Cum au explicat Cătălin Cherecheș și mama lui suma uriașă pe care au scos-o din țară. Noi detalii de la judecători
Arestat în Germania, Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, condamnat la închisoare pentru corupție, așteaptă într-un penitenciar federal decizia Tribunalului Regional Superior din München.
Instanța trebuie să hotărască dacă pune sau nu în executare mandatul european de arestare emis pe numele lui. Parchetul General din Munchen a transmis că fugarul Cătălin Cherecheș a fost dus în fața unui judecător de instrucție de la Tribunalul Augsburg.
Erich Mocanu, jurnalist român în Germania: „S-a decis că primarul din Baia Mare rămâne în arest preventiv. De aici va fi dus probabil la Munchen, unde Tribunalul Regional va decide dacă primarul va fi trimis în România.”
Daca instanța din Germania va fi de acord cu trimiterea lui în România, în țară pe Cherecheș îl așteaptă 5 ani de închisoare.
Lucian Niculescu, avocat în Baroul Saarbrucken, Germania: „Germania ține foarte mult la drepturile persoanelor. Iar dacă persoana condamnată vine și invocă fel de fel de lucruri, că nu i s-ar oferi condiții în regulă de penitență, există posibilitatea ca judecătorul să îi respingă cererea. Multe persoane invocă intervenția politică în procesul penal din România.”
Acolo, riscă să piardă și o parte din averea verificată de ANI. Inspectorii de integritate l-au acuzat în 2019 că nu poate justifica peste două milioane și jumătate de lei câștigate în perioada cât a fost primar în Baia Mare. Atât Cehercheș, cât și mama lui au fost audiați în legatură cu suma mare de bani pe care le-au scos din România.
Extras din procesul verbal privind ascultarea persoanei cercetate. Ședința Comisiei de Cercetare a Averilor, Curtea de Apel Cluj
MEMBRU ÎN COMISIA DE CERCETARE: Cum s-a procedat la relocarea unei părți din suma de bani în Germania?
CĂTĂLIN CHERECHEȘ: Orice persoană are dreptul de a scoate din țară o sumă de bani de maxim 10 mii de euro. (...) Banii i-am transportat cu mașina și mai mult eu i-au transportat.
MEMBRU ÎN COMISIA DE CERCETARE: Cine locuia la acea adresă?
CĂTĂLIN CHERECHEȘ: Locuia sora mamei mele și alți membri ai familiei. Ulterior aceștia s-au mutat și ulterior o parte din bani au fost plasați în locuința din Germania a mamei mele.
Viorica Cherecheș spunea că în seiful din Germania ar fi avut circa 300 de mii de euro.
VIORICA CHERECHEȘ: Sistemul bancar nu era de încredere, iar pentru mine transportarea unei sume de bani de 10 mii de euro nu era o problemă.
REPREZENTANT ANI: A existat vreo evidență a sumelor transferate în Germania?
VIORICA CHERECHEȘ: Nu a existat o evidență în acest sens. Mă interesa care este suma la dispoziția mea cu ocazia fiecărie deplasări. În decursul unui an efectuez circa 7-8 deplasări în Germania. La fel și fiul meu, care efectua deplasări aproape lunar.
În urma cercetărilor, comisia specială de verificare a averilor a cerut Curții de Apel Cluj să îi confiște 2,7 milioane de lei, ceea ce a și decis de curând, dar Înalta Curte a dispus rejudecarea cazului. Cherecheș este așteptat să dea explicații în legătura cu aceste câștiguri peste două săptămâni.
Între timp, în țară, continuă anchetele cerute de ministrul de Interne pentru că nu este exclusă varianta ca primarul Cherecheș să fi fost ajutat să fugă.
Cătălin Predoiu, Ministrul Afacerilor Interne: „Poliția Maramureș trebuia să fie mult mai atentă, proactivă, și și mi-am pus întrebarea de ce un membru al IPJ Maramureș important acolo și-a luat concediul exact în acele zile, dar această chestiune va lămuri ancheta in curs.”
Șase șefi din Poliție și Poliția de Frontieră au fost eliberație din funcții pana acum. Cel mai important nume este al șefului Poliției de Frontieră - chestorul Victor Ștefan Ivașcu.
Noi detalii de la Parchetul General din München
Procurorii din cadrul Parchetului General Munchen ne-au confirmat faptul că miercuri, fostul primar Cătălin Cherecheș a stat aproape 3 ore în fața unui judecător. La sfârșitul înfățișării a fost luată decizia ca acesta să rămână în arest.
Cătălin Chrecheș a fost transportat la penitenciarul Gablingen, din districtul Augsburg. Vorbim despre o clădire nouă, modernă, deschisă în 2015, cu o capacitate de 600 de locuri.
Acolo va rămâne și Cherecheș în arest preventiv, cel puțin până când se va decide dacă procedurile de extrădare se vor desfășura în regim de urgență ori vor fi invocate alte motive care ar mutea prelungi acest termen. Tot procurorii ne-au transmis ca este posibil ca joi Cherecheș să fie dus în fața judecătorilor de la Tribunalul Regional din Munchen. Asta va fi posibil dacă for fi finalizate joi toate procedurile birocratice.
Între timp, demis din conducerea Inspectoratului de Poliție Maramureș, Mihai Gherman a fost detașat șase luni la Inspectoratul de Poliție Vaslui pe funcția de șef adjunct. Vă reamintim că fostul șef al Poliței din Maramureș și-a luat concediu chiar în perioada în care Cherecheș a reușit să fugă din țară chiar dacă se afla sub control judiciar.
Reporteri: Adrian Crăciunoiu, Cristina Dobre, Ovidiu Oanță, Teodora Suciu, Adina Timiș
Sursa: StirilePROTV
Etichete: baia mare, germania, mita, coruptie, cătălin cherecheș,
Dată publicare:
30-11-2023 13:18