Cum a reușit un clujean să își salveze soția de la moarte. „Am avut o putere în mine atunci”

62176957

Un bărbat de 60 de ani din Cluj a reușit să își salveze soția de la moarte, după ce femeia a intrat în stop cardio-respirator, prin efectuarea manevrelor de prim ajutor, potrivit Monitorul de Cluj.

Femeia a început să se simtă slăbită în momentul în care s-a întors acasă de la piață. „În ziua aceea am fost plecată la piață și am ajuns acasă seara. De atunci am simțit că nu sunt bine. Îmi amintesc că m-am pus în pat și le-am zis fiicei mele și soțului că nu mă simt bine”, a povesit ea.

Soțul său a acționat prompt. Când a văzut că starea de sănătate a soției se agravează a rugat-o pe fiică să sune la urgențe, timp în care el a început să acorde primul ajutor, deși nu are pregătire medicală.

„Eram în panică și nu am realizat. Eu nu știam să îi acord primul ajutor, să îi fac resuscitare. A fost un moment tragic, dar nu m-am lăsat. Asta e important. De obicei sunt mai milos, dar am avut o putere în mine atunci. Mi-am spus în gând că trebuie neapărat să o salvez. Ea nu mai știe nimic”, a spus clujeanul.

 

„S-a pus pe pat și când am venit de la bucătărie, unde i-am făcut ceai, și-a dat capul într-o parte. Atunci am realizat. Eram cu fiica și i-am spus să sune repede la 112 că e o problemă cu maică-sa. Fiica a sunat repede. Soția și-a încrestat foarte tare dinții, nu am putut să-i desfac. Am luat-o în brațe și m-am gândit să nu o pun pe pat din cauza arcurilor și nu pot să-i fac bine respirație. Am întins-o pe covor, era moartă. Nu mai arăta niciun semn. Am început să îi fac masaj cardiac, am pus mâinile pe piept și i-am zis fiicei mele să sune iar la 112. I-am pus mâinile pe piept și am apăsat-o des și foarte tare. Mi-a fost frică să nu îi rup ceva. După un minut a început să facă un geamăt. I-am spus fiicei «cred că e salvată»”, a povestit bărbatul.

În momentul în care au ajuns medicii de la SMURD, bărbatul îi făcea în continuare masaj cardiac. „I-au pus un tub de oxigen, după care o mască ce avea un balon cu care au făcut ventilație. Au dat două șocuri electrice. Au avut o ventuză pe care i-au pus-o pe piept”, a mai spus bărbatul.

Cazul a fost relatat pe Facebook de medicul rezident Paul Oargă, care i-a luat și un interviu clujeanului erou.

„Domnul Flore e un om departe de a fi simplu. E un om care a început manevrele de resuscitare atunci când inima soției sale s-a oprit. Și-a dat seama că inima s-a oprit și a început manevrele de prim ajutor”, a scris medicul.

Șansele de supraviețuire ale unei persoane care a intrat în stop cardiorespirator scad cu 10-12% la fiecare minut. Însă șansele victimei cresc cu 3-4% dacă persoanele din jur îi acordă primul ajutor, potrivit medicului.

„Ceea ce ați făcut dumneavoastră sunt aproape convins că i-ați salvat viața”, a fost concluzia doctorului Paul Ogarcă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62176819
Ce au găsit polițiștii în locuința tânărului care a amenințat un șofer cu pistolul, pe un drum din Dolj

Poliţiştii doljeni au făcut percheziţii la locuinţa tânărului a scos pistolul în trafic, pe un drum din Dolj şi au găsit două pistoale tip airsoft, şapte butelii de gaz pentru unul dintre pistoale şi şi 50 de bile de plastic.

62171054
Ce a făcut un bărbat după ce a găsit o borsetă cu o sumă uriașă de bani, într-o parcare

Un bărbat din comuna Rusca Montană este cercetat penal de poliţişti după ce ar fi găsit în parcarea unui supermarket din Caransebeş o borsetă cu 4.000 de euro şi peste 47.000 de lei şi nu a anunţat acest lucru autorităţilor.

62176891
Medicii avertizează că al treilea val al pandemiei de coronavirus a ajuns şi în România

La un an de la primele cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în România, medicii avertizează că al treilea val al pandemiei a ajuns şi la noi.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.