Corupție la Facultatea de Medicină din Galați: Preşedinta comisiei de evaluare pentru rezidențiat ar fi luat mită 9.200 euro

×
Publicitate

Este anchetă de corupţie la Facultatea de medicină din Galaţi. Procurorii DNA au aflat că la examenele de rezidenţiat pentru specializarea farmacie, din ultimii doi ani candidaţii au obţinut, contra cost, subiectele înaintea examenului.

De vină ar fi președinta comisiei de evaluare, un profesor universitar doctor, dar şi fosta directoare a Casei de Asigurări de Sănătate Galaţi.

Potrivit anchetatorilor, una dintre rezidentele farmaciste i-a promis în octombrie, anul trecut, șefei comisiei de evaluare că toți candidații îi vor plăti 9200 de euro, dacă vor primi subiectele înainte de examen.

Lucru care s-a și întâmplat, spun procurorii, câteva zile mai târziu. La examenul de pe 8 noiembrie, toţi cei 29 de membri ai grupei de rezidenţiat de la Farmacie Generală s-au prezentat impecabil. Şi au luta note peste 8.

Procurorii au mai stabilit că, în timpul examenului, candidaţii au fost lăsați să copieze folosind telefoanele mobile, smartwach-uri sau fițuici.

Joi, soțul doctoriţei care a organizat examenul s-a întâlnit cu un apropiat al rezidentei care pusese totul la cale, pentru a primi cei 9.200 de euro mită.

După acest flagrant au urmat mai multe percheziţii la adresele celor implicaţi în dosar şi la mai multe farmacii din Galaţi.

Preşedintă comisiei a fost plasată sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile.

Articol recomandat de sport.ro
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
„Un idiot nebun!” Rușii, atac nemilos la adresa secretarului de stat din Canada
Citește și...
62512857
Om de afaceri libanez din Cluj, șantajat de amantă cu imagini intime. Femeia de 51 de ani a fost condamnată definitiv
Amanta unui om de afaceri libanez i-a cerut acestuia 150.000 de euro amenințându-l că dacă nu va primi banii va publica pe internet imagini intime cu el.
62459019
Ministrul Sănătății, despre „Educația pentru sănătate”: Avem toate materialele pentru a fi predate corespunzător vârstei
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat vineri că a discutat cu ministrul Educației despre introducerea disciplinei „Educația pentru sănătate” în școli, precizând că există materiale corespunzătoare vârstei elevilor.
62508806
România este campioana scumpirilor în UE pentru a zecea lună la rând. Rata anuală a inflației a ajuns la 5,5% în decembrie
România este pentru a zecea lună la rând țara cu cea mai ridicată inflație din Uniunea Europeană, cu un avans anual al prețurilor de 5,5%, arată datele publicate vineri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).