O tânără riscă să ajungă la închisoare pentru că a uitat să returneze cărțile la bibliotecă

×
Publicitate

Să fii amendat pentru că ai uitat să înapoiezi o carte la bibliotecă se mai întâmplă, dar să fii arestat din această cauză este un lucru ieşit din comun.

Mamă a cinci copii, Melinda a returnat acum patru luni câteva cărți ținute de unul dintre băieții ei mult peste termenul stabilit. Nu a știut însă că era si bună de plată pentru întârziere. Așa că amenda a tot crescut până când s-a lăsat cu mandat de arestare. A aflat de întreaga tărășenie întâmplător, dupa ce șeful ei, care voia sa o promoveze, i-a verificat cazierul.

Melinda Sanders-Jones: "M-a sunat marți șeful meu să-mi spună că a fost emis mandat de arestare pe numele meu. A trebuit să trag pe dreapta din cauza râsului. Iar el m-a oprit: "Nu, nu, vorbesc serios!". Iar eu nu puteam să cred, nu era posibil."

Reprezentanții bibliotecii spun că au trimis somații săptămânal, apoi lunar. Mesajele nu au ajuns totusi la femeie, care se tot muta în încercarea de a ieși dintr-o relație abuzivă.

Melinda Sanders: "N-am primit niciunul dintre e-mail-uri. Am ajuns la un adăpost pentru victimele violenței domestice, iar cei de acolo îți țin adresa și datele de contact confidențiale. Am fost nevoită să-mi schimb numărul de telefon, întreaga viață mi-a fost dată peste cap."

Pentru nereturnarea unui bun închiriat, femeia riscă trei luni de închisoare și o amendă de 500 de dolari. Colac peste pupăză, până când își va rezolva problema, a fost trimisă în concediu fără plată.

Articol recomandat de sport.ro
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
A murit triplul campion mondial Wilfredo ”Bazooka” Gomez, legenda care l-a învins pe Rocky
Citește și...
62090107
Strada din Piatra Neamț care nu duce nicăieri a ajuns în presa internațională

Cazul străzii care nu duce nicăieri, construită în Piatra Neamț, a fost prezentat și în presa internațională.

62090103
S-au trezit cu un cățel în curte răpit de o pasăre de pradă. Ce era de fapt creatura

Un cățel care a aterizat într-o curte, după ce a fost atacat și ridicat în aer de o pasăre de pradă s-a dovedit a fi de fapt un pui de dingo.

62090033
Explicaţia specialiştilor pentru cazul mamei care şi-a ucis fiul, apoi şi-a atacat soţul. Sindromul de care ar suferi

Poveste de groază într-un oraș din Botoșani: o mamă și-a înjunghiat mortal fiul de 17 ani, și-a atacat soțul, apoi a încercat, să-și ia viața.

Recomandări
62529819
SURSE: Ce scrie în rechizitoriul lui Bogdan „bogpr” Peșchir despre mecanismul folosit pentru promovarea lui Călin Georgescu

Cadouri virtuale trimise în transmisiuni live pe TikTok și transferuri în criptomonede. Așa ar fi încercat Bogdan Peșchir, cunoscut online drept „bogpr”, să influențeze votul pentru Călin Georgescu, susțin procurorii, potrivit unor surse.

Luca niculescu gettyimages 2298567182
Planul lui Luca Niculescu pentru a rezista în fruntea Guvernului până în 2028. Scenariul pregătit în caz de eșec (Surse)

Premierul desemnat Luca Niculescu intenționează să continue demersurile pentru formarea unui Guvern și să meargă până la capăt cu procedura de învestire în Parlament, suțin surse politice pentru Știrile PRO TV.

Alexus grynkewich
Comandantul NATO în Europa și-a prezentat „teoria victoriei”: „Dacă cineva este destul de nebun să ne atace, vom lupta”

Comandantul forţelor NATO din Europa, generalul american Alexus Grynkewich, şi-a prezentat luni „teoria victoriei” la o conferinţă de securitate la Varşovia; el a avertizat că aliaţii vor distruge "orice şi tot ce" este implicat în orice atac.