Cum se va face accesul la pelerinajul de Sf. Dimitrie cel Nou. Anunțul oficial de la Patriarhie

62155106
StirilePROTV

Patriarhia Română a anunţat că Sf. Dimitrie cel Nou va fi sărbătorit între 21 şi 28 octombrie cu respectarea măsurilor de protecţie igienico-sanitare şi că sfintele moaştele vor fi aşezate în pridvorul Catedralei Patriarhale începând de joi.

Sărbătoarea Ocrotitorului Bucureştilor, organizată de Arhiepiscopia Bucureştilor în colaborare cu Patriarhia Română, se va desfăşura şi anul acesta în condiţii impuse de restricţiile sanitare cauzate de noul val al pandemiei de Covid-19 din România.

„Participarea la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit în ziua de 27 octombrie), se va desfăşura cu respectarea atentă a măsurilor sporite de precauţie, ordine şi protecţie igienico-sanitară impuse de actualele condiţii pandemice din municipiul Bucureşti”, se arată într-un comunicat remis News.ro.

Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena şi ale Sfântului Nectarie de la Eghina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Catedralei Patriarhale în dimineaţa zilei de joi, 21 octombrie 2021, urmând a fi aşezate în Baldachinul Sfinţilor în dimineaţa zilei de sâmbătă, 23 octombrie 2021.

Sfintele Moaşte vor fi aşezate din nou în Catedrala Patriarhală pe 28 octombrie 2021, după închinarea ultimului credincios.

„În contextul sever al pandemiei, în care Biserica însăşi a desfăşurat o intensă campanie de promovare şi conştientizare a regulilor igienico-sanitare, subliniind firescul şi necesitatea ascultării de sfatul medicilor, pentru organizarea în condiţii de reală siguranţă a sărbătorii Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou din acest an au fost luate şi vor fi respectate mai multe măsuri speciale”, a mai precizat instituţia.

Astfel, pelerinii care vor dori să se închine la Sfintele Moaşte, o vor putea face în următoarele condiţii:

⦁ accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de 1,5 m între ele;
⦁ pe traseul unic de acces vor fi trasate marcaje clare de staţionare pentru facilitarea păstrării acestei necesare distanţe;
⦁ pe marginea traseului unic de acces vor fi amplasate anunţuri cu privire la păstrarea distanţei şi respectarea strictă a normelor igienico-sanitare;
⦁ se va crea un flux unic de circulaţie a pelerinilor, cu intrare de la baza Dealului Patriarhiei şi cu ieşire separată, pe strada Patriarhiei spre strada 11 iunie;
⦁ voluntarii prezenţi, care vor purta permanent măşti de protecţie şi mănuşi, vor oferi pelerinilor materiale de dezinfectare şi măşti (dacă nu au);
⦁ de asemenea, voluntarii vor oferi pelerinilor pachete alimentare (aprox. 20.000) în condiţii de maximă igienă: biscuiţi/eugenii, apă plată în sticle sigilate. Toate produsele distribuite vor fi însoţite de certificat de conformitate;
⦁ după închinarea la Sfintele Moaşte, pelerinii care se îndreaptă spre strada 11 iunie vor primi de la voluntarii prezenţi agheasmă îmbuteliată în sticle sigilate;
⦁ pe esplanada din faţa Altarului de vară al Catedralei Patriarhale vor fi marcate locurile pentru pelerinii care vor asista la slujbele oficiate în aer liber. Ţinându-se cont de suprafaţa disponibilă aici, vor fi instalate 200 de scaune, respectându-se o distanţă de 1,5 m între ele;
⦁ din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent.

 

Programul liturgic

 

În zilele de joi (21 octombrie), vineri (22 octombrie), sâmbătă (23 octombrie) şi luni (25 octombrie) 2021, slujbele vor fi oficiate în Catedrala Patriarhală cu un număr de cel mult 70 de credincioşi.

Marţi, 26 octombrie 2021, de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, de la ora 09:30, se va săvârşi Sfânta Liturghie la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală.

Miercuri, 27 octombrie 2021, la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, începând cu ora 09:00, la Altarul de vară de lângă Catedrala Patriarhală va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române împreună cu un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.

Slujbele vor fi transmise de televiziunea şi radioul Trinitas.

 

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Datoria guvernamentală a trecut de 550 mld de lei, la finele lui august. În 2021 datoria a crescut cu 40 de mil de euro pe zi

Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a urcat, la finele primelor opt luni din 2021, la 550,34 miliarde de lei, faţă de 545,337 miliarde de lei, după primele şapte luni.

Nu mai există niciun pat liber la Terapie Intensivă pentru pacienții bolnavi de Covid-19

Nu mai există niciun par liber la terapie intensivă pentru pacientii bolnavi de Covid-19 la nivel național.

Două paciente cu Covid 19 transferate în Ungaria au murit

Două femei cu Covid 19 care au fost transferate în Ungaria au murit, conform Ministerului Sănătății.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

Sorin Grindeanu, semnal pentru ieșirea din criza politică: „În acest moment suntem aproape de a avea o majoritate”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat că, în acest moment, social-democraţii sunt aproape de a avea o majoritate în Parlament, pentru susținerea unui nou premier, care să conducă un Guvern cu puteri depline.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10!