Închisoare cu executare și daune de 50 de milioane de lei. Pedeapsa pentru un fost asistent social

ciocan judecator
Shutterstock

O femeie din Dâmboviţa, care a fost asistent social, a fost condamnată la închisoare cu executare şi plata unor daune de peste 50 de milioane de lei.

Ea a fost găsită vinovată într-un dosar în care a fost trimisă în judecată de DNA Ploieşti pentru fapte de corupţie în legătură cu eliberarea unor certificate de handicap.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a condamnat-o definitiv, luni, pe inculpata Maria Băleanu, la data săvârşirii faptei asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni, la patru ani de închisoare cu executare, scrie Agerpres.

Anterior, Tribunalul Dâmboviţa a pronunţat, pe fond, o hotărâre prin care inculpata a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu executare.

De asemenea, Curtea de Apel Ploieşti a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa şi a obligat inculpata la plata sumei de 50.532.591 lei către partea civilă cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune materiale.

Citește și
detinuti, penitenciare, lege, recurs compensatoriu
Aproape 700 de deținuți, eliberați condiționat anul acesta. 34, condamnați pentru omor grav

Totodată, instanţa a dispus desfiinţarea unor înscrisuri, fiind vorba despre decizii medicale emise fără respectarea prevederilor legale.

Procurorii DNA Ploieşti au trimis-o în judecată pe Maria Băleanu - la data săvârşirii faptei asistent social principal în cadrul Cabinetului de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă Moreni - pentru luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată, fiind cauzat un prejudiciu de peste 50 de milioane de lei Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa.

La nivelul lunii iunie erau 474.639 de beneficiari de pensii de invaliditate, valoarea medie a pensiei fiind de 688 de lei, conform datelor oficiale ale Ministerului Muncii.

Potrivit unui comunicat al DNA, în perioada 1993-2007, Maria Băleanu a contribuit la eliberarea unor documente prin falsificarea deciziilor asupra capacităţii de muncă, fie prin plăsmuire, fie prin efectuarea de menţiuni nereale în conţinutul acestora; prin emiterea unor decizii asupra capacităţii de muncă în absenţa titularului, în vederea examinării de către medicul expert al asigurărilor sociale ori în lipsa documentelor medicale care să susţină diagnosticul stabilit sau prin necomunicarea Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa a listei persoanelor care nu s-au prezentat la termenul de revizuire anual.

"Prin aceste mecanisme, inculpata Băleanu Maria a prejudiciat Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa cu suma de 50.532.591 lei, reprezentând plata, pe nedrept, către beneficiari, a unor prestaţii sociale cu titlu de pensie de invaliditate", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, în aceeaşi perioadă şi în acelaşi scop, Maria Băleanu, în mod repetat, a pretins şi primit, de la un număr de 106 persoane, sume de bani şi bunuri în cuantum total de 41.762 lei.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Un român a fost condamnat în Spania pentru că și-a jignit soția. Pentru ce cuvânt va face închisoare
Un român a fost condamnat în Spania pentru că și-a jignit soția. Pentru ce cuvânt va face închisoare

Un român va face 6 luni de închisoare în Spania pentru că și-a jignit și amenințat soția. Bărbatul a fost condamnat după ce i-a spus consoartei sale ”scroafă”.

Aproape 700 de deținuți, eliberați condiționat anul acesta. 34, condamnați pentru omor grav
Aproape 700 de deținuți, eliberați condiționat anul acesta. 34, condamnați pentru omor grav

697 de persoane au fost eliberate condiţionat în primele şase luni ale acestui an. Dintre acestea, mai mult de o treime au fost condamnate pentru omor, iar peste 100 pentru viol.

Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare
Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare

Tribunalul Dolj l-a condamnat marți, în primă instanță, pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare pentru instigare la luare și dare de mită.

Recomandări
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție
De ce depinde soarta negocierilor pentru formarea noului Guvern. Răspunsul pe care îl așteaptă fiecare partid din coaliție

Începe o săptămână de foc pentru partidele pro-europene care negociază formarea noului Guvern. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR se vor reuni pentru a discuta despre programul comun de guvernare, pe baza datelor din buget.

Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h
Iarna începe să-și intre în drepturi. Zonele în care este anunțat viscol. Vântul va bate cu până la 120 de km/h

Iarna pare că își intră în drepturi, cel puțin la altitudini mari. Meteorologii anunță că, de la ora 10:00, până marți seara, la ora 21:00, în zona de munte va bate vântul cu până la 90 de km pe oră.

Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989
Acum 35 de ani, la Timișoara, s-a strigat pentru prima dată „Libertate”. Cum a început Revoluția din decembrie 1989

Ziua de 16 decembrie 1989 a rămas în istorie ca reprezentând începutul sfârşitului pentru regimul condus de Nicolae Ceauşescu.