Cum s-a petrecut, de fapt, incidentul tragic din Suceava, în urma căruia un tânăr a fost împușcat în mașină

61927624
Pro TV

Tânărul de 19 ani, din Suceava, care a murit împușcat în mașina în care se aflau și prietenii lui, în a doua zi de Crăciun, ar fi fost victima unui accident stupid, arată ancheta.

Băieții încercau să ascundă arma în maşina în care se aflau, când aceasta s-a descărcat în mod accidental, relatează monitorulsv.ro.

Tragedia s-a petrecut în a doua zi de Crăciun, pe raza satului Măgura, comuna Ulma.

Din primele cercetări ale poliţiştilor rezultă că cei trei tineri, toţi din Ulma, s-au urcat în a doua zi de Crăciun într-un autoturism de teren Mitsubishi, cu volan pe dreapta, şi au intrat în pădure. Aveau cu ei o armă de vânătoare deţinută ilegal, astfel că anchetatorii au toate motivele să creadă că erau erau la braconaj. Această variată este susţinută şi de reacţia precipitată a acestora în momentul în care pădurarul din localitate a venit înspre ei.

Comisarul Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, a declarat că, din primele verificări, rezultă că cei trei tineri s-au deplasat cu autoturismul în liziera pădurii din localitate, iar când l-au văzut pe pădurarul din localitate au încercat să ascundă arma sub bancheta din spate.

”În acel moment, arma s-a descărcat în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei. Un proiectil din armă l-a lovit pe unul din tineri, în vârstă de 19 ani, care a decedat”, a declarat ofiţerul.

Conform unor surse, tânărul de 19 ani, Nicolae Torac, era pe scaunul din stânga faţă, iar glonţul i-a intrat în zona cefei.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
FOTO | Maria Iordănescu așteaptă următorul EURO ca să susțină România! Cu ce se ocupă fata lui Anghel Iordănescu
Citește și...
61931042
Ministrul Transporturilor propune o șosea în zig-zag spre mare. Tudose l-a ironizat

Deficitul bugetar, adică diferenţa între cât a cheltuit statul şi ce venituri a avut, s-a dublat faţă de anul trecut. Asta arată execuţia bugetară la 11 luni, publicată miercuri seara de către cei de la Finanţe.

61930999
Stroe susține că a găsit banii pentru metrou până în Otopeni. ONG-urile spun că va fi gata în 2027

România a cerut de la Uniunea Europeană bani pentru construcţia metroului spre Otopeni chiar în Ajunul Crăciunului, iar ministrul Transporturilor se laudă de parcă suma necesară ar fi pe drum.

61931006
Teroarea instituită de Mihai Lucan. Medicul urolog ar fi secționat intenționat artera unui pacient, ca să compromită un coleg

Sunt tot mai multe şi mai periculoase acuzaţiile la adresa medicului urolog Mihai Lucan. Acesta ajunsese să îi percheziţioneze pe unii dintre cei care intrau în biroul său, inclusiv pe medici, ca să se asigure că nu au tehnică de înregistrare.

Recomandări
Gettyimages nicusor dan cotroceni
Schimbare de strategie la Cotroceni. Nicușor Dan a făcut planul într-o ședință restrânsă. Când ar putea dizolva Parlamentul

Pentru prima dată de la începutul crizei politice, președintele ia în calcul declanșarea alegerilor anticipate, dacă Luca Niculescu nu trece de Parlament, ne-au transmis surse apropiate de Nicușor Dan.

Kimberly guilfoyle trump imago
De ce a demisionat Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia. Gestul care l-a făcut pe Trump să-i întoarcă spatele

La cererea expresă a administrației Trump, ambasadoarea SUA din Grecia, Kimberly Guilfoyle, a demisionat. Ea a fost protagonista unor scandaluri de amploare în UE, în care a fost implicată și România.

Vlcsnap 2026 10 13 19h41m33s898
De ce nu și-au dat seama de pericol cei trei români morți în Portugalia. „Decesul survine la câteva minute”

Doi frați români și unchiul lor au murit în Portugalia, într-un accident de muncă, în ciuda unei încercări dramatice de salvare. Cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 21 de ani, lucra la izolarea unui rezervor de apă, când i s-a făcut rău.