CSM a trimis instanțelor proiectul legii pensiilor magistraților. Adunările generale, convocate pe 24 și 25 noiembrie

62161879
Agerpres

CSM a trimis instanțelor și parchetelor proiectul legii pensiilor magistraților, adunările generale fiind programate pe 24-25 noiembrie, urmând ca Plenul să dea avizul instituțional.

CSM arată că a primit, joi, de la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, în vederea acordării avizului potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022.

”Consiliul a decis transmiterea proiectului către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi convocarea adunărilor generale în vederea exprimării punctelor de vedere ale magistraţilor, după un calendar stabilit pentru zilele de 24 şi 25 noiembrie 2025. Ulterior transmiterii de către instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea a punctelor de vedere exprimate şi centralizării la nivelul Consiliului, Plenul CSM se va întruni în vederea acordării avizului instituţional”, precizează CSM.

Guvernul mai are doar o săptămână să bifeze jalonul PNRR

Executivul lasă pe ultima sută de metri această reformă, mai exact ultimele două zile în care România mai poate îndeplini jalonul din PNRR pe această temă.

Dacă CSM nu va da avizul, Guvernul va fi obligat să aștepte 30 de zile.

Guvernul a anunţat, miercuri, că noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor a fost publicat în procedură de transparenţă decizională şi a fost transmis la CSM pentru avizare.

”Noul proiect de lege privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, coiniţiat de Ministerul Muncii şi Ministerul Justiţiei, a fost publicat astăzi în procedură de transparenţă decizională. Conform proiectului de lege, cuantumul pensiei va reprezenta 55% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor brute din ultimii 5 ani, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizaţie netă”, arăta Executivul.

Guvernul mai anunţa că perioada de tranziţie până la vârsta de pensionare de 65 de ani va fi de 15 ani, calculată începând cu 1 ianuarie 2026. ”În cei minimum 25 de ani vechime în magistratură necesari ieşirii la pensie, perioada asimilată de activitate în alte domenii juridice, va fi de 10 ani”, arăta sursa citată.

Proiectul care reflementează pensiile magistraţilor a făcut parte din al doilea pachet de măsuri pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, însă a CCR a respins actul normativ, pe motiv că nu s-a aşteptat avizul consultativ al CSM.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Marius Isăilă a fost eliberat de judecători după 13 zile de arest. Fostul senator ar fi dat mită de un milion de euro la MApN

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis joi eliberarea din arest a fostului senator Marius Ovidiu Isăilă, acuzat că a încercat printr-un intermediar să-i ofere un milion de euro ministrului Apărării, Ionuţ Moşteanu.

Un bărbat din Buzău a fost arestat după ce și-a împins tatăl pe scări, care a murit din cauza leziunilor

Tribunalul Buzău a decis arestarea preventivă a unui bărbat acuzat că, în aprilie 2022, și-ar fi împins tatăl pe scara locuinței, provocându-i leziuni care i-au fost fatale.

Dogioiu, despre activele Lukoil: România va fi solidară în aplicarea sancţiunilor. Va fi pregătit un proiect de ordonanţă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, a declarat că România va aplica sancțiunile împotriva Lukoil cu solidaritate și până săptămâna viitoare va fi gata un proiect de ordonanță cu un mecanism general pentru astfel de situații.

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.