Control la Biblioteca Naţională, după petrecerea de Revelion din sediu

61937471
Pro TV

Corpul de Control al ministrului Culturii va verifica luni dimineaţă dacă au fost respectate "toate procedurile legale" pentru organizarea petrecerii de Revelion la Biblioteca Naţională a României.

Corpul de Control al ministrului va verifica luni, la prima oră, dacă au fost respectate toate procedurile legale privind organizarea unui astfel de eveniment", informează Ministerul Culturii într-un punct de vedere transmis AGERPRES.

Potrivit reprezentanţilor ministerului, va fi verificat şi modul în care "au fost preluate acele imagini din sistemul de supraveghere video intern al instituţiei, pentru că acolo nu are acces oricine".

Managerul Bibliotecii Naţionale a României, Carmen Mihaiu, a declarat sâmbătă seară, pentru AGERPRES, că petrecerea organizată în noaptea de 31 decembrie, în sala Atrium, nu a deranjat "în niciun fel" activitatea de bază a instituţiei pe care o conduce şi a fost organizată cu respectarea tuturor măsurilor de securitate.

"Evenimentul a fost organizat în baza unui contract de prestări servicii prin care sunt stabilite obligaţiile părţilor implicate şi a avut loc în afara programului de funcţionare al bibliotecii. Inclusiv amenajarea şi debarasarea spaţiului au avut loc într-un spaţiu destinat evenimentelor, care nu are nicio legătură cu spaţiile de depozitare sau cu cele de lectură. Nu a interferat în niciun fel cu activitatea de bază a bibliotecii, publicul a avut posibilitatea să studieze atât în spaţiul liber, cât şi în sălile de lectură, inclusiv în zilele de 30 şi 31 decembrie, până la ora 18,00. Biblioteca şi organizatorul au luat toate măsurile pentru ca evenimentul să se desfăşoare fără incidente. A fost informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, care în data de 31 decembrie a trimis la faţa locului două echipe de control. Acestea au constatat starea Bibliotecii Naţionale, care este o clădire sigură şi dotată cu toate echipamentele de securitate, astfel încât din partea lor nu am avut nicio problemă. De asemenea, organizatorul a contractat o echipă de pază tocmai ca să suplimenteze paza bibliotecii pe toată durata evenimentului", a afirmat Carmen Mihaiu.

Ea a precizat că legislaţia stipulează că Biblioteca Naţională a României se finanţează atât din venituri proprii, cât şi din alocaţii de la bugetul de stat.

"Aceste evenimente sunt organizate în baza Legii 334, Legea bibliotecilor, care stipulează foarte clar că Biblioteca Naţională a României se finanţează din venituri proprii şi din alocaţii de la bugetul de stat. Avem un regulament de organizare şi funcţionare în care se spune că biblioteca poate organiza evenimente culturale, artistice, ştiinţifice sau profesionale şi mai avem un ordin de ministru prin care sunt stabilite tarifele. (...) Au fost străbătuţi toţi paşii pentru a asigura un eveniment decent, ceea ce s-a şi întâmplat. (...) Sunt foarte conştientă că aceste evenimente trebuie să se întâmple fără a pune în pericol funcţia tradiţională a bibliotecii, la care ţinem foarte mult şi tocmai de aceea le organizăm în afara orelor de program şi în baza legii bibliotecilor. (...) Vă asigur că nu am pus în pericol integritatea şi valorile Bibliotecii Naţionale, la care ţin foarte mult, nu numai eu, ci întreaga instituţie", a mai spus managerul instituţiei.

Carmen Mihaiu a spus că filmarea care a apărut în spaţiul public "a fost făcută după eveniment, în timp ce se făcea curăţenie". "Este o filmare care a venit din interior, din dispecerat, nu a fost pusă de vreun participant nemulţumit", a afirmat ea.

Potrivit acesteia, astfel de evenimente au loc şi la alte instituţii de cultură, atât din ţară, cât şi din străinătate.

"A fost organizat Revelion şi la Teatrul Naţional, şi la Opera Naţională, la Palatele Brâncoveneşti. Mai mult decât atât, astfel de evenimente sunt organizate şi la biblioteci cu prestigiu din întreaga lume. Vreau să vă dau exemplu Biblioteca Naţională a Austriei, care organizează, în celebra sală Albertina, nunţi şi petreceri private. Acest lucru se întâmplă tocmai pentru a apropia publicul de aceste instituţii şi pentru că ele au înţeles necesitatea de a se finanţa şi din fonduri atrase, nu doar din alocaţia de la bugetul de stat", a spus Carmen Mihaiu.

Ea a susţinut că în prezent "biblioteca este curată" şi pregătită pentru a fi redeschisă.

"În acest moment biblioteca este curată. De fapt, Atrium este o sală deschisă, în mijlocul bibliotecii, deci acel spaţiu este în acest moment curat lună. Şi vă asigur că începând de luni, 6 ianuarie, când biblioteca se va redeschide pentru utilizatori, aceştia vor putea studia, ca şi până acum, în spaţiile libere şi în sălile de lectură, fără nicio problemă", a afirmat managerul.

Deputatul USR Iulian Bulai a scris într-o postare pe facebook că sala Atrium a Bibliotecii Naţionale, în care a fost organizată petrecerea de Revelion, a rămas "plină de mizerie, vandalizată".

"'O locaţie autentică' pentru petrecerea Revelionului. Plină de mizerie, vandalizată, practic, după Revelion. Nu mi-am imaginat niciodată că Biblioteca Naţională a României, care-şi împarte sediul cu Ministerul Culturii, e o 'locaţie autentică' pentru 'un Revelion de poveste', cu Delia et co. (...) În obiectul de activitate nu scrie deloc, dar deloc!, că BNR se ocupă de chermeze. Nici că face viţei la proţap pe scările Ministerului, de Ziua Naţională, pe muzică de nuntă. Nici că noaptea, când nu e Revelion, Biblioteca are program de discotecă în Sala Atrium, cu sute de oameni înghesuiţi, care beau pe rupte", a scris Bulai.

Articol recomandat de sport.ro
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
„Șantajul Europei s-a dovedit mai puternic!” Plânge Moscova după ultima lovitură plecată din România
Citește și...
Comandamentul Energetic, convocat de urgență din cauza opririi Reactorului 1 de la Cernavodă. Precizări pentru populație

Comandamentul Energetic a fost convocat de urgenţă, luni seară, din cauza situaţiei care impune oprirea Reactorului 1 de la Cernavodă. 

Sindicatele din Educaţie: Solicităm, la fel ca şi Sanitas, renunţarea la această „mizerie” de proiect al legii salarizării

Federațiile sindicale din Educație își exprimă solidaritatea cu greva generală declanșată marți de sindicatele din Sănătate și cer Guvernului să renunțe la proiectul noii legi a salarizării, pe care îl consideră inacceptabil.

Polonia a condamnat incursiunile ilegale în spațiul aerian al României. Oana Țoiu: „Consolidăm cooperarea pe Flancul Estic”

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a vorbit, luni, cu omologul polonez, Radek Sikorski, despre ultimele incidente de securitate din România, iar Polonia a transmis condamnarea fermă faţă de recentele incursiuni ilegale în spaţiul aerian românesc.

Recomandări
ANAF verifică veniturile obținute de români în străinătate. Cine riscă să plătească un impozit de 70%

Peste un miliard de euro din venituri obținute de români în străinătate au fost declarate la ANAF pentru anul 2025. Cei mai mulți bani au provenit din investiții, iar cei mai puțini din agricultură. 

Șantierele din București, cele mai liniștite locuri ale orașului. Pe unul mai „agitat”, doi dau la lopată, patru se uită

Lucrările sunt întârziate pe unele din cele 50 de șantiere deschise în București pentru schimbarea conductelor și a șinelor de tramvai. 

Fenomenul care face incendiile din Spania imposibil de controlat. Ce este „regula 30-30-30” de care se tem toți pompierii

Pompierii spanioli depun eforturi colosale pe mai multe fronturi pentru a opri cele mai distrugătoare incendii de vegetație din istoria recentă a țării. În ultima săptămână, flăcările au pârjolit peste 50.000 de hectare de teren.