de exemplu, un gard de sârmă îi ţine la distanţa pe curioşi.

Iar pe marginea unui bulevard intens circulat din Braşov se află o benzinărie părăsită de ani buni. Societatea care o deţine a dat faliment, însă pompele şi tancurile au rămas la locul lor. De peste 11 ani, nimeni nu a mai făcut vreun control în zonă.
 

Articol recomandat de sport.ro
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
România, curg veștile proaste! S-a confirmat cel mai negru scenariu pentru echipa națională
Citește și...
62097729
Un copil din Cluj-Napoca, agresat în prima sa zi la creșă. A fost găsit plin de vânătăi

Este anchetă la o creşă de stat din Cluj-Napoca. Mama unui copil de un an şi nouă luni, adus pentru prima dată la creşă, susţine că băieţelul ar fi fost agresat de o asistentă.

62097710
Tezaur descoperit la frontieră. Unde au fost ascunse mii de obiecte arheologice

Un număr de 1.645 de obiecte cu caracter arheologic au fost reţinute ca fiind susceptibile a fi bunuri din patrimoniul Serbiei în urma unui control efectuat la punctul de frontieră Porţile de Fier I.

62096039
Iohannis îi retrage decoraţia lui Adrian Năstase. Decizia privind cei care au condamnări penale

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că-i va retrage decoraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale, precizând că operaţiune va fi finalizată în foarte scurt timp.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Cristela si calin georgescu protv
Cristela și Călin Georgescu, la DIICOT. Participă la percheziițile informatice

Călin și Cristela Georgescu au ajuns la DIICOT. Aceștia vor asista la perchezițiile informatice asupra dispozitivelor ridicate în dosarul în care este arestat preventiv fostul candidat la prezidențiale.

Soferi politie
Un obicei foarte des întâlnit la volan îi poate costa scump pe șoferi. Amenzile ajung la 1.700 de lei

Razie de amploare, luni, pe străzile din județul Timiș. Polițiștii i-au avut în vizor pe șoferii care folosesc telefonul la volan fără un sistem de tip „hands-free”.