Cum a reacționat Orban după ce a inspectat lucrările la autostrada Sibiu-Pitești

62125412
Agerpres

Premierul Ludovic Orban a vizitat, vineri, șantierul autostrăzii Sibiu-Pitești, alături de vicepremierul Raluca Turcan și de ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

Orban a declarat că guvernul are ca obiectiv realizarea de investiții masive în dezvoltarea infrastructurii de transport din România.

”În urmă cu peste 12 ani m-am deplasat pe lucrările de la autostrada de centură a Sibiului, unde lucrările erau blocate. Pe vremea aceea domnul Iohannis era primar al Sibiului și eu eram ministru al transporturilor. Contractul era cu o firmă italiană, Todini, mi se pare, care de patru ani de zile nu reușise să facă aproape nimic în sensul finalizării construcţiei. Am luat decizia de a rezilia contractul, pe care l-am şi reziliat, şi am demarat, spre final de mandat, licitaţia pentru selectarea noului constructor, iar autostrada de centură a Sibiului a fost terminată în cursul anului 2009. E adevărat că nu mai eram eu ministrul transporturilor”, a spus Orban.

Orban spune că tot în 2008 a fost realizat studiul de fezabilitate și s-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru autostrada Pitești-Sibiu.

”Sigur că 12 ani de zile au rămas pe hârtie. Astăzi chiar sunt bucuros să văd că lucrările nu mai sunt pe hârtie ci sunt în teren. Un constructor mobilizat, care, după opinia mea, va avea capacitatea să termine mai repede acest obiectiv de investiții. (…) A trecut deja prea mult timp și prea multe guverne mai mult au vorbit decât au făcut”, a mai spus Orban.

Bode: Problema gândacului, rezolvată

 

Ministrul Transporturilor a declarat că 2020 va fi anul autostrăzii Sibiu-Pitești.

”După ce am reușit să începem lucrările la tronsonul I, Sibiu-Băița, luni, am semnat contractul pentru proiectare și execuție la Secțiunea V, Curtea de Argeș-Pitești. La sfârșitul acestei luni, în maximum 20 de zile, vom fi în măsură să anunțăm câștigătorul și, fără contestații, să semnăm contractul până la sfârșitul lunii iunie și pentru tronsonul IV, Tigveni-Curtea de Argeș”, a transmis Lucian Bode.

Acesta a precizat că ministerul este în discuții avansate cu Comisia Europeană.

”Acea problemă, în ghilimele, ridicată de către unii care nu aveau treabă și spuneau că autostrada Sibiu-Pitești este compromisă din cauza gândacului. A fost o falsă problemă și iată că în foarte puțin timp o să avem și aprobarea Comisiei Europene pentru finanțarea tronsoanelor I, IV și V”, a transmis Bode.

Tronsoanele II și III ar urma să fie scoase la licitație până la finalul anului.

”Din punct de vedere al finanțării, lucrurile stau foarte bine, avem 6,4 miliarde de lei alocați prin bugetul de stat, pe 2020, Titlul 58 fonduri europene. Așadar, nu avem nici o problemă să finanțăm toate loturile de autostradă aflate în execuție în acest moment, vorbesc de 164 km de autostradă și drumuri expres”, a mai spus Bode.

”Eu am fost în urmă cu vreo 3 săptămâni aici și pot să spun că progresele sunt vizibile și dacă vom reuși să lucrăm în același ritm în toate proiectele de infrastructură din țară, atunci, după guvernare, România va beneficia de o rețea de infrastructură așa cum are nevoie pentru a se dezvolta durabil și în beneficiul oamenilor”, a spus și vicepremierul Raluca Turcan.

Orban: Armata Română va asigura comenzi pe piața internă

 

Tot astăzi, premierul Orban a vizitat Uzina Mecanică Cugir și a anunțat că Armatei Române va asigura comenzi pentru capacităţile de producţie din industria de profil autohtonă. 

"Suntem prezenţi aici pentru a da un mesaj foarte serios că vremea în care Ministerul Apărării, Armata Română nu ţineau cont de nevoile industriei de apărare a trecut, că între Ministerul Apărării, Armata Română şi Ministerul Economiei şi industria de armament există o legătură foarte puternică, că Armata Română este hotărâtă să se implice în susţinerea industriei de apărare, atât prin achiziţii care sunt produse de fabricile din România, prin implicare, inclusiv în zona de cercetare, de retehnologizare", a spus Orban, citat de Agerpres.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
Citește și...
Cererea lui Dragnea de a ieşi din închisoare, plimbată între instanţe. Fostul lider PSD invocă o lege medievală

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a retrimis la Tribunalul Bucureşti o cerere prin care fostul preşedinte al PSD Liviu Dragnea solicită să fie eliberat din închisoare, pe motiv că este deţinut ilegal.

Stare de alertă în România. Principalele restricții și măsuri ce se aplică timp de 30 de zile

România a intrat, începând de vineri, 15 mai, în starea de alertă, pentru o perioadă de 30 de zile. Autoritățile au anunțat care sunt noile restricții și măsuri ce se vor aplica, precum și amenzile impuse în caz că acestea nu se vor respecta.

Coronavirus România, 15 mai. Numărul deceselor a ajuns la 1070

Coronavirus în România, LIVE UPDATE 15 mai. Până în prezent, pe teritoriul României, au fost confirmate 16.437 de cazuri de persoane infectate și s-au înregistrat 1070 de decese.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Cum apare pe hărți Lacul Ontario, redenumit America de Trump. Cel mai puternic om al lumii a trecut acum la gâștele canadiene

Lacul Ontario apare începând de duminică drept Lacul America pe hărțile Google destinate utilizatorilor din SUA, pentru restul lumii el rămând cu denumirea sa corectă. După schimbarea numelui lacului, Trump a trecut acum la gâștele canadiene.

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.