Trecutul tumultuos al șoferului care a ucis doi oameni la 2 Mai. „Noi suntem oxicomani”

×
Publicitate

Înainte să provoace tragedia din stațiunea 2 Mai, Vlad Pascu, în vârstă de 19 ani, se lăuda pe rețelele de socializare cu substanțele pe care le consuma.

DIICOT a transmis că Vlad Pascu era cunoscut drept consumator de droguri.

În 2017, pe când avea doar 13 ani, a fost găsit în București cu canabis, într-o pungă mică.

I-a fost deschis atunci un dosar penal dar care a fost clasat pentru că băiatul nu împlinise 14 ani și nu răspundea penal.

Anul trecut, tânărul a fost prins din nou cu substanțe interzise. Din nou canabis, și din nou Vlad Pascu a scăpat.

Autorităţile au renunțat la urmărirea penală, pe motiv că în cazul infracțiunii de care era acuzat, deținere de droguri de risc pentru consum propriu, pedeapsa era prea mică.

Așa că Vlad Pascu a continuat ... și a sfidat legea.

„Tind să fac dovada ca pe numele meu există în momentul de față business-uri de mai mulți bani decât o să aveți voi dacă faceți foamea cu pateu toată viața!”, se laudă tânărul într-o postare pe rețelele sociale.

Alături de el, în filmarea urcată pe rețelele de socializare, apare și o fată. „Ah, Raul, uite! Astea sunt pentru tine, că știu că le căutai ieri...”, spune ea în timp ce îi întinde o cutie cu pastile.

„Oxicodona este viața noastră, noi nu suntem toxicomani, noi suntem oxicomani”, continuă ea.

Cele două tipuri de medicamente care apar în imagini se prescriu doar pe reţetă iar consumul lor abuziv poate duce la dependență, spun specialiștii.

Primul medicament este un antidepresiv puternic pentru cei care suferă de depresie și anxietate. Tabletele din mâna lui Pascu sunt din categoria opioidelor care, în mod normal se recomandă pacienţilor oncologici cu dureri foarte mari.

Cei care abuzează de acest analgezic ajung în stări de euforie similare celor date de heroină.

Raluca Prepeliță, medic primar psihiatru: „Asociate aceste medicamente cu alcoolul, cu diferite alte droguri sau substanțe psihoactive, pot duce la simptome psihiatrice, de la halucinații, până la manifestări discomportamentale, agresivitate. De aceea, nu trebuie consumate fără aviz medical.”

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62314880
Directorul Poștei, Valentin Ștefan, despre angajații concediați. „Suntem cât se poate de generoşi”

Doar 0.4% din angajații Poștei au primit preavize, iar numărul acestora este insignifiant raportat la numărul angajaților, spune directorul Poștei Române. Mai mult, angajații concediați sunt redistribuiți cu păstrarea salariului.

62378997
Bărbat mușcat de ureche de viperă, salvat cu elicopterul din Parâng. Salvamontiștii au realizat că era în pericol de moarte

Un bărbat a fost mușcat de ureche de o viperă în vârf de munte, și a fost salvat de intervenția rapidă a salvamontiștilor și pompierilor SMURD, care ai ajuns cu un elicopter. Intervenția dificilă a avut loc în Masivul Parâng.

62378992
Salarii „beton” în construcții. Cât ajung să câștige muncitorii necalificați pe șantierele din România

Cu numeroase șantiere deschise peste tot, domeniul construcțiilor oferă printre cele mai mari salarii din România.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.