Ce este Nord Stream. Când a fost construit și ce rol are în relația Europa - Federația Rusă

Sistemul de conducte duble al Nord Stream are o capacitate maximă de transport, pe an, de până la 55 de miliarde de metri cubi de gaze naturale din Federația Rusă către Europa prin Marea Baltică.

Sistemul s-a născut din dorința Rusiei de a crea o legătură comercială cu Europa fără a mai depinde de infrastructura deja existentă din Ucraina, care, încă dinainte de "Revoluția Portocalie" din 2004, a dat semne clare că se distanțează din ce în ce mai mult de politica dusă de Kremlin.

Dorința Rusiei de a ocoli, prin acest "cordon ombilical", Ucraina a fost îndeplinită mai ales cu sprijinul Germaniei, dornică și ea să securizeze transportul de gaze rusești până la granița ei. Motorul economic al UE este dependent de gazele rușilor. Cu o economie puternic industrializată și bazată preponderent pe exporturi, Germania își asigura, până recent, circa 50% din necesarul de gaze prin NordStream 1. Per total, NordStream1 a furnizat în ultimii ani aproximativ 35% din necesarul de gaze naturale al Europei. 

Nord Stream 1 și Nord Stream 2 au câte două linii paralele, fiecare cu o capacitate maximă de transport de 27,5 miliarde de m3 de gaze naturale pe an.

Citește și

Germania respinge o propunere a Rusiei de a-i livra gaze prin gazoductul Nord Stream 2

Pentru construirea Nord Stream 1 au fost cheltuite circa 7,4 miliarde de euro iar pentru construirea Nord Stream 2 au fost cheltuite alte aproximativ 10 miliarde de euro, conform informațiilor oficiale. Federația Rusă a acceptat să cheltuiască sume exorbitante pentru a ocoli Ucraina, Polonia și statele baltice.

Nord Stream 1, care se întinde pe 1.200km, funcționează din 2011 și este singurul care a fost folosit la comerțul cu gaze.

Nord Stream 2 se întinde pe 1.230 km și construcția lui s-a încheiat în toamna lui 2021, însă procesul de certificare necesar operaționalizării a fost amânat de Germania, în urma criticilor primite din partea aliaților NATO, în special a statelor baltice, îngrijorate că Moscova va folosi noul gazoduct ca o "armă geopolitică" (de exemplu, prin reducerea sau sistarea transportului în gazoductele care traversează aceste state). Critici care s-au dovedit, în final, ca fiind corecte.

Procesul de certificare a fost suspendat de guvernul de la Berlin în februarie anul acesta, după ce Ucraina a fost invadată de către trupele rusești.

Dependența față de gazul Rusesc

Federația Rusă livrează gaze naturale în Germania, Olanda, Italia, Franța, Polonia, Ungaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Bulgaria, Finlanda, Lituania, Letonia, Luxenburg și Estonia, Macedonia

Macedonia de Nord este dependetă 100% de gazul rusesc, iar Finlanda în proporție de 94%, potrivit Forbes.

Bulgaria și Slovacia depind în proporție de 77% și respectiv 70% de gazul rusesc.

Aproape 50% din necesarul de gaz este asigurat de ruși în Germania și 46% în Italia.

Polonia depinde în proporție de 40% de gazul rușilor, fiind una dintre principalele beneficiare ale conductei Nord Stream 1.

Franța importă și ea gaze rusești în proporție de 24% din totalul necesar.

Cum a evoluat fluxul de gaze livrate în Europa după ce a început războiul din Ucraina

Nord Stream 1 poate trimite maxim 170 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe zi din Rusia în Germania (Vyborg - Greifswald), potrivit bbc.com.

Sistemul de conducte a furnizat în mod constan statelor Uniunii Europene aproximativ 35% din consumul total de gaze naturale.

Pe fondul sancțiunilor pe care le-a primit din partea statelor europene de când a invadat Ucraina, Rusia a redus livrările de gaze prin Nord Stream 1.

În iunie, a redus livrările prin conductă cu 75% - de la 170 de milioane de metri cubi de gaz pe zi la aproximativ 40 de milioane de metri cubi.

În iulie, Rusia a închis conducta timp de 10 zile, invocând necesitatea întreținerii. Când s-a redeschis, debitul s-a redus la jumătate, la 20 de milioane de metri cubi pe zi.

La sfârșitul lunii august a oprit complet Nord Stream 1, dând vina pe probleme cu echipamentele. Conducta nu a mai fost deschisă de atunci.

 
Cum a început proiectul

Proiectul a început în 1997, când Gazprom, gigantul energetic de stat al Federației Ruse și compania finlandeză Neste (cunoscută mai târziu sub numele de Fortum) au format o companie mixtă, North Transgas Oy, pentru construirea și exploatarea unei conducte de gaz din Rusia până în nordul Germaniei, peste Marea Baltică.

Partenerul german pentru proiect a fost Ruhrgas (mai târziu E.ON). În aprilie 2001 Gazprom, Fortum, Ruhrgas și Wintershall (din Norvegia) au comandat un studiu comun de fezabilitate pentru conductă.

În noiembrie 2002 comitetul de conducere al Gazprom a aprobat un calendar de implementare a proiectului.

În mai 2005 Fortum s-a retras și și-a vândut pachetul de 50% din proiect către Gazprom. Drept urmare, Gazprom a devenit proprietarul 100% al North Transgas Oy.

În septembrie 2005 Gazprom, BASF și E.ON au semnat un acord de bază pentru construirea unei gazoducte nord-europene. Compania de gazoducte din Europa de Nord (mai târziu Nord Stream) a fost înființată în Zug, Elveția.

În decembrie 2005 Gazprom a început construcția secțiunii rusești de pe uscat a conductei. În octombrie 2006 conducta și compania de exploatare au fost redenumite oficial Nord Stream.

În anii 2008- 2009 au fost depuse cererile de autorizație națională pentru construcție și exploatare și materiale pentru Evaluările Impactului asupra Mediului (EIM).

În 2010 au fost semnate contractele de furnizare a conductelor pentru linia a doua. Nord Stream finalizează Faza I de finanțare, iar construcția primei linii începe în aprilie. În iunie GDF SUEZ se alătură consorțiului Nord Stream, cu o cotă de 9%.

În 2011 Nord Stream finalizează Faza II de finanțare cu 26 de bănci în martie. Punerea în funcțiune a primei linii și începerea livrărilor de gaze are loc în noiembrie. 

Între 2011- 2012 este construită linia a doua și dată în funcțiune. În octombrie, capacitatea de transport se dublează la 55 de miliarde de metri cubi pe an.

Secțiunea offshore de la Marea Baltică

Secțiunea offshore a NSGP merge de la stația de compresoare Vyborg din Golful Portovaya de sub Marea Baltică până la Greifswald în Germania, cu o lungime totală de 1.196 km. Peste 22 km parcurg apele teritoriale rusești, 96 km în zona economică rusă, 369 km în zona economică finlandeză, 482 km în zona economică suedeză, 37 km în zona economică daneză, 112 km în zona disputată între Polonia și Danemarca, 33 km în zona economică daneză. Zona economică germană și 33 km în apele teritoriale germane.

Secțiunea vest-europeană a NSGP

Zăcământul Yuzhno-Russkoye are rezerve de gaz estimate la peste un trilion de metri cubi. 

Partea vest-europeană a proiectului de conductă Nord Stream include două conducte de transport în Germania. Sudul (conducta OPAL) se întinde de la Greifswald până la Olbernhau, lângă granița germano-cehă.

Este legat de Nord Stream cu conductele JAGAL (legat la conducta Yamal-Europa) și STEGAL (legat la ruta de transport a gazelor rusești prin intermediul conductelor din Republica Cehă și Slovacă).

Conducta de vest (conducta NEL) merge de la Greifswald la Achim, unde este conectată cu gazoductul Rehden-Hamburg. Împreună cu conducta MIDAL a creat conexiunea Greifswald-Bunde.

Livrarea ulterioară a gazelor în Marea Britanie se face prin legătura dintre Bunde și Den Helder, iar de acolo prin interconexiunea offshore Balgzand – Bacton (BBL Pipeline).

Beneficiile proiectului Nord Stream

Trecând pe lângă Polonia, Lituania, Estonia, Belarus și Ucraina, proiectul NSGP oferă un nou canal pentru exporturile rusești de gaze naturale către Europa și minimizează riscul suveran implicat în proiectele transfrontaliere.

Proiectul reduce și costurile de transport. Țările scandinave obțin gaz prin proiectul NSGP, care asigură, de asemenea, o aprovizionare fiabilă cu gaz către Europa de Vest, nord-vestul Rusiei și exclava Kaliningrad.

În plus, noua conductă Gryazovets-Vyborg – prin regiunile Vologda și Leningrad – conectează NSGP cu sistemul United Gas Transmission al Rusiei pentru a satisface cererea de gaze din regiunile Sankt Petersburg și Leningrad.

Explozii

În septembrie 2022 Rusia a oprit pe termen nelimitat livrările de gaz către Europa prin gazodcutul Nord Stream 1 din cauza unei scurgeri de ulei la una dintre staţiile sale de compresoare.

La sfârșitul lunii septembrie (26 seprembrie), autoritatea maritimă suedeză a declarat că au fost identificate trei scurgeri în conductele Nord Stream 1 şi Nord Stream 2, în apropiere de insula daneză Bornholm. Ulterior a fost descoperită o a patra scurgere de gaze.

Tot atunci, seismologii au identificat explozii în apropierea conductelor Nord Stream, cu 36 de ore înainte de descoperirea scurgerilor.

Staţiile de măsurare din Suedia şi Danemarca au înregistrat explozii subacvatice puternice în aceeaşi zonă unde erau și scurgerile de gaz.

Daunele au avut loc pe trei dintre cele patru șiruri ale conductelor de gaze offshore ale sistemului Nord Stream.

Rusia a învinuit SUA și pe aliații ei pentru sabotarea conductelor, în timp ce Uniunea Europeană investighează încă posibilele cauze ale rupturilor.

Serviciul de informaţii suedez a demarat o anchetă în acest sens și s-a descoperit că daunele au fost produse prin detonări.

Găurile din Nord Stream au dus la cea mai mare scurgere de metan detectată vreodată.

Un raport întocmit pentru ONU de Suedia și Danemarca arată că exploziile ar fi echivalentul unei detonari a câtorva sute de kilograme de TNT.

Scurgerile de la conductele Nord Stream s-au oprit pe data de 1 octombrie 2022.

Operatorul gazoductului Nord Stream 2 a anunţat luni, 10 octombrie că a efectuat o depresurizare controlată a uneia dintre cele două conducte de gaz, ca măsură de siguranță, după "rezultatele examinării conductei și ale discuțiilor cu autoritățile relevante", potrivit RADOR.

Competitori

• South Stream

Conducta de gaze South Stream a apărut initial ca un proiect care își propunea să transporte gaze naturale rusești în Europa prin Bulgaria, până în Italia.

Proiectul a fost gândit ca un competitor direct al conductei Blue Stream, care pornește din Turcia, de-a lungul Europei prin Bulgaria și România către Ungaria.

Construcția secțiunii rusești a început în decembrie 2012, în timp ce construirea secțiunii bulgare a început în octombrie 2013.

Conducta South Stream a fost construită de compania rusă Gazprom și de Eni, de origine italiană și se aștepta să fie operațională în 2015.

Costul conductei era estimat la 15,5 miliarde de euro.

Totuși, proiectul a fost anulat în decembrie 2014 după criticile Uniunii Europene.

South Stream a fost înlocuit cu Turkish Stream Pipieline în 2015.

O parte din conductă va avea același traseu ca South Stream, dar cealaltă se va îndrepta către Turcia.

• TurkStream

Instalarea secțiunii offshore a conductei din Marea Neagră a fost finalizată în noiembrie 2018, în timp ce terminalul de recepție a gazelor din apropierea orașului turc Kiyikoy a fost finalizat în martie 2019.

Injectarea de gaze naturale în prima dintre cele două conducte a început în octombrie 2019.

TurkStream conectează Rusia cu Turcia.

Conducta TurkStream începe la stația de compresoare Russkaya situată în orașul de coastă rusesc Anapa. Secțiunea offshore a conductei se întinde pe 230 km în Marea Neagră, în largul Rusiei, în timp ce restul de 700 km trec prin zona economică exclusivă a Turciei.

Conducta ajunge în regiunea "Tracia turcească" și continuă pe țărm circa 180 de km de la coasta turcească a Mării Negre până la granița dintre Turcia și Grecia. Se conectează la un terminal de recepție din apropierea satului Kiyikoy din Turcia, la 100 km vest de Istanbul, înainte de a se termina la Ipsala, via Luleburgaz, la granița dintre Turcia și Grecia.

• Nabucco

Conducta Nabucco ar fi fost o nouă conductă de gaz care trebuia să se întindă de-a lungul Europei, prin Bulgaria, România și Ungaria, pentru a transporta gaz din Turcia (Erzurum) în toată Europa, până în Austria (Baumgarten an der March).

Conducta a fost propusă ca o alternativă la dependența majoră a Europei de gazul din surse rusești.

Ea era menită să furnizeze gaze din regiunea Caspică, Orientul Mijlociu și Egipt și să extindă domeniul de aprovizionare cu gaze către state precum Iran, Kazahstan, Egipt, Turkmenistan, Siria și Azerbaidjan.

Ea s-ar fi întins pe 3.300 km pe continentul european și ar fi putut oferi o nouă cale de aprovizionare competitivă cu gaz pentru Europa de Vest.

Proiectul Nabucco, în care era implicată și România, nu a mai fost realizat deoarece consorțiul care operează exploatarea gazeiferă Șah Deniz (Azerbaijan) a selectat o altă rută de export către Europa.

Articol recomandat de sport.ro

Dan Șucu este noul proprietar al clubului Genoa: ”Pachetul majoritar de acțiuni a fost vândut!” | OFICIAL