Cum se fură gazul din rețea, pentru consum gratis. Furtun auto cu coliere

62304630

Furtul de gaz a devenit o problemă iar persoanele care vor să beneficieze de confort fără să plătească apelează la improvizații care mai de care mai ingenioase, însă mereu periculoase.

Reprezentanții unei companii de gaze au făcut publice câteva asemenea situații.

937 de cazuri de consum fraudulos, dintre care 496 la gaze naturale şi 441 la energia electrică. Asta au descoperit, în primele zece luni ale anului, angajații inspecţiei energetice a Delgaz Grid, furnizor de gaze naturale şi de energie electrică. Cele 937 de fraude, depistate în toată ţara, au produs o pagubă totală de aproximativ zece milioane de lei, relatează publicația Aradon.

„De cele mai multe ori, consumul fraudulos se realizează prin instalații clandestine, cu materiale de o calitate îndoielnică și, evident, fără nicio respectare a normelor de construcție a instalațiilor și de siguranță și sunt executate de așa-ziși <meseriași> ce nu au nicio calificare în domeniul energiei electrice sau al gazelor naturale. Orice astfel de instalație improvizată constituie o sursă de incendiu, electrocutare, explozie, intoxicație etc. Pentru un câștig nesemnificativ în raport cu consecințele posibile, iluzoriu, oamenii își riscă bunurile, locuința, afacerea, sănătatea sau chiar viața”, transmit reprezentanții Delgaz Grid.

Metodelele furtului de gaze i-au uimit pe inspectori

Potrivit imaginilor furnizate de angajații companiei, persoanele care au apelat la improvizații au folosit furtune obișnuite de apă sau chiar furtune de apă din sistemele de răcire ale mașinilor, materiale care nu sunt proiectate să reziste la gaz sub presiune, improvizațiile reprezentând un pericol imens.

Numai în Arad s-au constatat patru asemenea fraude, arată sursa citată.

„Performanțele rețelelor de distribuție sunt afectate de improvizațiile și instalațiile clandestine. La fel și protecțiile și automatizările ce sunt proiectate și reglate ținând cont de un consum cunoscut, declarat. În cazul fraudelor, consumul nu este cunoscut și atunci nici rețelele nu funcționează la parametri normali, având de suferit și consumatorii onești ce își plătesc cu regularitate facturile”, mai spun reprezentanţii Delgaz Grid.

Cei de la compania de gaze şi curent au calculat faptul că furtul de curent depistat în acest an ar însemna consumul anual pentru 14.000 de apartamente, în timp ce gazele naturale furate ar acoperi consumul pe un an întreg pentru 2.000 de apartamente.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62304622
PRO TV sărbătorește Ziua Mondială a Televiziunii pe 21 noiembrie. Provocarea din 2022

PROTV marchează Ziua Mondială a Televiziunii în fiecare an, pe 21 noiembrie.

62299298
Accident într-o localitate din Maramureș. Cinci persoane aflate într-un microbuz au fost rănite

Un microbuz în care se aflau cinci persoane a fost implicat într-un accident pe DJ 108A, în apropierea localităţii Gârdani, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuţ.

 

62304611
O remorcă ajunsă pe contrasens a omorât un om, în Caraș Severin. Alți doi au fost răniți

Remorca unui camion a ajuns pe contrasens și a produs un accident grav, luni dimineață, în Caraș-Severin. O persoană a murit și alte două au fost rănite.

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Primul ministru care a obținut aviz favorabil în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.