Control al Inspecției Judiciare la DNA Ploiești, după ce Ana Maria Pătru a acuzat procurorii că i-ar fi sunat copilul

61888462
Inquam

Inspecția Judiciară va efectua verificări la DNA Ploiești, după ce fosta șefă a Autorității Electorale, Ana Maria Pătru, a acuzat procurorii că i-ar fi sunat copilul, pentru a-i spune ca mama sa va fi chemată la audieri.

„Inspecţia judiciară s-a sesizat legat de afirmaţiile Anei Maria Pătru, iar inspectorii vor fi trimişi la DNA Ploieşti din nou", au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Miercuri, la sosirea la DNA, unde a fost chemată în caliiate de suspectă într-un al doilea dosar de corupţie, Ana Maria Pătru a invocat numele procurorului Onea, pe care l-a acuzat că, împreună cu fostul preşedinte SIVECO, denunţător în dosar, se gândeşte ce dosare să îi mai facă.

„S-au gândit ei aşa frumos ieri să îmi sune copilul şi să îi spună că trebuie să vin eu la dumnealor astăzi.(...) Asta e maniera în care fac dumnealor anchete. Mi-au sunat copilul la şcoală. Ştiţi că pot să probez lucrul acesta", a spus Ana Maria Pătru jurnaliștilor.

Miercuri după-amiază, Ana Maria Pătru a fost plasată sub control judiciar,în al doilea dosar de corupţie deschis pe numele ei de către DNA Ploieşti.

Procurorii o acuză că ar fi cerut de la firma Siveco un milion de euro şi ar fi primit 600.000 de euro, pentru a interveni la directorul unei instituţii să soluţioneze în mod favorabil o investigaţie care privea firma de software. Pătru a susținut că denunţătoarea sa ar fi Irina Socol.

La ieșirea de la DNA, Ana Maria Pătru a afirmat că a depus deja un memoriu la Inspecţia Judiciară cu privire la Irina Socol şi la relaţia acesteia cu procurorii anticorupţie de la Ploieşti.

„Am făcut la Inspecţia Judiciară, am depus un memoriu, am povestit tot ce s-a întâmplat în perioada când eu am fost arestată, am vorbit foarte mult despre Irina Socol şi prietenia ei cu procurorii de aici, cum dumneaiei îşi aorgă nişte drepturi foarte mari în sediul procurorilor DNA, cum dînsa mituieşte procurorii cu pizza, cu bomboane şi aşa mai departe, şi faece şi denunţuri în acelaşi timp, dar face denunţuri mincinoase”, a mai susținut ea.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61912485
Două femei din Arad au ajuns la spital, după ce trei mașini s-au ciocnit

Trei maşini s-au ciocnit violent, joi seara, pe un drum judeţean din Arad, după ce un şofer a ratat o manevră, a lovit maşină din faţă şi a ajuns pe contrasens, unde a izbit alt autoturism care circulă regulamentar. Două femei au fost rănite.

61869268
Inspecția Judiciară încheie, vineri, controlul la Parchetul General

Inspecția Judiciară finalizează, vineri, verificările la Parchetul General. Astfel, până în 10 noiembrie, raportul va fi înaintat secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

61912481
Constănțean, reținut după ce și-a șantajat fosta iubită și i-a cerut 8000 de euro

Un bărbat a fost reţinut de poliţiştii constănţeni, după ce şi-a şantajat fosta iubită.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.