Criza de la TAROM. Pasageri au așteptat și 16 ore pentru un zbor: „Am pierdut cazările, vacanța”. Ce au obținut piloții

×
Publicitate

După zeci de zboruri anulate rând pe rând în decurs de mai bine de 24 de ore, conducerea companiei TAROM și angajații au ajuns la un acord: începând de marți dimineață, programul a revenit la normal.

Cursele, atât pe rutele interne, cât și externe, nu mai sunt afectate. La Aeroportul Otopeni, lucrurile au revenit la normal, cursele TAROM au fost reluate, iar pentru moment nu există întârzieri sau anulări de zboruri.

Asta după ce luni au avut loc negocieri, care s-au încheiat aproape de miezul nopții, discuții între conducerea companiei și angajații operatorului aerian.

În urma acestor discuții, piloții au primit o parte din solicitările pe care le-au avut. Mai exact, vor avea un plus de 500 de euro net la salariu, iar această creștere va fi aplicată începând cu 1 octombrie.

În bugetul de anul viitor vor fi acordate și alte majorări, astfel încât să se ajungă la o creștere de 1.500 de euro.

Tot în urma discuțiilor, piloții au obținut și diurne mărite. Vor primi, așadar, 240 de euro pentru un comandant de aeronavă și 200 de euro pentru un copilot.

”Noi am pierdut cazările, vacanța”

Din cauza acestei situații fără precedent de la TAROM, mii de oameni și-au văzut planurile date peste cap.

Femeie: „Nu ne-au anunțat de dinainte. Asta este deranjant."

Nemulțumirea a plutit în aer și luni seară în Aeroportul Henri Coandă, unde alte curse Tarom au fost anulate. Unii au așteptat și 16 ore, în speranța că vor urca în avion.

Femeie: „Am avut un zbor spre Istanbul care s-a amânat. Apoi ni s-a refăcut zborul la 9 seara care s-a amânat. La fel, nu ni s-a spus nimic. Ni s-a dat pentru poimâine, iar noi am pierdut cazările, vacanța.”

Bărbat: „Mi s-au anulat 2 zboruri."

Bărbat: „Ni s-a spus că piloții sunt în grevă."

Puși în fața acestei realități, au căutat soluții pentru a ajunge la destinație.

Femeie: „Am mai găsit un zbor la 8 de dimineață, dar cu posibilitatea de a se anula.”

Bărbat: „La Baia Mare nu mai există zbor până joi. Eu zbor la Cluj și îmi da cursă de acolo pentru Baia Mare.”

Obosiți și flămânzi, mulți s-au întins pe jos sau pe bagaje.

Bărbat: „La ora asta trebuia să fim la Madrid. Eu, de exemplu, sunt din Alicante, în noaptea aceasta dacă reușim să zburăm în Spania, trebuie să dormim în Madrid, mâine să vedem cu ce putem să plecăm.”

Bărbat: „Zic ”hai, bă, că Taromul cât de cât...” că altă alternativă nu ai în țara asta și uite... Ce să mai zici.. știi reacția aia când îți dai cu ciocanul peste deget, a?"

Femeie: „Am văzut anunțul pe panoul de plecări.”

Reporter: Nu v-a anunțat nimeni?

Femeie: „Nu, nu a venit nimeni să ne spună.”

Cei de la Tarom au venit, în unele cazuri, cu alternative de zbor.

Femeie: „Merg prin Paris, Paris-Amsterdam, la 9:25 ajung în Amsterdam. Am cumpărat unul nou și pe celălalt o să mi-l ramburseze care e anulat, sper...”

Situația este una fără precedent pentru compania aeriană de stat. Peste 20 de piloți și copiloți s-au declarat “inapți de zbor”. Cu alte cuvinte, au considerat ca nu pot să își îndeplinească atribuțiile de zbor în condiții de siguranță din diverse motive precum probleme de sănătate sau oboseală extremă.

Piloții TAROM s-au plâns și de mentenanța precară a avioanelor, care pune în pericol viețile pasagerilor

Conform reglementarilor, dacă în termen de 48 de ore ei vor fi în continuare inapți, atunci trebuie să se prezinte la medic și să-și facă o evaluare medicală foarte extinsă pentru a se putea întoarce la zbor.

Alexandru Anghel, purtător de cuvânt TAROM: „Este o situație atipică să avem o incidență atât de mare.”

Reporter: Salariații ar putea fi nemulțumiți de salariile pe care le au?

Alexandru Anghel, purtător de cuvânt TAROM: „Există solicitări și din partea lor, bineînțeles se lucrează la aspectul ăsta. Există întâlniri între managementul și reprezentanții salariaților, însă ca un context așa dacă vreți, contractul colectiv de muncă urmează să fie negociat undeva în septembrie.”

Narcis Pașcu, Președintele Sindicatului Unit TAROM: „Companiile private au și salariați mai mulți decât compania TAROM, salariați per avion, au și salarii mult mai mari, un pilot la compania Wizz air câștigă 10 mii de euro, la TAROM până în 5 mii de euro pe lună. Toți salariații companiei TAROM financiar sunt nemulțumiți de salariul pe care îl au.”

Piloții mai acuză neregulile din companie și, spun ei, că nu este respectat dreptul lor la sănătate pentru că nu le este asigurată o alimentație adecvată. Piloții TAROM acuză și condiții de muncă precare, dar și gestionarea ineficientă a serviciilor de sol și de mentenanță a aeronavelor, ceea ce ar pune chiar în pericol siguranța pasagerilor.

A fost anulat și zborul care ar fi trebuit să ducă spre Paris delegația României care va participa la summitul NATO de la Washington. Membrii Guvernului au ajuns în cele din urmă în Franța cu o aeronavă militară.

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
Prețul roșiilor românești s-a prăbușit în ultima perioadă. Cât costă acum un kilogram de tomate la fermieri

Prețul roșiilor s-a prăbușit în ultimele zile. Fermierii vorbesc despre supra-producție și cu greu reușesc să își vândă marfa.

Ce spun englezii despre litoralul românesc și Delta Dunării. Capitolul la care impresionăm: "La fel ca în Caraibe"

Publicația britanică The Telegraph a realizat un reportaj despre atracțiile turistice ale României în perioada verii.

Geoană, despre vizita lui Orban la Moscova: „nu este o misiune care să aibă girul sau sancţiunea din partea aliaţilor”

Vizitele lui Viktor Orban la Moscova și Beijing nu angajează NATO, consideră secretarul general adjunct al Alianței, Mircea Geoană. „Vom continua să fim intransigenţi faţă de Rusia”, spune el.

Recomandări
Un atac rusesc asupra României și Rep. Moldova, simulat într-un exercițiu în SUA. Cum ar trebui să reacționeze Washingtonul

Un exercițiu de simulare desfășurat luni în SUA a analizat un scenariu în care Rusia atacă Republica Moldova în 2028, iar o dronă lovește un depozit de combustibil din România, provocând victime civile.

Harta pensiilor din România. Județele în care se încasează cele mai mari și cele mai mici sume. Paradoxul din clasament

Noi date de la Casa de Pensii ne arată care sunt veniturile celor care și-au încheiat anii de muncă în funcție de județele în care trăiesc. 

Vremea se schimbă în România. ANM anunță caniculă și vijelii în mai multe regiuni | HARTĂ

România se confruntă sâmbătă cu un nou episod de căldură, dar și cu fenomene meteo severe în mai multe regiuni. ANM a emis mai multe atenționări Cod galben pentru temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic, intensificări ale vântului și vijelii.