Adelina Pestrițu, internată cu coronavirus. Când și-a dat seama că ar fi infectată

×
Publicitate

1.296 de noi cazuri de Covid 19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore, iar printre cei infectați se află și un nume cunoscut în online: Adelina Pestrițu unul dintre influencerii cu cei mai mulți urmăritori.

Ea și-a dat seama că este bolnavă pentru că se simțea extrem de obosită. Acest simptom, spun medicii, apare la aproape trei sferturi dintre pacienți. Experții Centrului pentru prevenirea și tratarea bolilor din Statele Unite anunță însă că oboseala poate deveni cronică și după însănătoșire în 35% din cazuri.

Adelina Pestrițu i-a anunțat pe cei 1,5 milioane de oameni care o urmăresc pe Instagram că s-a infectat. Acum este internată în spital. Testul soțului a fost negativ, iar fetiţa lor a fost testată azi.

Adelina Pestrițu: ”Am simţit o stare de oboseală accentuată şi mi-am dat seama că nu pot să conduc, că trebuie să mă odihnesc. Ulterior am simţit că îmi pierd din puteri din ce în ce mai mult. M-am dus să mă odihnesc, când m-am trezit am rămas fără gust şi fără miros. Evident că m-am speriat, sunt un om ca voi toţi şi am un copil, am părinţi, am socri. Am purtat mască, m-am dezinfectat constant pe mâini, devenisem obsedată de spălat pe mâini şi iată că sunt în punctul în care am un test pozitiv Covid-19".

Până la 70% dintre pacienţi diagnosticaţi simt oboseală accentuată. Este unul dintre primele simptome. Centrul pentru prevenirea şi controlul bolilor din Statele Unite spune că aproximativ 35% dintre pacienţii vindecaţi pot rămâne cu oboseală cronică. Poate să dureze 6 săptămâni ori mai mult şi afectează capacitatea de muncă.

Una dintre teorii arată că e posibil să fie o manifestare a virusului care este încă viu şi ascuns. Nu există însă teste care să determina aşa numita viremie, cantitatea de virus existent în organism după un test PCR negativ.

Adrian Marinescu medic primar boli infecţioase: ”Și atunci ar putea să fie vorba chiar de boala în sine. Cum se întâmplă în mononucleoza infecţioasă, dată de virsu. Pacientul are luni de oboseală şi uneori e de intensitate mare. Virusul hepatitic C. Situaţii în care pacientul avea oboselă cronică, deci nu e vorba doar de infecţia cu Sars- Cov-2, ci şi de alte infecţii care se manifestă cu oboseală cronică”.

A doua teorie în privinţa oboselii cronice se referă la sistemul imunitar, care nu răspunde corect.

Adrian Marinescu medic primar boli infecţioase: ”Sunt markeri de inflamaţie care s-ar putea corela cu acestă obseala după infecţia acută. S-ar putea ca în viitor să fie markeri care să stabilească dacă pacientul va avea acest sindrom de oboseală prelungită”.

Beatrice Mahler, doctor: ”Cu siguranţă, se poate beneficia de concediu medical, dar trebuie să înţeleagă pacientul că de mutle ori avem nevoie de medicul neurolog. Are manifestări secundare cum ar fi durerile musculare care se prelungesc. Trebuie excluse anumite simptome în contextul reacţiei imune, care apare în timpul infecţiei virale. Pot să dea şi simptomatologie neurologică, care apare post Covid”.

Neurologii pot aprecia obiectiv nivelul oboselii cronice.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
„UE și Ucraina au înjunghiat Rusia pe la spate!” E alertă la Moscova după ultima lovitură a Occidentului
Citește și...
Crimă elucidată după 15 ani. O femeie din Ilfov ar fi plătit 22.000 de euro pentru uciderea mamei și ascunderea faptei

O femeie de afaceri din Ilfov va sta 22 de ani la închisoare, după ce a comandat uciderea propriei mame. 

DNSC avertizează asupra unei noi fraude prin SMS. Escrocii folosesc taxe false de parcare pentru a fura bani

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor tentative de fraudă prin SMS, în care infractorii folosesc pretextul unor taxe de parcare restante pentru a obţine date personale şi bancare de la utilizatori.

15 polițiști din Iași, condamnați după ce ar fi iertat abaterile unor livratori în schimbul a peste 100 de porții de mâncare

15 actuali și foști polițiști de la Biroul Rutier Iași și managerul unui restaurant din oraș au fost condamnați în primă instanță pentru corupție.

Recomandări
Fenomenul care face incendiile din Spania imposibil de controlat. Ce este „regula 30-30-30” de care se tem toți pompierii

Pompierii spanioli depun eforturi colosale pe mai multe fronturi pentru a opri cele mai distrugătoare incendii de vegetație din istoria recentă a țării. În ultima săptămână, flăcările au pârjolit peste 50.000 de hectare de teren.

Șantierele din București, cele mai liniștite locuri ale orașului. Pe unul mai „agitat”, doi dau la lopată, patru se uită

Lucrările sunt întârziate pe unele din cele 50 de șantiere deschise în București pentru schimbarea conductelor și a șinelor de tramvai. 

Mărturia unei românce blocate în infernul din Franța: „A fost foarte mult fum în zonă. Am avut ploaie de cenușă”

Incendiul uriaș din Franța, izbucnit în regiunea Gironde, este la porțile orașului Bordeaux, după ce a mistuit peste 42.000 de hectare, a făcut scrum 240 de case și a impus strămutarea a 220.000 de oameni, printre ei și români.