Cum a devenit România un "stat-problemă" al UE. Dragnea nu acceptă criticile de la Bruxelles

×
Publicitate

Situaţie stânjenitoare pentru ţara noastră în Parlamentul European. Reuniţi la Strasbourg, aleşii din toate statele membre au votat o rezoluţie, în care România este criticată.

Rezoluţia Parlamentului European a fost adoptată cu 473 voturi "PENTRU", 151 "ÎMPOTRIVA" şi 40 abțineri. Prin acest document, Guvernul şi Parlamentul de la Bucureşti sunt îndemnate să ţină cont de toate recomandările Comisiei Europene şi ale Comisiei de la Veneţia în domeniul judiciar. De asemenea, guvernanţilor li se cere să renunţe la orice încercare de modificare a legislaţiei penale care, în opinia oficialilor europeni, ar pune sub semnul întrebării lupta anti-corupţie şi statul de drept din România.

Cu toate că nu are efecte juridice asupra ţării noastre, rezoluţia votată marţi la Strasbourg pune România în rândul statelor-problema ale Uniunii Europene.

"Este de importanță fundamentală să se asigure respectarea deplină a valorilor europene comune și să se garanteze drepturile fundamentale prevăzute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene" se arată în documentul votat, marţi, la Strasbourg.

Autorităţilor de la noi li se recomandă, de asemenea, să renunţe la orice tentativă de intimidare a societăţii civile, dar şi a presei. Europarlamentarii „își exprimă profunda îngrijorare față de restricțiile politice aplicate libertății presei și față de propunerile legislative care ar incrimina denigrarea României în străinătate și ar reintroduce defăimarea în Codul Penal”.

Atitudinea forţelor de ordine la Mitingul Diasporei din 10 august a atras şi ea atenţia partenerilor europeni, iar acum, în document, este condamnată „intervenția violentă și disproporționată” asupra celor care manifestau paşnic.

Şeful statutului pune întreaga vină a criticilor la adresa României pe seama celor din PSD şi cere, din nou, ca Viorica Dăncilă şi cabinetul său să plece de la Palatul Victoria.

În schimb, preşedintele principalului partid de guvernământ avea o altă abordare cu privire la problemele României. Cu câteva minute înainte de votul din Legislativul european Liviu Dragnea afirma că priorităţile nu ne pot fi dictate de la Bruxelles sau de la Strasbourg.

La rândul lor, liderii opoziţiei, Ludovic Orban şi Dan Barna, anunţa că vor depune o moţiune de cenzură pentru a demite cabinetul Dăncilă.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Marinarii români blocaţi la bordul unei nave cu emigranți, în pericol: "Pot exploda epidemii"

Doi marinari români sunt într-o situaţie limită, după ce împreună cu alţi colegi, au salvat 90 de imigranţi sirieni aflaţi în derivă în Marea Mediterană.

Ai cui erau cei 95.000 euro găsiţi într-un dulap second-hand. "A făcut infarct"

Poveste de Hollywood, într-o localitate din Timiş. Un tânăr a găsit 95 de mii de euro, într-un dulap, luat la mâna a doua. Bancnotele de câte 500 de euro, erau într-o cutie metalică.

Autorii triplei crime din Călărași riscau închisoare pe viață dacă erau majori. Ce pedeapsă pot primi

O crimă de o violenţă rară petrecută în Călăraşi șochează opinia publică din România. Un adolescent de 17 ani le-a luat zilele vârstnicilor care l-au luat de ofelinat şi l-au crescut, dar şi fiicei acestora.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.