Cristian Mungiu: Căutăm oameni care să scrie comedii și thrillere. Nu ne interesează experiența, vrem să vedem idei bune
American Independent Film Festival (AIFF) anunță lansarea celei de-a cincea ediții a concursului „Write a Screenplay For…” - WSF („Scrie un scenariu pentru...”) organizat de către Asociația Cinemascop, cu sprijinul PRO TV și VOYO.
Regizorul și scenaristul Cristian Mungiu, inițiatorul concursului, și unul dintre cei mai cunoscuți cineaști români la nivel mondial, spune că formatul WSF permite oricui – fie că este scenarist profesionist sau amator, sau pur și simplu are doar o poveste de spus – să trimită organizatorilor un rezumat succinct, care, dacă e suficient de original și de atrăgător, poate deveni un scenariu de lungmetraj sau de serial TV.
Anul acesta, organizatorii WSF au în vedere scenarii de comedie și thriller.
Aplicațiile trebuie trimise la adresa [email protected] până la data de 2 aprilie 2023, ora 23:00 (ora României). Toate detaliile concursului se regăsesc pe site-ul filmedefestival.ro.
“Important pentru mine este ca toți cei de limbă română, că sunt scenariști profesioniști sau absolvenți de scenaristică, sau că sunt pur și simplu niște amatori pasionați - film geeks -, să știe că există oportunitatea asta. Ea nu exista la vremea mea”, a spus Cristian Mungiu, într-un interviu realizat de prezentatoarea Știrilor PRO TV Amalia Enache.
Mai jos, interviul integral:
Amalia Enache: Astăzi, alături de mine e Cristian Mungiu, cel mai cunoscut cineast din România, categoric.
Cristian Mungiu: După Sergiu Nicolaescu...
Amalia Enache: După Sergiu Nicolaescu, într-adevăr.... Astăzi vorbim mai mult despre scenarii, cumva. Scriem un scenariu pentru ce mai este cinematograful românesc, în ultima vreme. Mie mi se pare că a apărut un trend nou, acesta al comediilor, al oamenilor care vin din altă zonă video decât cinematografia. Oameni din publicitate care scriu scenarii, oameni din vlogging. Cumva, cinematograful devine mai popular. Mi se pare mie sau așa este?
Cristian Mungiu: Sunt niște filme care au fost foarte populare în ultima vreme. A remarcat toată lumea și e foarte bine că sunt. Totodată, pentru că au fost multe discuții în spațiul public, nu e cazul să le comentăm prea mult, pentru că oamenii ăștia fac filme pe banii lor. Și atunci e treaba lor ce fac ei, cum vând ei. E bine că au avut succes, e bine că au făcut ca mulți oameni să regăsească drumul la sala de cinema, ceea ce e greu, în orice caz.
Discuțiile pot să înceapă doar acolo unde ne întrebăm câtă atenție merită fiecare eveniment cinematografic și de ce simțim cu toții nevoia acum să vorbim, de exemplu, mai mult despre filmele astea ca despre un fenomen decât, de exemplu, despre filmele de autor care mergeau la Cannes. Dar răspunsul e destul de simplu: cu asta ne-am obișnuit.
Merg filme de autor la Cannes de 20 de ani, nu sunt foarte populare, că așa e genul acela de cinema, și sunt cu atât mai puțin populare în România. În timp ce astea au constituit cu adevărat o surpriză, pentru că sute de mii și milioane de oameni nu s-au mai întors niciodată la cinema. Și tot ce putem să sperăm e că, încetul-cu-încetul, din publicul ăsta e unul care mai regăsește sala -ca să vorbesc despre ce fac eu și fac unii din colegii mei- și pentru altceva, mai nișat.
Dar altfel, că oamenii se simt bine, bravo lor, ne bucurăm pentru ei. Se simt bine la cinema? E foarte bine. Ți-am zis, despre calitatea firmelor în sine încerc să nu-mi dau foarte mult cu părerea, pentru că nu le-am văzut, deci nu le pot judeca foarte mult.
Amalia Enache: E și asta o întrebare -de ce nu le-ai văzut?
Cristian Mungiu: Nu le-am văzut, ca să fiu cinstit, o dată pentru că ies destul de greu din casă să mă duc la cinema, odată ce au dispărut cinematografele de cartier și cinematografele uni-sală. Filmele astea au rulat mai puțin la cinematografele uni-sală.
Totodată, pentru că am de văzut foarte multe filme pe care nu le-am văzut încă și care, în ordinea mea de preferințe, sigur că vin înaintea acestor filme. Altfel, sunt destul de curios și, dacă la un moment dat o să am răgaz, am să mă uit pe platformă (la ele). Dar nu e genul de film la care aș ieși la cinema, că dacă e pe platformă pot să-l văd, ca să înțeleg de unde vine succesul lui. Altfel, mă bucur pentru succesul lor. Eu mai beneficiez și de acest avantaj - votând la Oscar și la Cesar-uri și la Academia Europeană de Film, undeva din noiembrie până în februarie -, am patru platforme deschise, pe care sunt toate filmele.
Amalia Enache: Câte filme vezi?
Cristian Mungiu: Nu văd așa de multe, dar văd toate filmele - sau majoritatea filmelor - care contează cât de cât. Pentru că trebuie zis că se produc mult mai multe filme decât merită să vezi. Îmi pare rău să zic asta, dar ăsta e adevărul, calitatea nu e fenomenală. Și nu mă refer la România. Și în România, și în Europa, și în lume, în general. La sfârșitul anului, că a fost acum sezonul premiilor, dacă tragi o linie și te gândești câte filme poți să recuperezi și câte filme din astea vor rămâne așa peste cinci, zece, 15-20 de ani, nu sunt foarte multe. Nici măcar când te întrebi câte dintre ele sunt amuzante, iarăși nu sunt din cale-afară de multe, dar văd undeva în perioada asta 10-15-20 de filme.
Amalia Enache: Care filme din ultima perioadă crezi tu că vor rămâne așa, peste ani?
Cristian Mungiu: Bună întrebarea asta. Mi-e greu să zic, pentru că și noi ne schimbăm foarte mult, și filmele se schimbă foarte mult. Uite, vorbim acuma într-un context în care pentru prima dată la BFI (British Film Institute), în topul ăla faimos al celor mai importante filme din istoria cinema-ului, pe care îl fac ei de ani de zile, e un film făcut de o femeie - care e pe primul loc.
Dar filmul ăla e făcut prin '65. Deci, până la urmă, ce se schimbă este percepția asupra cinema-ului, dintr-o perspectivă a influenței sociale. Că acum suntem într-o zonă în care încercăm să re-creăm această egalitate de gen, inclusiv în cinema, și atunci filmul ăla e revalorificat, dacă vrei, din perspectiva asta egalitaristă de astăzi. Pentru că el e la fel de bun cum a fost întotdeauna. Îl vedem altfel azi.
Și asta, de fapt îți arată cât de relative sunt aceste topuri și că nu trebuie să pui preț prea mult, în cinema, nici pe topuri și nici pe premii, că acum nu mai știe nimeni dacă filmul ăla sau alt film din ' 75 a luat un premiu. Te uiți la "Taxi Driver" astăzi pentru că poți să te uiți la el, și pentru că are același "insight" care-ți vorbește, și n-a îmbătrânit rău. Altele, când te uiți la ele, par desuete, depășite ...
Amalia Enache: Chiar dacă au fost multi-premiate, la un moment dat...
Cristian Mungiu: Asta contează foarte puțin. "Un film am luat șapte Oscaruri în '65". Who knows? Nu mai știe nimeni, nu contează. Dar din astea pe care le-am văzut acum, mai recent, mi-e greu să zic, pentru că a fost o selecție destul de precară la Oscaruri, și n-a fost nici la Cannes un an fenomenal de bun.
Sunt, să zicem, două-trei-patru filme, dar probabil că nu sunt dintre cele mai populare. E filmul lui (Jafar) Panahi, e filmul lui Albert Serra, care - sigur - a trecut mai mult așa, drept un mic eveniment la Cannes. O să vedem dacă filmul care a luat Palme d'Or mai e vizionabil în zece ani. Filmul care a luat Oscarul e foarte interesant, dar vorbește și el despre un fenomen anume, că nici măcar un film care a luat șapte Oscaruri nu e popular în România. Asta ca să completez răspunsul la prima întrebare.
Amalia Enache: Cred că în Europa oricum e mai puțin popular decât în Statele Unite...
Cristian Mungiu: Nici acolo nu e foarte popular. Adică asta e o discuție interesantă și legată de ce mai ia Oscar astăzi, în perioada platformelor. El trece în Statele Unite, acum, drept succesul cinematografului mai radical, mai independent și mai de artă - să zicem, deși pentru noi el nu e deloc un film de artă.
Dar pentru ei e, în sensul în care e o pus filmelor ăstora super-mainstream, de franciză, filmelor de platformă, cu super-eroi, acestor desene animate cu actori, care ocupă scena, astăzi. Și, din perspectiva asta, el trece drept un film radical, dar dacă te uiți pe cifrele de spectatori de la noi, sunt foarte curios dacă acuma, după ce a luat toate Oscarurile astea, o să devină mai popular sau nu. Audiența lui e cea a unui film românesc. Adică, odată ce nu e cu super-eroi și nu e ceva super entertaining - deși el e entertaining în felul lui -, nu s-a înghesuit nimeni să-l vadă. Și asta un pic relativizează și răspunsul la prima întrebare.
E bine când un film are mulți spectatori, dar în același timp, dacă nu încerci să ții diversitatea asta în cinema și gustul spectatorilor cât de cât elevat, ai să sfârșești prin avea niște filme foarte-foarte populare, dar de un nivel de înțelegere de Cartoon TV cu actori.
Amalia Enache: Cinematograful cu public pare să se transforme în ce era pe vremuri televiziunea, mai pentru un public mai larg, mai mainstream? Pe de altă parte, avem acum aceste platforme de streaming și mă interesează cum vă influențează ele pe voi, pe cineaști.
Cristian Mungiu: Și pe mine mă interesează, dar n-am ajuns încă la capătul acestei analize și n-am un răspuns foarte bun. Dacă influențează decisiv lucrurile? Asta e clar. Adică, dacă am avea o perspectivă istorică asupra momentului ăsta, am înțelege că suntem în mijlocul unui turbion în care lucrurile se schimbă destul de fundamental. Ca gust, dar în primul rând, ca experiență de receptare a conținutului.
Pentru că oricât de mult ne place nouă un decor așa, mai întunecat, cu roșu, cu cinema, odată ce îți vin niște sute de filme la tine pe canapea, e clar că e mai confortabil să le vezi pe unele dintre ele acolo. Și chestia asta modifică și genul de film, și genul de percepție. Și atunci, când vii dintr-o cultură cinematografică cum e a noastră, care e condamnată să se exprime într-o limbă dintr-asta marginală - că româna nu e limba cinematografiei mondiale, doar engleza e -, atunci te întrebi ce ai de făcut.
Și probabil că cel mai bun lucru este să vedem dacă reușim să exploatăm această nevoie de diversitate a platformelor, care ar putea să preia cu mai multă ușurință, sperăm, niște filme din acestea, mai nișate. Pentru că dacă ai o nișă mică în România pentru ele, nișa asta e "mai globală" când te exprimi global. Și mai multe nișe mici, că ai văzut că acum pe platforme nu sunt doar filme în engleză...
Amalia Enache: Sunt multe. Eu am văzut un serial în daneză...
Cristian Mungiu: Voila, dar nu numai. Adică, hai să zicem că nordicii sunt foarte puternici, dar sunt și din alte contexte. S-a trecut deja de momentul ăsta la Oscaruri când un film sud-coreean, vorbit în sud-coreeană a luat premiul pentru cel mai bun film. Deci există așa, un fel de deschidere. Lucrurile se modifică foarte mult, și întotdeauna pentru un film-maker, întrebarea fundamentală e: cum ții cumpăna asta între a face ce vrea publicul să vadă sau a face ce crezi tu că trebuie să fie original, personal, ca să te exprimi pe tine. Și fiecare își dă un răspuns, și face în consecință lucrurile.
Amalia Enache: Și, pentru că vorbim și despre acest concurs, "Scrie un scenariu pentru...", un concurs deja la a 5-a ediție, în cadrul American Independent Film Festival, unul dintre cele două festivaluri pe care le aduci în România, pe lângă Les Films de Cannes a Bucarest -pentru că vorbim despre asta, spune-mi cum e acolo, pentru că acolo, rolul e de mentorat, în întâlnirea cu acești aspiranți la titlul de scenarist, nu?
Cristian Mungiu: Da, în bună măsură. Nu e doar mentorat, este și de organizator, dacă vrei. Adică, acum cinci ani, am avut această idee de a încerca să structurăm un format care să dea ocazia oricui - că este scenarist profesionist sau amator - să trimită o poveste foarte succintă, de până la o pagină - adică e ceva între o idee și o mică poveste -, care să fie supusă atenției unor oameni care se pricep să analizeze genul ăsta de povești.
După care să aibă loc un fel de selecție, dar practic să ai posibilitatea de a intra în cinema sau în industria de serii TV, dacă îți dorești, și să existe o posibilitate clară, promovată, fără să trebuiască să știi mare lucru, nu te costă nimic să te înscrii. Până la sfârșitul lunii ăsteia, până în 2 aprilie poți să trimiți această poveste a ta.
Pe site-ul filmedefestival.ro sunt toate detaliile, după care intri într-o etapă de preselecție, că vin sute de proiecte, și se face un grup mai restrâns. Și oamenii aceia încep să capete un fel de training, să discute cu niște profesioniști, dacă vrei, fie în film-making, fie în producția de serii, fie în ceea ce se cheamă doctorat sau mentorat de scenarii, după care se reduce și mai mult acea selecție. Sunt niște proiecte care se dezvoltă cu marele beneficiu că ele și intră în producție.
Anul ăsta, la Berlin, am avut, de exemplu, prima serie de TV dezvoltată în cadrul acestui laborator, mai cunoscut cu numele lui englez "Write a screen play for..." sau "Scrie un scenariu pentru...". Și, un alt lucru pe care l-am făcut, apropo de ce ziceai de scenariștii români, am deschis concursul ăsta internațional, de anul trecut, și unul dintre cele mai bune proiecte pe care le-am primit au fost din alte părți, și m-am bucurat că există această deschidere. O să încercăm să-l promovăm și anul acesta, dar important pentru mine este ca toți cei de limbă română, că sunt scenariști profesioniști sau absolvenți de scenaristică, sau că sunt pur și simplu niște amatori pasionați - film geeks -, să știe că există oportunitatea asta. Ea nu exista la vremea mea.
Era foarte greu, când eram eu student în școala de cinema sau la începutul meseriei ăsteia, să-ți promovezi o idee, să ieși în față și să zici "am și eu o poveste". Nu știai unde să te duci cu ea. Și asta am vrut să fac cu acest format, să fie un format clar și accesibil oricui.
Amalia Enache: Și uite aici, în cadrul acestui concurs, la ce vă uitați mai degrabă, că tot am vorbit despre asta, să fie cumva să vezi cineastul din cel care propune, sau tendința asta recentă, cineva care se gândește la ce fel de poveste ar plăcea publicului?
Cristian Mungiu: Anul acesta am decis - pentru că concursul e făcut în parteneriat cu PRO TV și cu VOYO - am decis să avem un fel de indicație de gen, pentru cei care vor trimite (scenariile), și avem două piste foarte clare. Una e comedie și alta este thriller.
Dar mai departe, nu ne uităm la cât de "skilled", cât de bine meșteșugite sunt aceste povești. Totdeauna te uiți la un anume fel de prospețime și originalitate. Poți să îmi zici o povestioară funny? E un foarte bun punct de plecare. Poți să îmi zici o povestioară în care mi se pare că mi-ai dat o mică emoție din asta de thriller? Foarte bine. Dar atât. Nu e nimeni exclus din capul locului, (doar) pentru că povestea aia nu are încă final sau nu e bine exprimată. Cauți să vezi că oamenii sunt capabili, nu să-ți mai zică o dată o poveste pe care a văzut-o ei la TV, ci să vorbească - ideal pentru mine-, din experiența lor.
Eu nu mă pot pune acuma în mintea unui marinar sau în mintea unui frizer, sau în mintea unui pădurar, sau în mintea unui corporatist, mă interesează cel mai mult povești care vin dintr-o zonă la care eu nu am toate detaliile. Și eu mă gândesc că cineva vrea să urmărească povestea aia, pe de o parte pentru că e general umană și vorbește despre niște lucruri care ne emoționează, dar și pentru particularitățile ei, că în fond nu inventezi nimic de la zero, după 120 de ani de cinema. De asta cred că au succes filmele astea despre care vorbim: reușesc să captureze niște mici clișee, caracteristicile acelei lumi, să le citeze într-un mod destul de lejer. Și a devenit amuzant pentru cei care se uită.
Numai că nu căutăm un anume gen de comedie și cu atât mai puțin căutăm să replicăm un anume gen de comedie de tipul celor care au avut foarte mare succes. Deci nu căutăm pastișe nici de “Las Fierbinți”, nici de “Teambuilding”. Poți să fii oricât de original vrei, poate să fie orice fel de alt umor, pentru că n-are rost să vii să faci ce am văzut deja. Lucrurile alea au avut deja succes, deci ideal e să să găsești o altă nișă, că de asta ți se dă ocazia. Și la fel, el rămâne destul de liber ca concurs - dacă simți că ai o poveste interesantă de trimis, chiar dacă ție ți se pare că nu e perfect o comedie sau un thriller, încurajarea mea este să o trimiți, trimite-o și lasă-i pe cei care citesc să vadă ce potențial are.
Amalia Enache: Tu ți-ai scris scenariile, la propriile filme. A fost pentru că nu găseai scenariști sau pentru că așa ești tu, ai povestea cu totul conținută în tine?
Cristian Mungiu: Un pic din amândouă, în sensul în care școala noastră, școala pe care am făcut-o eu, te îndemna, cum ar veni, dacă ești film-maker, să zici poveștile tale și cumva, procesul meu creativ are nevoie de etapa asta, etapa în care eu înțeleg dacă ritmul e bun, dacă povestea e interesantă. Etapa în care scriu, înainte să realizez filmul.
Eu nu sunt un regizor de film și, în general, cei care sunt educați la școala asta, nu sunt regizori de film, în sensul în care sunt oameni pricepuți să regizeze scenariul altcuiva, ci pornesc prin a povesti - la începutul carierei, cel puțin-, niște povești personale, după care oricum sunt niște povești dintr-o sferă care te interesează pe tine. Și de asta am avut nevoie de experiența asta întotdeauna, dar nu înseamnă că n-am simțit nevoia să discut despre poveștile astea cu altcineva. Nu știu dacă noi avem o școală de scenaristică atât de puternică, ca să fiu politicos, încât să vină o grămadă de scenarii bune spre tine și să poți să preiei de acolo și să le faci.
Amalia Enache: La asta mă gândeam, că pare o nevoie, cumva.
Cristian Mungiu: Păi este o nevoie, și este o nevoie pe care cred că o simțim toți. Mai este o categorie de regizori care era și pe vremea mea - și sunt și astăzi-, oameni care s-ar pricepe cum să facă filmul, dar nu sunt foarte buni la a povesti ceva. Și ei au mare nevoie de scenariști, și concursul ăsta pe care îl facem, "Write a Screenplay For...", vine - dacă vrei - să umple și această nevoie.
Noi încercăm cumva să educăm niște oameni, să-i ajutăm să se profesionalizeze, să poată să genereze mai mult conținut de calitate, scenarii mai bune, idei mai proaspete și să înțeleagă că, până la sfârșit, pe lângă faptul că cinema-ul e o artă, e și o meserie. Deci dacă tu te califici să fii un bun scenarist, ești capabil să renunți un pic la ego-ul tău, să lucrezi într-o echipă... Pentru că nu poți să faci sitcom, și nici măcar serii de TV ca muncă de autor tu singur, să scrii 42 de episoade... Nu scrii singur, există pe afară niște writers' rooms. Cineva e mai bun la "sparkle ideas" și vin niște idei, altul e mai bun la scris, altul construiește personaje.
Și atunci încercăm să vedem din toți oamenii ăștia care ne propun ceva, cine ce fel de calități are, și cum ar putea să ajungă un profesionist în industria scrisului în cinema, pe calitățile lui. De-asta și încurajez pe fiecare să trimită. Pentru că, chiar dacă proiectul tău nu e cel câștigător, care ajunge să fie transformat la anul într-un film, s-ar putea ca tu să intri în industria asta, s-ar putea ca tu să fii remarcat, să fii direcționat în industria asta ori către platforme de TV, ori către cinema, pe baza capacității tale de a scrie. Și avem mare, mare nevoie de chestia asta. E o școală, dar e nevoie și de o practică după, și încercăm să aducem cei mai potriviți "inspiratori", nu știu cum să le zic.
Unii îți zic mai precis pe proiectul tău, dar nu degeaba se întâmplă "Write a Screenplay For..." în timpul American Independent Film Festival, care cred că anul ăsta între 21 și 24 aprilie, pentru că acolo vin regizori, vezi filme, au loc discuții. Toate lucrurile acelea sunt de natură să-ți lărgească un pic înțelegerea asupra story-telling-ului și asupra felului în care poți să te exprimi, dacă ai ceva de zis.
Amalia Enache: Ce te-a surprins cel mai mult în edițiile acestea, din poveștile venite?
Cristian Mungiu: A, bună întrebare - ce m-a surprins. M-au surprins unele proiecte care aveau un gen de imaginație care mie nu mi-e proprie deloc, în general asta te surprinde. Erau foarte multe povești în zona asta de Fiction, mai mult decât Science Fiction - între Fiction și Fantasy, dacă vrei. Sunt proiectele la care mie mi-e mai greu să ofer sfaturi, că noi știi că venim din zona asta foarte realistă, dar până la urmă există un fel de structură a oricărui story-telling, care e de bază, pe care trebuie s-o stăpânești. Și dacă faci Science Fiction, și dacă faci Romantic Comedy, și dacă faci un film personal, măcar ca să contrazici structura aia, tu trebuie să știi cum funcționează.
Și, uneori, cei care trimit știu - cel mai adesea nu știu-, dar mă bucur când găsesc ceva foarte proaspăt. Sunt oameni foarte tineri care ne-au trimis, copii, foarte des - între 14 și 17 ani- care au vrut să trimită. Sunt și oameni de peste 40-45, mai rar peste vârsta asta, care trimit. Sunt și dramaturgi. Deci cumva, varietatea asta a celor care au trimis e foarte interesantă. Eu îmi iau timp să citesc cumva și biografiile lor, pentru că îmi zic ceva despre mediul din care vin, despre ce alte idei ar putea să aibă, despre cum e structurată mental capacitatea lor de a povesti.
Vorbeam înainte, dacă vine cineva dinspre vlogging sau dinspre publicitate, altfel de skill, duce povestea într-un anume fel. Dar la fel de mult mă interesează cineva care n-are nicio experiență și care povestește dintr-un fel de instinct, ca și cum îi spui mamei tale ce ai făcut tu azi la școală, sau îi povestești unui vecin ceva hazliu, îi zice o glumă, și implică un anume fel de a structura informația. Și asta căutăm întotdeauna - o anume prospețime, care să vină din zone ale unor oameni care n-au o educație neapărat foarte bine pusă la punct.
Amalia Enache: În afară de tine, cine mai evaluează aceste scenarii?
Cristian Mungiu: În afară de mine, va fi cineva dinspre PRO - Gabi Iacob ( n.r- Gabriela Iacob, Head of Scripted Content Development la PRO TV) care va fi pe zona de oferire de informații și tutoring. Legat de acele lucruri pe care trebuie să le știi, dacă vrei să te manifești un pic în industria asta de streaming sau de serii de TV. Există câteva lucruri de bază pe care e bine să le știi - cum contruiești personajele, dacă povestești în episoade - ar trebui să rămâi interesat de următorul episod, și ea va încerca să ofere din experiența pe care o are ea pe acest domeniu. Eu mă limitez mai mult pe partea mea de filme de ficțiune, și anul ăsta avem un expert internațional din Suedia, o doamnă care are nume destul de complicat, așa că noi îi zicem Marieta.
Pe filmedefestival.ro puteți să-i vedeți biografia - și e un tutor care are beneficiul de a fi fost și scenarist. Deci nu e genul de tutor care știe cum trebuie făcut, dar n-a scris niciodată. A fost și scenarist, a fost și adviser, a avut și filme în festivaluri, și are o experiență colosală în a fi fost în acest gen de workshop-uri de scenarii, pe lângă Torino Film Lab și pe lângă alte alte workshop-uri de scenarii, cu foarte multă experiență, în care cunoști mulți oameni.
Deci acest trio de adviseri, pe lângă oaspeții care vor veni din festival, sunt cei care vor încerca să structureze și să ofere cât mai multe informații, dar așa, într-un fel destul de informal. Adică sunt discuții pe zoom, sunt discuții pe viu, sunt perioade mai intense de lucru, dar și perioade de întâlniri, să zicem lunare, ca oamenii ăștia să poată să scrie. În esență, te înscrii până la sfârșitul acestei luni, undeva în aprilie are loc un fel de preselecție, și undeva din mai până în octombrie, tu trebuie să ajungi să scrii integral fie un pilot de film, fie un lungmetraj, nu foarte lung. Și undeva în octombrie se ia o decizie despre aceste 2-4-6-8 proiecte finaliste și două dintre ele avansează mai departe către producție.
Amalia Enache: Bun, în acest caz, așteptăm scenariile să vină..
Cristian Mungiu: Ideile proaspete și originale...
Amalia Enache: Iar eu de-abia aștept să prezint știrea cu cineva - un câștigător de la "Write a Screenplay For...", care ajunge să ia premiu sau să aibă succes la box-office...
Cristian Mungiu: Ne interesează spectatorii, dar vezi că ai făcut o promisiune - din momentul de față, această știre va veni cu ajutorul și prin vocea ta.
Amalia Enache: Așa facem. Mulțumesc foarte mult, Cristian.
Cristian Mungiu: Și eu mulțumesc.
